Wednesday, 1 April 2015

Plopii de la ora 11


Anne B. Ragde - Plopii din Berlin

Sa spun drept, editia pe care am citit-o eu nu este cea de mai sus, ci aceea publicata acum cativa ani in seria Cotidianul. Dar aparitia noii colectii a editurii Univers mi-a adus cartea pe lista prioritatilor, a facut-o mai vizibila in teancul de surate cu coperti monocolore ce alcatuiesc in biblioteca o ceata pestrita, asteptand sa-mi ofere momente de placuta relaxare, de cunoastere si visare. Va spuneam acum cateva luni de el, un cadou primit cu entuziasm, din care mai ciupesc cate o firimitura din cand in cand. 
Inainte sa ajung la carte, salut aparitia colectiei, chiar daca in programul meu "ora 11" nu ocupa un loc special. Imi vine dimineata in somn si nu apuc sa o simt, pleaca dupa-amiaza la fel de nevazuta, cand inca ma absorb treburile zilei. Dar i-am inteles ideea si am sa o transform, daca imi va oferi titluri tentante, cum sper, in propria mea ora 3, 4 sau 5. 
Cartea Annei B. Ragde, prima din colectie, mi-a adus un déjà-vu nostalgic, venit pe  un drum strabatut de prea multe ori. Ca sa incep cu partea a doua a afirmatiei, familiile reunite de o trauma ce ajung sa-si dezvaluie secretele trecutului, sa caute reconciliere, sa modifice relatiile dintre membri, sunt o tema des exploatata. Literar o evit, caci subiectul cheama un anume gen de autori (in general autoare), genul siropos-senzationalist, cam lipsit de har si imaginatie.  Cinematografic am mai picat in plasa, daca e sa fie pierdere de timp, macar e mai scurta. Si am gasit filme mai bune, ca August: Osage County, sau mai slabe, ca Death at a Funeral, numai doua exemple din lunga lista a celor care au abordat tema, mai amuzant sau mai dramatic...
In cazul de fata, cei trei frati Neshov care se aduna in apropierea mortii mamei lor sunt un fermier din Byneset, un satuc de langa Trondheim, un anteprenor de pompe funebre din oras si un decorator gay din Copenhaga, unde traieste de douazeci de ani fara sa-si fi vazut familia. Cel dintai locuieste la ferma impreuna cu parintii, este un tip izolat si preocupat doar de porcii pe care ii creste, capabil de duiosie numai pentru scroafele lui frumoase si destepte. Are o fiica, prezenta si ea la reuniunea de familie, de a carei existenta ceilalti afla abia acum. Si totul ne indreapta spre o previzibila ciocnire intre temperamente, mentalitati, moduri de a vedea lumea, rigiditate versus deschidere si acceptare, traditionalism versus stil de viata modern si lipsit de inhibitii. Cred ca este punctul cel mai slab al cartii, tipologii foarte clar definite, lipsite de nuante, previzibile ca reactii si atitudini.
Autoarea bifeaza constiincios agenda gay, prezentand doi parteneri gurmeti si esteti, cu Erland Neshov ca parte a cuplului, pedant si usor ridicol in pasiunea lui de a colecta figurine din cristale slefuite. Apoi contureaza cu markerul, sa fie cat se poate de clar, bigotismul lui Margido, fratele a carui credinta ia aspectul unei nevroze, atinge tangential si teme precum sinuciderea si dragostea. Iar Tor, fermierul ce-si iubeste porcii mai mult decat familia, pune capac oalei in care fierb sub presiune atatea secrete incat fiica lui ajunge abia acum sa-si cunoasca unchii si bunicii, care de fapt... Gata, ma opresc, ca ajung la masa de Craciun si risc sa intru in dezvaluiri senzationale! 
Dincolo de limbajul simplu si colocvial, cursiv ca o trecere lina spre somn dupa o zi grea, usor de citit, dincolo de senzatia de bestseller light a exprimarii, e ceva umor nordic si mai ales o capacitate a autoarei de a contura imagini de ansamblu, peisajul general. Cand vorbeste despre oameni, fluenta ei vine in contradictie cu personajele, fratii cei taciturni incapabili sa-si exprime emotiile si gandurile. Ii place sa-i urmareasca in actiune, sa ne dea detalii despre mediul si munca lor, sa faca o caracterizare de-aia de manual prost de scriere creativa, care-ti spune sa dai cat mai multe detalii despre eroi, pe toate, sa nu lasi nimic in umbra, nimic ambiguu, nu cumva sa ramana cititorul perplex, pierdut in hatisul textului... Primul capitol, unde-l vedem pe Margido la lucru, poate fi descurajant pentru cei cu tendinte necrofobice ca mine, dar trece repede.  Punctul de vedere se schimba permanent, atentia migreaza de la un personaj la altul, pentru a alcatui un tablou alert si  detaliat, dar lipsit de substanta in previzibilul lui... As fi vrut ca macar unul dintre eroi sa ma intrige, sa ma faca sa-mi pese, dar n-a mers, soarta lor imi ramane indiferenta, ceea ce nu ma face sa vreau sa stiu cum continua trilogia.
Insa cartea asta a avut ceva placut si pentru mine: locurile mi s-au parut mai vii decat cei care populeaza cadrul si mi-au trezit nostalgia de care spuneam la inceput. Am cautat pe net imagini din Byneset, altele decat ale miniseriei ecranizate dupa carte, m-am plimbat cu gandul si privirea prin imprejurimile Trondheim-ului, am vazut plopi tomnatici cu frunze ruginii, poate cei plantati de soldatii germani, poate altii...
Fiecare cu plopii lui, cum s-ar zice, pentru unii cititori Neshovii si problemele lor legate de mostenire vor fi "ancora" cartii. Pe mine m-au dus pe o poteca fictionala atat de des strabatuta incat am ales sa admir doar plopii de pe marginea ei, decorul intrezarit printre crengile lor.  Daca peisajul nu-mi era familiar, daca nu-mi trezea amintiri din locul unde vara ora 11 dimineata este la fel de luminoasa ca ora 11 seara, poate cartea Annei B. Ragde m-ar fi facut sa visez la el, poate nu, dar familia Neshov mi-ar fi ramas la fel de departe.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.