Monday, 15 June 2015

Scrieri ocazionale


Umberto Eco - Cum ne construim dusmanul

 "Scrieri ocazionale" este titlul sub care ar fi fost grupate cele 15 eseuri daca editorul italian nu l-ar fi considerat neatractiv, asa ca a preferat sa-l schimbe cu cel al primului fragment din volum. Cum intr-o carte de genul celei de fata apreciez mai mult onestitatea decat "gradul de atractivitate" inteles in termeni de marketing, am ales sa pastrez pentru postarea mea denumirea initiala, ce se regaseste ca subtitlu al volumului. Asta si sunt textele, reflectii si consideratii provocate de discutii, studii, conferinte din ultimii zece ani, multe reflectand tendinte si interese mai noi decat Pliculetele pescuite din sertarele anilor '70-'80, o mai mare aplicare spre informatie in detrimentul speculatiei si divertismentului. 
Intr-o epoca atat de divizata, unde multi se incranceneaza in propriile canoane de orice fel si altii incearca sa le pulverizeze, confruntarile duc la divergente mult prea rapid declarate ireconciliabile, dusmanii sunt pretutindeni, pentru ca reprezinta o componenta esentiala a autodefinirii, ca om, ca societate, ca grup. Dusmanul este intotdeauna cel strain, cel diferit, cu alta limba, credinte, obiceiuri, aspect, mod de viata. Atunci cand e reprezentat de un alt popor, este motorul nationalismului feroce, al extremismelor si urii. Noi suntem cei buni si frumosi, cei care avem dreptate, dusmanul trebuie sa fie cat mai diferit: urat, rau mirositor, monstruos, cu obiceiuri de condamnat, stigmatizat social. Fiecare are nevoie de dusmani, ca de un element de raportare a nemultumirilor, chiar si atunci cand nu e intruchipat de un om, ci de un sistem cu care isi confrunta propriile aspiratii sociale. 
Italienii, care nu au avut un dusman istoric, un popor cu care sa lupte pentru teritoriu (razboaiele mondiale nu le iau in calcul, ca acolo era o dusmanie de grup), si-au gasit mai recent un dusman care sa hraneasca simpatiile nationaliste: 
"Extinzand asupra unei etnii intregi caracteristicile unora dintre membrii ei care traiesc intr-o situatie de marginalizare, se construieste acum in Italia imaginea dusmanului roman, tap ispasitor ideal pentru o societate care, tarata intr-un proces de transformare inclusiv etnica, nu mai reuseste sa se recunoasca". Sa adaug ceva despre sensul "etniei" din propozitie?! Ar insemna sa fiu ilustrarea vie a construirii unui dusman prin ricoseu dinspre punctul de vedere italian, asa ca mai bine ma abtin. Cat despre sistem, oricare va fi dusmanul meu atata timp cat nu e unul libertarian, deloc popular la noi.
Insa vad ca Eco insusi isi construieste din romani propriul dusman cand afirma, intr-un text din 2009 (la doi ani dupa intrarea Romaniei in UE!) ca "multi romani au fost incurajati sa violeze femei in varsta pentru ca jurnalele le explicau ca era o specialitate rezervata extracomunitarilor si ca era foarte usor s-o faci, era de-ajuns sa te duci prin pasajele subterane, prin vecinatatea garilor etc."
Fiecare dintre fragmente deschide drumul unor dezbateri, starneste, sunt parti unde imi regasesc propriile ganduri dar si parti total in contradictie cu convingerile mele. De exemplu, cel de-al doilea text, Absolut si relativ,  imi pune pe jar relativismul absolut ce detesta orice clasament sau top ce incearca sa stabileasca ierarhii imuabile in domenii care nu se bazeaza pe cunoastere si actiuni concrete, ele insesi supuse relativismului raportarii la alte sisteme. Stiu ca multi considera, ca si Eco, ca relativismul este un "cancer al societatii contemporane". Cred ca s-a prefigurat demult, in arta cel putin, nu stiu daca nu mai devreme, dar de Malraux imi aduc aminte, de exemplu, ca punea in discutie mostenirea trecutului, considerand-o viciata de cultura prezentului, relativizandu-i valoarea, idee greu de acceptat de multi, atunci ca si acum, contrazisa chiar de "absolutistul" Eco intr-un text ce grupeaza citate ale criticii de intampinare la aparitia romanului Ulise al lui Joyce.
Daca incep sa comentez, fie si succint, pe marginea fiecarui text, o sa ma intind cu postul asta pana maine, risc sa va enervez si sa va plictisesc cu consideratiile personale. Cititi mai bine cartea, ca are multe puncte de interes. Va va mira ce credea libertinul Boccaccio despre femei sau cum Toma d'Acquino, de la care se revendica gandirea catolica, are o perspectiva in contradictie cu credintele actuale ale Bisericii privind avortul, embrionii, inseminarea artificiala. Amatorii de turism religios si pelerinaje vor gasi o lista utila de "obiective turistice", moaste si relicve.
Eseurile lui Eco au pentru fiecare cate ceva interesant: pentru mine, geografii reale si imaginare, insule pierdute sau niciodata existente, am invatat cate ceva despre agnitiune ca mecanism narativ al romanelor senzationaliste sau am aflat se manifestau excesele lui Victor Hugo. Uneori m-a amuzat, alteori m-a intrigat sau m-a enervat, dar este un volum ce aduna spontaneitate si eruditie, curiozitati si asocieri ce pun intr-o noua perspectiva oameni, fapte, intamplari. Este bogat, divers si isi conduce cititorul pe drumuri noi, il pune pe ganduri, il provoaca sa afle mai mult despre cele citite sau sa priveasca dintr-un alt unghi lucrurile cunoscute.

No comments:

Post a Comment