Monday, 20 July 2015

Ce ai face pentru copilul tau?


Klopka (Capcana) (2007)

Fiecare parinte care-si iubeste copilul ar raspunde, instinctiv, "orice". Dar cand "orice" include crima, cati ar merge pana la capat?! Este doar prima dintre dilemele ce ii apar in cale eroului acestui film, intr-o cursa contra cronometru care cere decizii rapide si actiuni fara ezitari. Cand in primul cadru iti apare un tip cu fata plina de vanatai si in al doilea un pistol, ma gandeam ca urmeaza ceva alert, de actiune... Inteleg in scurt timp ca e unul din acele filme care iti pune in fata conventia doar pentru a o incalca.
Individul batut este Mladen, un inginer constructor de pe un santier falimentar, unde lucratorii ramasi ai nimanui spera sa-i cumpere si pe ei cineva, sa reinceapa sa mearga treaba, sa fie scosi din lancezeala... Mai ca-ti vine sa-i adopti cand ii vezi cum stau tristi in pragul baracilor si-si ineaca amarul in pahar! Suntem in atmosfera familiara a tranzitiei anilor '90 de la noi, care se resimte si in Serbia, zece ani mai tarziu, la fel de confuz si derutant. Sotia lui Mladen e profesoara de engleza. Alcatuiesc o familie fericita impreuna cu fiul lor, pana cand acestuia i se descopera o boala de inima pe care numai o operatie in Germania o poate vindeca. Cei 26.000 de euro necesari sunt mult peste posibilitatile familiei, dar soarta pare sa-i surada tatalui. In urma unui anunt in ziar, este contactat de un barbat care ii promite toti banii. Exista insa o conditie, un serviciu pe care necunoscutul il cere in schimbul generozitatii sale. De aici toate ezitarile, obisnuita criza a familiei, transformarile prin care trece barbatul, etc. etc.
Senzatia mea din timpul vizionarii este ca ar fi putut sa fie un film romanesc. Doar limba face diferenta. In rest, aceleasi cadre multe de apartament, exterioare ce dau impresia ca sunt filmate pe strazile Bucurestiului, cu eternii tiganusi cersetori / spalatori de parbrize, atmosfera apasatoare de dinaintea unei decizii grave si ireversibile, apoi suferinta produsa de consecinte, actori buni, incadrari neglijente ce nu mai reprezinta demult un act de curaj artistic ci unul de conformism, de inscriere intr-un curent mult prea exploatat. Si ceva in plus, unde nici realismul nu-si are locul, nici fictiunea nu poate convinge: un scenariu cu trageri muulte la tema, coincidente fortate pentru a amplifica si mai mult indoielile eroului, incepand cu aparitia binefacatorului si alegerea victimei, mergand mai departe, nu mai zic unde, ca ar insemna sa dezvalui marea gaselnita, intorsatura de situatie a filmului.
Prezentat ca un film noir, productia sarbeasca esueaza in meandrele realismului promovat in ultimii 25 de ani de filmele noastre: a primit ceva premii, este exact genul de care criticii nu se mai satura, probabil ca nici publicul vestic, care il percepe ca pe ceva exotic si real, diferit de acadelele frumos ambalate oferite de industria americana. Poate ii face sa se simta vii, sa perceapa emotia, senzatia de sufocare produsa de mecanismul ce striveste individul... Si mie imi place starea asta uneori, doar ca indoielile si macinarile morale transpuse cinematografic imi par mult mai reusite in filmele nordice. Ex-iugoslavii au altceva al lor, au comedia neagra, au filonul autoironiei vesele, al hazului de necaz balcanic, ii au pe Kusturica si excelentul No Man's Land, daca tot vorbim de alegeri si consecintele lor.  
Cum ii spune si titlul, Klopka e o capcana, din pacate nu doar pentru protagonistul sau, ci si pentru spectator. M-a prins in captivitate si a trebuit cumva sa-mi fac cat mai placute cele 100 de minute care au parut vreo 3 ore, sa ma concentrez asupra expresivitatii actorilor, unde se evidentiaza Nebosa Glogovac si sa accept simbolurile fara sa pun prea multe intrebari. Intentia a fost buna, bulgarele de zapada aruncat de o fetita la inceputul filmului isi face efectul. E drept ca poate am ajuns si eu la saturatie cu realismul minimalist, dar parca nici scenariul, nici impresia artistica nu m-au ajutat sa uit ca eram in capcana.

2 comments:

  1. A, ce trist. mie mi-a plăcut foarte mult. Noi nu avem filme româneşti capabile să construiasca tensiune. Să construiască ceva, orice...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu as generaliza. Cred ca te-am mai batut la cap sa vezi filmele lui Caranfil pe care il consider oarecum inrudit cu Tornatore ca viziune: Asfalt Tango, Filantropica, Restul e tacere, Closer to the Moon. Si Trenul Vietii al lui Mihaileanu mi-a placut, si Aferim!
      Acum daca vorbesti de cele incadrate in realismul minimalist, Moartea domnului Lazarescu cred ca e printre cele mai bune. Sunt si altele pe care le consider mult deasupra acestui film cu pretentii realiste si situatii trase de par. N-am putut sa ajung la tensiune pentru ca ma impiedicam de detaliile scenariului, prea mult deus ex machina: victima aleasa se intampla sa fie cine este, ajutorul vine exact de la cine trebuie... etc.

      Delete

Note: only a member of this blog may post a comment.