Tuesday, 16 June 2015

Cum ne construim dusmanul


Jim Crace - Recolta

S-au potrivit atat de bine lecturile una dupa cealalta ca nu m-am putut abtine sa nu preiau titlul volumului de eseuri al lui Eco pentru a-l aplica in fruntea cartii lui Jim Crace. Ce ilustrare mai buna a lui as fi putut sa am?!
"E suficient barlogul asta ca sa le dea drept de sedere? Nimeni nu stie. Daca ar fi, atunci si vulpile, si viezurii, pana si cartitele ar putea sa ceara drept de sedere si sa ia pasaret, fructe si lemne de foc de pe pamantul nostru. Dar nimeni nu se asteapta ca nou-venitii, ciupercile astea care cauta sa se hraneasca de pe urma noastra, ucigasii astia de porumbei, sa vrea sa mai stea aici vreo noapte cand o sa vada ce primire aspra - si amenintatoare - le facem. O sa plece mai departe. O sa-i conducem pana la hotarele noastre si o sa-i indemnam sa-si vada de drum, bucurosi ca am putut sa fim de ajutor."
Cine sunt acesti dusmani?! Trei straini, doi barbati, unul tanar, celalalt varstnic si o femeie de o frumusete salbatica si misterioasa ce s-au aciuat pe nestiute la marginea unui sat. Doua fuioare de fum ivite pe cer a doua zi dupa adunarea recoltei aduc tensiunea printre locuitori, in ceea ce trebuia sa fie o zi de sarbatoare. Primul provine de la hambarul conacului, cel de-al doilea dinspre padure, unde necunoscutii si-au ridicat un bordei. In comunitatea ce-si numara trecerea anilor in recolte, se declanseaza haosul. Curentul de neincredere indreptat initial spre straini ajunge sa iradieze printre cei ce se cunosc de ani buni si situatia nu mai poate fi controlata atunci cand nenea Paguba si tanti Sarsaoroaica se abat asupra unui grup guvernat de datini ancestrale si de credinta in lucraturile vrajitoresti. Un cal este ucis, unul dintre cei trei straini moare, un alt strain soseste in sat, un mosier invecinat ce se zvoneste ca ar pune stapanire pe pamanturile agricultorilor locali. Si este doar inceputul unei saptamani ce va schimba viata tuturor.
Ce incepe in flacari sfarseste in flacari. Cine insamanteaza neincredere, culege acelasi lucru, ca sporii unei ciuperci otravitoare ce se imprastie si contamineaza fiecare suflet. Dusmanul nu este in afara, ci in interior, este cel ce favorizeaza propriile prejudecati si suspiciuni, degenerand rapid in violenta, intr-o vanatoare de vrajitoare practicata cu metodele Inchizitiei.
Vocea narativa, Walter Thirsk, un barbat vaduv din cadrul comunitatii, care la inceput incerca sa provoace complicitatea si intelegerea cititorului fata de motivatiile ce coordoneaza actiunile grupului, devine din ce in ce mai izolata, distantandu-se tot mai mult de isteria colectiva, incercand sa-si pastreze luciditatea si ratiunea.
Daca dupa prima carte a lui Crace pe care am citit-o, Casa molimei, mi-am pastrat scepticismul in privinta autorului, lumea de aici, aflata in pragul unei apocalipse starnite ca o furtuna de vara ce se consuma intr-o saptamana, cu universul ce pare cumva familiar, desprins dintr-o epoca feudala nedefinita clar, cu un sistem de justitie barbar, in care stalpul infamiei ocupa un loc de cinste, are ceva de poveste. Nu se intampla foarte multe lucruri intr-o saptamana, dar autorul stie sa-si invaluie microuniversul in nuante sumbre, violente si misterioase, partial romantice, prin prezenta amenintatoare si intunecata a naturii, partial baroce, prin detaliile poetice abundente si surprinzatoare. Are o intensitate si o tensiune in care peisajele rezoneaza cu forta distructiva din sufletul omului, ritmul se dezvolta pornind de la detalii aparent comune, ca o adiere ce se transforma pe nesimtite intr-un ciclon. 
Desi este mai mult un roman de atmosfera si mi-a amintit de Dogville, are o complexitate ce-l poate face usor de citit in chei diferite, fiecare alegandu-si lectura care i se potriveste, care-l atinge mai mult: poti sa-i spui roman istoric ori social sau il poti interpreta ca pe o ilustrare psihologica si sociologica a eseului lui Eco de care aminteam, urmarind cum isi construieste fiecare dusmanul din nimic, cum o valvataie poate devora tot ce intalneste in cale: relatii, oameni, agoniseala de-o viata...

2 comments:

  1. exact, exact, si mie tot de dogville!

    ReplyDelete

Note: only a member of this blog may post a comment.