Monday, 18 May 2015

I AM...sterdam - parcuri, gastronomie, stil de viata


Fiecare oras are un miros al lui. Daca Atena, de exemplu, miroase intepator a benzina arsa, Roma a leandri, Marsilia a mare sarata si a peste, Oslo a ploaie, Amsterdamul are un miros de aer curat si de iarba. Si de-asta verde, si de-ailalta, uscata, arsa si aromata. Deocamdata prima, la cea de de-a doua voi ajunge data viitoare. 
Am luat la rand, la pas sau pe doua roti, parcurile orasului: Sarphati, Vondel, Ooster, Rembrandt, cele mai apropiate de centru, situate pe o raza de 5-10 kilometri in jurul lui. Daca ultimele doua au fost dezamagitoare, o mare portiune din ele fiind defrisata si in lucrari (ceea ce mi-a amintit iar de parcul din apropierea casei, Moghioros, deschis pentru o zi in urma protestelor, reinchis imediat, pana la o data ce ramane neprecizata, se auzea ca 1 iunie, sau poate nu...), primele mi-au placut. Nu sunt ceva spectaculos, dar sunt foarte curate, aerisite si ofera multe modalitati de relaxare: loc de joaca pentru copii, spatiu de picnic, suficient loc de plimbare cu bicicleta, terase... Pe alei se face jogging si gimnastica iar daca vrei sa te odihnesti si bancile par incomode poti oricand sa te intinzi pe iarba, sa citesti sau chiar sa tragi un pui de somn fara teama ca te vei trezi fara bani, acte sau bicicleta.
 Spatiul de picnic este generos si curat, nu vezi resturi sau peturi aruncate pe pajiste, nici vetre de foc, asta pentru ca sunt permise doar gratarele cu carbuni. La Sarphati exista chiar, la una din intrari, un suport mare cu folii de musama (inscriptionate cu numele parcului si cu poza) de unde putea fiecare sa-si rupa o "pagina" si o sa o foloseasca pentru picnic. Existau si distribuitoare de pungi pentru adunat mizeria animalelor de companie, ca la ei nu-si inchipuie nimeni ca te-ai plimba prin parc cu matura si farasul la tine... S-au gandit mult legiuitorii nostri?! Cu o punga si o manusa de plastic da, le pot lua si in buzunar, dar cu matura nu, multumesc, n-am de gand sa ma plimb ca Baba-Cloanta prin oras. Asta ca sa nu mai spun ca, vrand intr-o zi sa merg cu cainele in Herastrau, am renuntat pentru ca nu stiam pe unde si in ce conditii pot sa-l plimb, unele informatii spuneau ca animalele sunt acceptate numai in spatiul special amenajat. Pentru ca prietenii patrupezi au si ei nevoie de spatiu de miscare, in Amsterdam nimeni nu-i inchide intr-un tarc meschin, pana la urma fiecare stapan are o responsabilitate si stie exact ce bestie fioroasa tine in casa si daca e cazul sa ia masuri de siguranta. Au respect pentru toate formele de viata si sunt de mici educati sa sa nu se teama de ele. Nu obisnuiesc nici sa se repeada la insotitorii patrupezi ai altora, sa-i smotoceasca, dar nici sa-si traga disperati odoarele din drum din fata cainilor cu stapan (ca fara nu exista pe-acolo), cum mai fac mamele sau bunicile isterice cu copiii autohtoni, educati cu o frica ce ajunge sa se dezvolte in ura fata de animale.
Fiind multe, parcurile lor nu sunt asa aglomerate cum se intampla cu Herastraul sau Cismigiul si uneori nu stiu nici olandezii ce specii traiesc in tara lor. V-ati fi inchipuit ca la doi pasi de Marea Nordului zboara in libertate... papagali?! Nici gazdele noastre de pe vas. Cand le-am spus, ne-au intrebat ce ciuperci am consumat, pentru ca ocazii exista destule prin oras, dar cum preferam plantele relaxante in locul celor halucinogene nu era cazul si le-am aratat si dovada (undeva, pe crengile de jos, am reusit sa prind doi in poza). Si nu pareau scapati din vreo colivie, nu aveau deruta pasarilor captive pierdute in libertate, am vazut un stol de vreo sase, mari si verzi, zburand galagiosi printre rate, gaste, batlani si porumbei.
 
Pietele lor sunt un amestec de piata alimentara cu piata de vechituri si maruntisuri-suvenir, ce reflecta amestecul colorat de rase si traditii prin condimente, bijuterii si textile. Mai este si una doar de flori, dar ce te mai poate impresiona dupa Keukenhof?! La standurile alimentare predomina varietatile de branzeturi ce te fac sa exclami "Oh, my Gouda!"
Iar la capitolul mancare de strada gasesti peste tot hering crud cu ceapa (trebuie sa fii putin fan sushi ca sa apreciezi pestele crud, mie imi place) si stroopwafel, un fel de napolitane rotunde si plate umplute cu sirop de caramel, excelente cand sunt preparate pe loc si simti siropul topit inundandu-ti papilele. Am avut ocazia sa gust si niste stridii crude (pietarul se lauda ca le-a prins chiar el) cu lamaie, placute, dar nu spectaculoase, heringul era mai bun. 
Si daca tot am ajuns la gastronomie, bucataria olandeza este una de influenta germana, cu mult bacon si carnati, nu m-a tentat. In schimb, cartofii prajiti de fast-food sunt un deliciu, mari, pufosi dar crocanti, serviti cu diferite sosuri. Intr-un oras cosmopolit ca Amsterdam, mancarea este extrem de variata: de la restaurantele indoneziene (fosta colonie olandeza a ajuns sa cucereasca macar culinar strazile orasului) la cele argentiniene, trecand printr-o multime de specialitati, centrul este impanzit cu restaurante si terase care invita sa incerci preparate noi.
Dupa cum stiti probabil, Olanda este un pamant rapit marii. Aveam impresia ca Amsterdam se afla intr-un fel de golf la Marea Nordului, ma asteptam ca IJ (lacul/canalul cel mai mare, in mijlocul caruia se afla gara, pe unde intra in Amsterdam si vase de tonaj mare, de croaziera) sa fie cu apa sarata. Digul construit la mare a facut ca, in timp, ea sa se desalinizeze, asa ca toate canalele acestei "Venetii a Nordului", titlu pe care il imparte cu Bruges si Stockholm, contin doar apa dulce. Nu miroase a mare, desi ai senzatia ca esti pe malul ei. 
In imaginea de mai sus, avem vaporasele care traverseaza gratuit IJ-ul, din spatele garii. Si, evident, o parcare de biciclete. Ma uitam deunazi la un filmulet cu hot autohton surprins de o camera de filmat cum opera o bicicleta si apoi pleca tacticos pedaland si ma intrebam de ce la noi, unde stim prea bine ca exista o problema, nu se aplica sistemul din Amsterdam: pe langa lantul propriu-zis, bicicletele au cheie, daca vrei sa o furi, trebuie cel putin sa faci efortul de o lua in spate, fiindca rotile sunt blocate. Sa nu intelegeti ca acuz pagubitul, nicidecum, doar spun ca atunci cand stii ca traiesti intr-un mediu unde cinstea atinge cote minime, e nevoie de masuri suplimentare. 
Sa revin in apele teritoriale olandeze. V-ati gandit vreodata de ce au atatea mori de vant?! Nu pentru ca ar fi ei mari macinatori de cereale sau pentru ca dau bine in tablourile pictorilor, ci dintr-un motiv mult mai practic: pentru pompare. 
Am facut o plimbare pana la una din aceste mori functionale de la periferia Amsterdamului, Molen van Sloten, si am aflat o multime de informatii despre morile de vant si rolul lor de reglare a debitului: in loc de roata, cum vedem la morile de macinat, are un surub urias, care pompeaza apa atunci cand creste peste un anumit nivel. Pentru ca nu poate pompa mai mult de un metru si jumatate adancime, functioneaza in grupuri de cate patru, care ridica apa in trepte de cate 1,50 metri, dupa necesitati. 
Moara are si un sistem de ghidare a paletelor, ca o carma, in functie de directia vantului. Si pentru ca am ajuns aproape de ora inchiderii, am avut parte si de un bonus, am vazut morarul in actiune, strangand panzele care invelesc paletele, cu rol de reglare a vitezei de invartire. 
Rembrandt, el insusi fiu de morar, a pictat o vreme in zona iar moara pastreaza din trecerea lui cateva schite si i-a dedicat la mansarda o expozitie cu machete ale personajelor din tablouri. Contine si o incapere cu rol de birou de stare civila unde se incheie casatorii si un muzeu al dogariei, ce prezinta fabricarea butoaielor de lemn. Soriceii din cantecul lui Ronnie Hilton nu erau acolo :)
La Sloten se mai afla cea mai mica cladire a unei sectii de politie din Olanda (atat de mica incat n-am vazut-o) si una dintre bornele care marcau pana unde se pot apropia hotii de oras, lucru ce pare sa se respecte in continuare, cel putin din cum am trait eu experienta Amsterdam. 
Ne intoarcem pedaland spre oras. Daca azi v-am scos la iarba verde, data viitoare voi incheia periplul prin oras cu aia mai uscata... si cu fetele!

No comments:

Post a Comment