Wednesday, 22 April 2015

Ursuletul pufos din Londra


Paddington (2014) 

Inca dinainte de a-l vedea, aveam senzatia ca filmuletul asta pentru copii poate fi placut si pentru copii de-astia ca noi, cu pielea mai putin neteda si mintea mai putin cruda. Nu stiu daca din trailer sau din faptul ca stiam ca e o ecranizare a cartilor unui englez, Bond, Michael Bond, coproductia anglo-franceza m-a facut  sa-i dau mai mult credit decat filmuletelor de gen americane ce-si trateaza publicul, chiar si pe cel fraged, ca pe unul cu handicapuri mentale grave (si asta nu e o idee preconceputa, ci post-conceputa, dupa prea multe animatii americane ce batatoresc drumul acelorasi valori in acelasi mod simplist, iar si iar, fara variatiuni). Am zis animatie?! Nu, e film artistic, dar uzand atat de mult conventiile animatiei am tendinta sa-l incadrez acolo.  Iar ursul, personajul principal, este, evident, o imagine pe calculator, fiindca nici un urs normal si cu instinct de conservare, oricat de bine dresat ar fi fost, n-ar fi putut sa "joace" scenele prin care trece Paddington. Imprudentilor care au vazut Ted, un alt film in care se plimba ursu', le spun sa fie linistiti, nu are nici acelasi grad de stupiditate, nici poante sexuale rasuflate.
Undeva, in adancul padurii amazoniene, traieste o specie de ursi vorbitori si rapid invatatori, mai ales cand e vorba de gemul de portocale, acest deliciu perpetuat din generatie in generatie, de cand exploratorul londonez ajuns in mijlocul lor le-a oferit know how-ul. I-a si invitat la el acasa, la Londra, si timp de vreo 40 de ani ursii si-au transmis bunele maniere britanice si au visat la ziua cand vor ajunge in indepartatul oras, amanand plecarea la la infinit. Abia cand lumea lor este distrusa de un cutremur, Paddington, nepotul prietenilor exploratorului, porneste in lungul drum spre Anglia.
Daca nu va intrebati ce ar cauta un urs vorbitor in Londra ci il luati ca atare, sunteti exact genul de spectator care se va bucura de filmul asta. Daca mai sunteti si fani Wes Anderson, imaginile ce se desprind din tablouri pentru a alcatui scene in miscare, cu detalii vizuale plasate subtil pentru a insufleti o lume aparent normala, cu un scenariu dulce-amarui ca marmelada de portocale ce l-a tinut in viata pe Paddington in lunga calatorie din Peru pana la Londra va vor aminti cu siguranta de lumea lui. Mai adaugati putin Jeunet, putin Terry Gilliam, condimentati cu Mary Poppins sau agentul 007 pentru a obtine lumea contemporana in care enciclopediile nu se gasesc online, ci la biblioteca, unde ursii stiu limba engleza si oamenii incep incet sa invete "urseza", unde frumusetile blonde se ocupa de taxidermie si Clubul Geografilor este un fel de societate secreta cu aspect steampunk, totul stropit din plin cu umor britanic.
 In Londra unde ajunge Paddington nimeni nu se intreaba ce cauta un urs vorbitor pe strada, un imigrant patruped produce aceeasi doza de neincredere, atunci cand nu este de-a dreptul invizibil, ca si unul uman. Ursuletul ce a invatat bunele maniere in jungla si se crede perfect adaptat spiritului englez are de luptat nu doar cu suspiciunea umana, ci si cu propria naivitate, cu credinta in bunatatea oamenilor, cu minunile tehnicii, intr-o cascada de gaguri ce ti-l fac din ce in ce mai drag. Chiar daca nu ai cum sa nu observi tezismul discursului despre integrare si diversitate si strecurarea ghidului turistic al Londrei printre aventurile lui Paddington, filmul are o magie irezistibila ce uneste optimismul lui Sally Hawkins - aici mama familiei ce-i ofera ajutor ursuletului - din Happy-go-lucky cu entuziasmul pufos al eroului principal pentru a crea un film-acadea de savurat in familie, mari si mici, cu aceeasi bucurie. E usor sa intri in spiritul povestii. Paul King, regizorul care a adaptat cartile lui Bond (acelasi Bond de la inceput, Michael) intr-un scenariu cu umor, actiune, aventuri ce nu lasa loc de timpi morti, si-a facut bine temele, trece si testul spectatorilor mici, si al celor mari.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.