Thursday, 14 May 2015

I AM...sterdam - Muzee


Van Gogh, Rijkmuseum, Nemo, Muzeul Branzei

Astrele s-au aliniat frumos si de data asta, asa ca in singura zi cand a plouat in Amsterdam am avut program de interior. Ziua sosirii, cu vant si ploaie, nu o iau in calcul, ca era ca un bun venit pe barca, sa ne legene frumos. Marea ploaie s-a multumit cu vreo doua averse strecurate printre razele vantoase ale unui soare care incalzea orasul la o temperatura relativ constanta, de vreo 18-20 de grade, un pic cam racoroasa pentru gustul meu.
Muzeul Van Gogh (care am auzit si eu acum ca se pronunta Van Hoh, cu "h" de-ala olandez, scuipat din fundul gatului) era o destinatie prioritara pentru mine. Ma inarmasem cu rabdare, sa am suficienta si pentru coechipierul meu de calatorie care nu se prea da in vant dupa pictura si ma gandeam deja la coada de vreo ora - doua de la bilete cand un chiosc salvator mi-a iesit in cale: bilete combinate pentru Van Gogh si Rijkmuseum, care se afla la o aruncatura de bat unul de celalalt. Cate un mic inconvenient pentru fiecare: la Van Gogh intrare la ora fixa (care urma peste vreo 20 de minute) iar la Rijk nu includea expozitia cu Rembrandt tarziu, cu bilet separat. Nu-i bai, nu ma omor dupa pictura olandeza din Epoca lor de Aur. Ajungem si acolo, important e ca asa, cu biletele de intrare la ora fixa, se facea accesul pe ultimul din cele patru culoare si se evita lunga asteptare de la celelalte trei. 

Din pacate, am pozat doar spre intrare si oricat mi-ar povesti ei despre cladirea moderna in care este gazduit incepand din 1973 (poate pe atunci era o revelatie arhitectonica)  nu pot sa nu remarc ca e lipsita de orice personalitate. N-am cum sa va arat cat de mare era coada la intrarea de unde se cumpara bilet, la cea pentru discount-uri si vouchere sau la cea a posesorilor de bilet fara ora fixa de intrare. Peste o suta de metri... si plina de asiatici derutati care nu  intelegeau unde sa stea. Partea cu intelesu' si orientarea rapida am priceput-o mai bine cand bulgarul care ne-a inchiriat bicicletele pentru plimbat din oras s-a prins ca am accent asemanator cu el (ce vreti?! v-am spus ca la mine engleza e a treia limba straina, vorbesc prost, cat sa ma descurc cu lumea) si m-a intrebat de unde suntem. Cand i-am spus, a zis ca nu mai e nevoie sa ne explice procedura de inchiriere, ca noi, esticii, prindem repede. Normal, doar era afisata peste tot, ma indoiesc ca daca ai ochii oblici o vezi mai greu :).
Incep sa manifest tendinte narcisiste (mi s-or trage de la narcisele de la Keukenhof?) vorbind mai mult despre mine decat despre ei, asa ca ma intorc la subiecte, ca-s multe si frumoase!

Muzeul Van Gogh cuprinde tablouri si muulte schite (Google zice ca peste 200 de picturi si 500 de schite, more or less, dupa diferentele dintre informatii nu cred ca le-a numarat serios cineva) dar si creatii ale prietenilor artistului si ale celor care i-au influentat stilul, printre altii Odilon Redon, Gauguin si Toulouse-Lautrec. Exponatele provin in mare parte  din colectia familiei si din operele donate de Fundatia Vincent Van Gogh, intemeiata in Franta, la Arles, un loc important in biografia pictorului. Am apreciat ordonarea cronologica, care asigura nu doar o incursiune prin opera, ci si prin viata artistului neinteles dar sustinut neconditionat de fratele sau, moral si financiar, un personaj fragil dar orgolios, fara incredere in talentul sau dar voind ca ceilalti sa i-l recunoasca, un pictor de geniu care a vandut in timpul vietii un singur tablou. In cele peste 800 de scrisori adresate familiei si prietenilor pastrate in muzeu povesteste despre viata de zi cu zi, face reflectii despre arta, literatura si religie, surse de inspiratie sau metoda de lucru. Spuneam ca nu-mi place sa-mi bag nasul in corespondenta privata, de aceea nici n-am ajuns pana acum sa citesc Draga Theo, dar cred ca-mi voi incalca principiul si o sa caut cartea, pentru  ca explicatiile succinte din dreptul scrisorilor m-au starnit si cred ca le-as intelege mult mai bine in romana decat in olandeza :) 
Ar fi tare multe de spus, nu e nici locul aici si  ma tem ca pe unii i-as plictisi, dar opera lui Van Gogh este intr-o stransa legatura cu viata, cu oamenii pe care i-a intalnit si locurile unde a ajuns: intre peisajele intunecate impresioniste si luminoasele tablouri poantiliste influentate de Seurat, de la  mancatorii de cartofi pana la lanurile de grau de la sfarsitul vietii, trecand prin autoportrete, tablourile cu floarea soarelui, irisi, flori de migdal, reproducerile dupa stampele japoneze ale lui Hiroshige de la Paris si idealul de a crea o colonie artistica la Arles, artistul ce si-a clamat convingerile pana la nebunie ma fascineaza cu fiecare tusa si am inteles in fata tablourilor lui de ce o reproducere nu e de ajuns, cum fiecare pata de culoare este influentata de modul cum cade lumina pe ea, de unghiul si distanta de la care o privesti.
Nu am facut poze, ce rost ar fi avut!? Oricum n-ar fi aratat cum trebuie. Un singur lucru pe care as fi vrut sa-l vad mult mi-a lipsit din Van Gogh, Noaptea instelata. Se afla la New York, unde probabil nu voi ajunge... Am aflat cu ocazia asta ca nu pictura cu corbii este ultima, cum se stia, ci o alta, cu un lan de grau... poate acelasi in care s-a impuscat.

In scurtul drum spre Rijkmuseum, m-am intalnit cu Miffy.  Nu o cunosteam, este o iepuroaica faimoasa in Olanda si in Japonia (de ce nu ma mira ca a prins asa de bine la japonezi?), eroina unor carti pentru copii, conceputa de sex feminin doar pentru ca autorul, Dick Bruna, prefera sa deseneze rochite in loc de pantaloni :)


Cu Rijkmuseum (Muzeul National) am avut pe langa Van Gogh senzatia pe care o incerc la unele concerte: prefer un recital al trupei preferate decat un festival de 3 zile cu 7000 de trupe insignifiante in deschidere, la care trupa preferata sa-mi cante 20 de minute. Nu spun ca nu e placut, dar e obositor sa treci prin sali care te intereseaza mai putin pentru a vedea ceea ce iti place, sa iti faci loc prin multime pentru a privi macar cu coada ochiului mult laudata pictura a lui Rembrandt, Rondul de noapte si Laptareasa lui Vermeer (macar ea, ca Fata cu cercel de perla nu-i aici), sa te intristezi ca pe ceilalti Rembranzi nu-i baga nimeni in seama pentru ca au venit la bifat obiectivul. Dar, ca si un festival, are si multe parti frumoase, printre care:
1. cunosti o gramada de lume: de exemplu pe Jan Asselijn cu lebada lui ce-si apara cuibul de un caine (in coltul din stanga, jos, abia vizibil). A zis cineva Angry Birds :)? Mai are el si niste ruine romantice pe-acolo, cu jocuri de lumini si umbre interesante, dar lebada e preferata mea.

Sau pe doamnele olandeze care prin secolul XVIII construiau case de papusi. Si nu era o joaca, ci o treaba foarte serioasa, minutioasa, la scara, care, dincolo de prezentare, ofera informatii despre mobilierul si obiectele de uz casnic ale epocii:
Ori Melchior d'Hondecoeter, considerat cel mai iscusit pictor de pasari al Olandei. S-a axat in principal pe pasari exotice si vanat, dar mie cel mai mult mi-au placut ca tehnica puii de gaina, un studiu in ulei total neconventional ca fundal pentru epoca in care a trait. 
Dar ca sa nu spuneti ca am numai pasarele in cap, hai sa va arat si Rondul lui Rembrandt, si pe cel din muzeu, mai din lateral, asa, ca era imbulzeala mare in fata, pana sa trec in partea cealalta nu mai imi ardea de fotografiat, dar si sculptura din piata care ii poarta numele, doar cateva detalii: 



Pictura a provocat un mare scandal in epoca. Obisnuiti cu tablourile de grup, contemporanii nu prea au inteles viziunea lui Rembrandt, care muta accentul de pe personaje pe miscare si actiune, ca un regizor creator de atmosfera, iar seful Rondului de Noapte s-a aratat de-a dreptul ofensat ca nu iesea in evidenta cum si-ar fi dorit. 
Mi-a placut si Steen, binedispune, are ceva jucaus si vesel in tablourile sale, chiar si in alea mai sadice cu copii care chinuie animale, ca de exemplu cel in care incearca sa invete pisica sa danseze. Aici nu era aglomerat, dar am facut poza dintr-o parte ca din fata, de aproape, se reflecta lumina prea violent.

Ar mai fi muulte de povestit, dar hai sa trec mai departe, ma tem ca pe coechipierul meu de calatorie incep iar sa-l doara picioarele, numai citind :).

2. afli lucruri pe care nu le stiai si faci conexiuni: de exemplu, in perioada de prosperitate maxima a colonialismului olandez, cand veneau resursele din Surinam, Indonezia si Africa de Sud, si artele au cunoscut o epoca de inflorire. Se vede in pictura, in piesele de mobilier, ceramica, textile, arme si bijuterii. Cu alte cuvinte, si bugetul pentru cultura era mai generos. Mai jos, avem o reprezentare in miez de paine dintr-o piata din colonii.
Tablourile epocii aveau uneori si rol de ziar, suprinzand evenimente care altfel ar fi fost sterse din memorie. Nu vorbesc despre marile batalii navale, reprezentate din plin, ci despre momente precum ruperea digurilor, cu care olandezii au fost nevoiti sa se lupte de-a lungul timpului pana au gasit metoda de a controla apele. Dar despre ea, data viitoare. 
3. si mai gasesti cate un loc care iti taie respiratia, de unde ai vrea sa nu mai pleci, cum este biblioteca muzeului. 
 In caz ca aveti indoieli,chiar erau oameni acolo jos si citeau. Oameni vii, nu exponate!

 Am reusit sa ma desprind de locul acela magic pentru singurul motiv ca toate cartile pe care le-am vazut in jur erau in olandeza. E mai bine cateodata sa nu stii limbi straine!

La Nemo am ajuns mai mult pentru ca era foarte aproape de barca (cladirea cea mare si verde, proiectata de acelasi arhitect care a conceput Centrul Pompidou din Paris, Renzo Piano).
Dar a fost tare placut si interesant de vazut cum inteleg ei sa faca accesibile stiinta si tehnica. Nu am intrat in muzeul de gen de la noi, dar m-am uitat putin pe site: masinarii complicate, o prezentare serioasa si pompoasa care slaveste "spiritul inventiv al poporului roman", o expunere arida ce ma face sa cred ca trebuie sa fii cel putin student la inginerie ca sa te atraga. Nemo este in principal pentru copii dar si noi, copiii mari, ne-am jucat si ne-am simtit bine. Totul este interactiv, te invita sa strici lucruri ca sa vezi cum functioneaza si apoi sa le construiesti la loc, iar daca nu-ti iese sa intelegi ce nu ai pus bine. Te invata sa construiesti un dig, un pod, cum sa purifici apa (aici recunosc ca ne-am impotmolit la pasul 2 din 8, asteptam cu galeata in mana si nu curgea nici o picatura din stratul de nisip), cum sa produci energie electrica si eoliana, ne-am jucat cu baloanele de sapun si formele geometrice, am desenat, ne-am distrat in camera cu perspectiva inversa si cu magnetismul, am facut tot felul de teste genetice, am invartit manivele si am apasat butoane, ne-am dat experti logistici, in laboratorul de chimie nu am intrat, dar am vazut lumea jucandu-se cu eprubete, am asistat si la o demonstratie de reactie in lant, totul e foarte prietenos si atragator.
Muzeul Branzei se afla langa cel al Lalelelor, la care nu am intrat, fiindca vazusem deja exponate muult mai vii si mai atragatoare. Aici a fost o capcana. Ati vazut Boxtrolls?! Erau acolo niste membri ai consiliului orasului numiti "palariile albe", mari amatori de branza. Eu, de felul meu, nu ma omor dupa ea. Numai ca expozitia propriu-zisa, cu fabricare, instalatie, istoric, loc de costumat in laptareasa olandeza cu saboti si tichie era la subsol. Deasupra era locul pierzaniei, cu tot felul de goude si alte sortimente, fiecare avand in fata cutiuta cu bucatele de degustat. Si cand dau papilele de toate branzele cu trufe, cu verdeturi, cu wasabi, cu ardei iute si alte minunatii,  cine sa le mai poata stapani? Normal ca vrei si la pachet. Sa fi fost de la scufia alba pe care mi-am pus-o pe cap in joaca de-a costumele?! Pozele cu branza nu-si au rostul.

Si gata cu muzeele, mai voiam eu si niste arta contemporana, Stedelijk, casa Annei Frank, dar n-a mai rezistat muzeistic insotitorul, niste maruntisuri pentru care nu ne-am gasit timp (muzeul hasisului si marijuanei, Houseboat, Cabinetul Pisicii)... dar trebuie sa mai lasam si pentru vreo alta data, ca sa existe motivatie, nu ca n-ar fi oricum!
 Continui saptamana viitoare cu gastronomia, parcuri, mori... nu, nu tu, cititorul, mori de vant!

No comments:

Post a Comment