O mie de paduri intr-o ghinda - antologie editata de Valerie Miles
In zilele de vara cand obligatiile de lucru se aglomereaza si nu dispun de ragazul lecturii pe fondul sonor al valurilor marii, al fosnetului frunzelor, al zumzaitului si ciripitului (ce mult mai e pana in august!), tind sa inlocuiesc romanele cu fragmentarul povestirilor si antologiilor. Nu aplic formule precum "lecturi de vara" sau "de iarna" in privinta continutului, dar e drept ca zilele friguroase ma tin mai mult in casa, au acea moleseala ce imbie la scufundat in carti cu arhitectura ampla, in timp ce vara, pe langa munca, mai e si chemarea soarelui (mai mult a ploii zilele astea), greu de ignorat. Asa s-a intamplat ca mi-am indreptat in ultima vreme mai mult atentia asupra volumelor ce nu se definesc printr-o continuitate stricta. Nu inseamna ca nu au aceeasi capacitate de imersie, dar permit dozele mici, lectura intrerupta.
La prima vedere, culegerea de texte a Valeriei Miles se deosebeste de alte volume de gen prin faptul ca alegerea fragmentelor nu apartin antologistei, ci chiar scriitorilor, care au acceptat provocarea de a dezvalui pasaje preferate din opera lor. Demersul care sintetizeaza preferintele celor mai cunoscuti autori de limba spaniola din a doua jumatate a secolului XX i-a fost inspirat antologistei de unul similar din 1942, dedicat literaturii americane. Din cei 28 de autori ai selectiei originale, in editia romaneasca
figureaza 22, restul (printre care si Llosa) ramanand captivi in hatisul
birocratic al drepturilor de publicare in Romania.
De ce aceasta abordare? Ne raspunde chiar in prefata:
De ce aceasta abordare? Ne raspunde chiar in prefata:
"Ca sa smulg rodul ghindei, obsesia care impulsioneaza un scriitor, sa aflu ce considera el sau ea mai reprezentativ din aceasta obsesie, in linistea camerei lor de lucru. Ca sa ascult vocile particulare si sa fixez imaginile intr-o realitate din experienta mea secreta, sa ma plimb printre simbolurile de care se ingrijesc cu atentie, ca sa fiu un copil solitar crescand in Peru, un tanar la Madrid, a carui amanta moare in pat inainte de savarsirea coitului, un pictor in Tahiti inspirandu-se dintr-o noapte vijelioasa sau o mama care alege puterea in locul dragostei pentru viitorul fiului ei intr-o lume de fapturi magice. Poate ca, traind aceste experiente secrete, se poate descoperi printre copaci vreo harta tainuita a padurii."
Propunerea s-a dovedit si o tortura pentru cei alesi. A forta un scriitor sa indice fragmente preferate este oricum ca si cum ai pune un parinte sa aleaga intre copiii lui. Unii au considerat prea restrictiva limitarea si au preferat,
pentru o imagine cat mai clara a operei, sa selecteze scrieri diferite,
cum este cazul chilianului Jorge Edwards, care ne delecteaza cu o
reuniune de familie, continua cu un fragment dintr-un roman eseu (asa-l
defineste el, eu n-as fi stiut prea bine in care categorie sa-l includ)
despre viata lui Montaigne si incheie cu un fragment dintr-un roman
autobiografic, o intalnire cu Fidel Castro. Javier Marías, unul din preferatii mei, autorul pe care-l cunosteam cel mai bine din volum, are onestitatea de a marturisi ca multi autori, printre care se include, scriu probabil romane pentru a da un context anumitor paragrafe sau fraze, cele cu adevarat meritorii, care altfel nu ar putea exista izolat. S-ar putea scrie o carte separata doar din analiza felului cum isi introduce fiecare autor textele, trecand prin gradul de sinceritate si imaginea critica proiectata asupra propriei creatii.
Valerie Miles nu se opreste aici. Gandindu-ma prin ce au trecut bietii scriitori, imi dau seama ca a figura in aceasta antologie este un act de curaj din partea lor. Fiecare a fost supus "torturii doctorului Johnson", obligat sa vorbeasca cu mortii si, cand sa creada ca a scapat, interogat de Valerie Miles pentru a da la iveala esenta, ghinda care odata plantata se va dezvolta intr-o mie de paduri din care au selectat fragmentele din antologie.
Printre influentele marcante, cei mai multi l-au indicat ca model literar pe Faulkner, dar si membri ai familiei (matusi, bunici, parinti). Pentru Marías, lucrul la traduceri este un instrument de perfectionare a stilului, de contact direct si profund cu alte tehnici, un exercitiu de confruntare si adaptare, admitand ca autorii pe care i-a tradus sunt cei ce i-au marcat cel mai mult scrisul. Raspunsul cel mai scurt, dar la fel de semnificativ, este dat de Vila-Matas, pentru care creatia pare sa fie rodul suferintei, al despartirii de cei dragi.
Imi dau acum seama ca am scris si am tot scris iar de fragmentele propriu-zise nici nu m-am apropiat. Asa ca o sa enumar pe scurt, dupa o selectie proprie riguroasa, cartile pe care mi le-as dori editate in romana: Verisoarele Aurorei Venturini, cu cele doua surori, una infirma, alta care percepe lumea prin culori si pictura in locul cuvintelor si conceptelor concrete, un personaj pe care as vrea sa-l cunosc mai bine; Cortina lui Juan Goytisolo, m-a intrigat fragmentul ales, un dialog ireverentios cu divinitatea; Ultimele seri cu Teresa de Juan Marsé, a fost tradusa acum multi ani la editura Eminescu, un roman plasat in Barcelona din perioada franchista ce m-a atras prin atmosfera unei povesti de dragoste in care fiecare dintre protagonisti isi detesta propria lume si pare mai atras de aceea a partenerului, un fel de Lady Chatterley mai sfioasa meets un Julien Sorel mai golan; Sergio Pitol, din care am citit Imblanzirea divinei egrete, am simtit si in povestirea din antologie acelasi aer misterios, la limita dintre realitate si vis; Cand Lidia traia, voia sa moara, de Elvio Gandolfo, pentru imaginea grandioasa si morbida a unei balene albastre pravalindu-se peste oras, la fel de inconfortabila pe cat de fascinanta; Numele aerului de Alberto Ruy Sanchez, secventa aleasa musteste de carnal si exotism, intr-o o proza cu aroma de mosc, voluptuoasa, cu imagini care m-au bantuit in asa hal ca-n noaptea dupa ce am citit fragmentul am visat numai cobre. E un poem in proza dedicat corpului femeii, explorat prin toate simturile; José Maria Merino, orice: n-as sti cu ce sa incep, este prezent in antologie cu un inceput de roman si cateva povestiri, unele foarte scurte, ce penduleaza intre oniric si absurd, mi-a amintit un pic si de Clarice Lispector in povestirea cu musca, vad ca a scris si SF, un autor versatil cu radacini in suprarealism si fantastic, ma mir ca nu s-a tradus deloc la noi; Exploratori ai abisului de Vila-Matas: daca in mod normal scriitorii mai intai traiesc si apoi scriu ce au trait, povestirea propusa face saltul invers, din literatura in viata, de la realitatea textului la fictiunea trairii, intr-un joc ce da senzatia de gravitate si seriozitate.
[Se facea ca intram intr-o librarie unde cartile ma salutau zambitoare cu "Hola!" si se intreceau sa ma cucereasca, toate noi, foarte multe necunoscute, fiecare voia sa ma seduca in felul ei: unele asteptau increzatoare, stiau ca n-am cum sa le ocolesc, altele ma ademeneau cu soapte senzuale ori imi faceau complice cu ochiul, vreo doua jucau rolul inaccesibilei prefacandu-se ca ma ignora si sperand in sinea lor ca le voi deschide, altele aruncau ocheade timide sau incercau sa ma induioseze, privind rugator, ori sa ma hipnotizeze, fixandu-ma indelung. Le-am rasfoit pe toate, zabovind asupra paginilor pe care vointa Autorului mi se punea in fata. Am luat vreo 7-8 de pe raft, am ravnit la alte cateva... Cand sa ies din librarie, am vazut cum literele se incolonau cuminti si isi luau zborul, lasand in urma numai textele citite. Incercam sa le prind si atingerea mainilor le transforma intr-o ploaie de frunze de stejar in fosnetul caderii carora incercam sa deslusesc cuvinte pe care nu le voi sti niciodata. Apoi cartile au inceput sa se stranga, sa se compacteze, sa se intrepatrunda, trupuri strivite intr-o imbratisare iesita parca din presa lui Hanta, pana cand a ramas un singur volum. M-am trezit. Strangeam in pumn o ghinda.]
Asa cum scriitorii au primit de la Valerie Miles povara de a alege mascata de recunoasterea importantei lor pentru literatura secolului XX, cititorii editiei romane au primit un cadou literar insotit de frustrarea de a fi condusi prin paduri tinere in care vor reveni sau nu. Pe unele le vom vedea poate crescand si transformandu-se in stejari cu coroana umbroasa, nodurosi si ramificati, altele vor ramane ca o amintire trecatoare de pe drumul spre alte paduri literare.
Valerie Miles nu se opreste aici. Gandindu-ma prin ce au trecut bietii scriitori, imi dau seama ca a figura in aceasta antologie este un act de curaj din partea lor. Fiecare a fost supus "torturii doctorului Johnson", obligat sa vorbeasca cu mortii si, cand sa creada ca a scapat, interogat de Valerie Miles pentru a da la iveala esenta, ghinda care odata plantata se va dezvolta intr-o mie de paduri din care au selectat fragmentele din antologie.
Printre influentele marcante, cei mai multi l-au indicat ca model literar pe Faulkner, dar si membri ai familiei (matusi, bunici, parinti). Pentru Marías, lucrul la traduceri este un instrument de perfectionare a stilului, de contact direct si profund cu alte tehnici, un exercitiu de confruntare si adaptare, admitand ca autorii pe care i-a tradus sunt cei ce i-au marcat cel mai mult scrisul. Raspunsul cel mai scurt, dar la fel de semnificativ, este dat de Vila-Matas, pentru care creatia pare sa fie rodul suferintei, al despartirii de cei dragi.
Imi dau acum seama ca am scris si am tot scris iar de fragmentele propriu-zise nici nu m-am apropiat. Asa ca o sa enumar pe scurt, dupa o selectie proprie riguroasa, cartile pe care mi le-as dori editate in romana: Verisoarele Aurorei Venturini, cu cele doua surori, una infirma, alta care percepe lumea prin culori si pictura in locul cuvintelor si conceptelor concrete, un personaj pe care as vrea sa-l cunosc mai bine; Cortina lui Juan Goytisolo, m-a intrigat fragmentul ales, un dialog ireverentios cu divinitatea; Ultimele seri cu Teresa de Juan Marsé, a fost tradusa acum multi ani la editura Eminescu, un roman plasat in Barcelona din perioada franchista ce m-a atras prin atmosfera unei povesti de dragoste in care fiecare dintre protagonisti isi detesta propria lume si pare mai atras de aceea a partenerului, un fel de Lady Chatterley mai sfioasa meets un Julien Sorel mai golan; Sergio Pitol, din care am citit Imblanzirea divinei egrete, am simtit si in povestirea din antologie acelasi aer misterios, la limita dintre realitate si vis; Cand Lidia traia, voia sa moara, de Elvio Gandolfo, pentru imaginea grandioasa si morbida a unei balene albastre pravalindu-se peste oras, la fel de inconfortabila pe cat de fascinanta; Numele aerului de Alberto Ruy Sanchez, secventa aleasa musteste de carnal si exotism, intr-o o proza cu aroma de mosc, voluptuoasa, cu imagini care m-au bantuit in asa hal ca-n noaptea dupa ce am citit fragmentul am visat numai cobre. E un poem in proza dedicat corpului femeii, explorat prin toate simturile; José Maria Merino, orice: n-as sti cu ce sa incep, este prezent in antologie cu un inceput de roman si cateva povestiri, unele foarte scurte, ce penduleaza intre oniric si absurd, mi-a amintit un pic si de Clarice Lispector in povestirea cu musca, vad ca a scris si SF, un autor versatil cu radacini in suprarealism si fantastic, ma mir ca nu s-a tradus deloc la noi; Exploratori ai abisului de Vila-Matas: daca in mod normal scriitorii mai intai traiesc si apoi scriu ce au trait, povestirea propusa face saltul invers, din literatura in viata, de la realitatea textului la fictiunea trairii, intr-un joc ce da senzatia de gravitate si seriozitate.
[Se facea ca intram intr-o librarie unde cartile ma salutau zambitoare cu "Hola!" si se intreceau sa ma cucereasca, toate noi, foarte multe necunoscute, fiecare voia sa ma seduca in felul ei: unele asteptau increzatoare, stiau ca n-am cum sa le ocolesc, altele ma ademeneau cu soapte senzuale ori imi faceau complice cu ochiul, vreo doua jucau rolul inaccesibilei prefacandu-se ca ma ignora si sperand in sinea lor ca le voi deschide, altele aruncau ocheade timide sau incercau sa ma induioseze, privind rugator, ori sa ma hipnotizeze, fixandu-ma indelung. Le-am rasfoit pe toate, zabovind asupra paginilor pe care vointa Autorului mi se punea in fata. Am luat vreo 7-8 de pe raft, am ravnit la alte cateva... Cand sa ies din librarie, am vazut cum literele se incolonau cuminti si isi luau zborul, lasand in urma numai textele citite. Incercam sa le prind si atingerea mainilor le transforma intr-o ploaie de frunze de stejar in fosnetul caderii carora incercam sa deslusesc cuvinte pe care nu le voi sti niciodata. Apoi cartile au inceput sa se stranga, sa se compacteze, sa se intrepatrunda, trupuri strivite intr-o imbratisare iesita parca din presa lui Hanta, pana cand a ramas un singur volum. M-am trezit. Strangeam in pumn o ghinda.]
Asa cum scriitorii au primit de la Valerie Miles povara de a alege mascata de recunoasterea importantei lor pentru literatura secolului XX, cititorii editiei romane au primit un cadou literar insotit de frustrarea de a fi condusi prin paduri tinere in care vor reveni sau nu. Pe unele le vom vedea poate crescand si transformandu-se in stejari cu coroana umbroasa, nodurosi si ramificati, altele vor ramane ca o amintire trecatoare de pe drumul spre alte paduri literare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.