Sunday, 3 May 2015

Cazurile detectivului Hanshichi si filmele horror japoneze


Kido Okamoto - Fiica negustorului de sake

Si-a dorit sa devina un autor celebru de teatru kabuki, a ajuns in schimb sa fie vazut in literatura japoneza drept Arthur Conan Doyle autohton. La inceputul secolului XX, timp de douazeci de ani, Kido Okamoto i-a dat viata literara inspectorului de politie Hanshichi. Dincolo de misterele propuse, cele 14 povestiri reunite in colectia editata la Humanitas sunt traversate de aceeasi nostalgie pentru o epoca din istoria Japoniei, Edo, cuprinsa intre inceputul secolului XVII si jumatatea secolului XIX, dar si pentru orasul Tokyo, ce s-a numit pentru o vreme chiar Edo. Perioada apare evocata in fiecare dintre fragmentele volumului prin detalii culturale bogate. Referintele la piese de teatru, muzica si sarbatorile acelei epoci, rememorarea unui eveniment deschid poarta spre o lume disparuta spre care ultimii martori in viata privesc nostalgic. 
Fantomele trecutului sunt continuate de cele ale momentului evocarii si ne poarta in acea Japonie pe care o indragesc din filmele horror, pe care cineastii americani nu reusesc sa o reproduca, oricat ar incerca sa o remachieze. Si asta nu pentru ca le-ar lipsi talentul sau capacitatea de a imita, dar orice imitatie isi pierde suflul tipic, construit dintr-o tensiune deloc grabita, ce se dezvolta intr-un crescendo purtator de incordare si apoi in descatusarea ce lasa ceva nespus, pastrand misterul. 
Fiecare dintre povestirile lui Okamoto bate spre atmosfera de horror japonez. Citindu-le, am inteles mai bine traditia literara si spirituala ce se ascunde in spatele cinematografiei nipone, o lume ce declanseaza conflicte tocmai in incercarea de reconciliere a supranaturalului, a fantomelor ce plutesc in jur, cu rationalul, cu explicatiile logice. 
Spiritul evocat in prima povestire, "Fantoma lui Ofumi", pare desprins din Ringu, poate cel mai cunoscut film horror japonez: "o tanara palida cu parul ravasit, cu apa siroind din cap pana-n picioare, de parca s-ar fi scaldat imbracata. (...) Femeia n-a rostit o vorba si nici n-a schitat nici un gest amenintator. Statea ghemuita si tacuta, bagand-o in sperieti pe Omichi, care nu mai avusese parte de-o astfel de experienta." Nu intamplator japonezii au o veche traditie a cartilor ilustrate in cerneala, kusazoshi, cu o intreaga sub-categorie dedicata legendelor macabre, usuzumizoshi. Nu intamplator povestile cu stafii erau transpuse in divertisment, intr-un joc numit hyaku monogatari. Si nu intamplator sinuciderea ritualica este o dovada de onoare iar sarbatoarea mortilor este in continuare la japonezi cea mai importanta dupa Anul Nou.
Un soim pierdut la bordel, o femeie urmarita de o fantoma sau un copil disparut de langa insotitorii sai pot reprezenta puncte de pornire intrigante ale unei investigatii, insa curiozitatea, odata trezita, este repede amortita de detectivul ce pare sa fie mereu in locul si la momentul potrivit, pe faza cand au loc discutii ale vinovatilor despre faptele comise. Detectivul nostru pescuieste in ape tulburi, face presiuni si insinuari pentru ca vinovatul sa se deconspire singur. Daca Sherlock Holmes observa detaliile fizice, materiale, Hanshichi se orienteaza catre relatiile dintre personaje, interactiuni, complicitati si animozitati. Nu urmeaza o logica a indiciilor, ci zvonuri, barfe, vorbe. Intriga politista presupune o anumita constructie, dar Okamoto o evita elegant fortand providenta sa-i puna eroului sau in fata exact acele conjuncturi de care are nevoie pentru a rezolva cu succes fiecare caz.
Tocmai ceea ce se scoate in evidenta drept calitatea principala a autorului mie mi s-a parut punctul lui slab. Nici pomeneala de ingeniozitate, de perspicacitate detectivistica, totul pare sa se rezolve de la sine. Mult mai interesante sunt detaliile extra, cele de atmosfera a povestirilor, referintele la o cultura pe alocuri atat de stranie. Toate au radacini in piese de teatru kabuki, legende, traditii si credinte populare (vulpea are puteri magice cu care poate face bine si rau oamenilor, spiritele pot sa-i fure, sa-i faca sa dispara pentru o perioada si apoi sa-i readuca acasa amnezici, cioara preia rolul cucuvelei din cultura noastra populara, cel de prevestitoare de nenorociri, etc.). Detectivul, acum batran, recompune melancolic atmosfera unei epoci, ca un peisaj ce se populeaza treptat cu personajele purtatoare de inchipuite mistere ce palesc in fata misterului mai mare, cel al lumii in care traiesc. Uneori inspectorul doar consemneaza cazuri ale confratilor, pentru a ilustra principiile de drept ale unui timp cand superstitiile generau drame si o acuzatie de intretinere de relatii intime cu o vulpe devenea un motiv serios de anulare a unei casatorii, provocand sinucideri si crime.
Nu este o carte pentru amatorii de intriga politista, cu situatii care sa te tina cu sufletul la gura, ci pentru pasionatii de cultura si traditie japoneza. Nu cautati actiune si mister, o dezvoltare a personajelor si situatiilor, nu veti gasi aici. Dar veti iesi din aceasta experienta literara impregnati de atmosfera unei epoci din care isi trag radacinile multe din simbolurile culturii pop japoneze. Doar doua exemple: relatia stransa dintre manga si kabuki din zilele noastre (piese adaptate in benzile desenate japoneze si benzi desenate adaptate pentru teatru kabuki) si cosplay-ul, travestirea practicata de cativa dintre protagonistii povestirilor pentru a-si inspaimanta oponentii.

No comments:

Post a Comment