Friday, 10 July 2015

Pot masinile sa minta?

 Ex Machina (2015)

O stire recenta despre uciderea unui muncitor de catre un robot de asamblare intr-o fabrica de masini, la care cineva s-a grabit sa comenteze apocaliptic ca vine inteligenta artificiala si ne omoara pe toti, m-a facut sa zambesc amar in fata ignorantei. Robotii industriali sunt la fel de inteligenti ca si un tractor sau un strung. Omenirea inca viseaza la momentul cand o masinarie va putea sa-si dezvolte propria judecata pe baza datelor introduse in sistem si nu va mai urma un algoritm precis si sigur, cu exceptia accidentelor produse de o eroare de manevrare sau neatentia utilizatorului. Cat despre aspectul umanoid al unui robot, e un vis inca si mai indepartat. 
Pana atunci, aspiram la ceva de care ne si temem. Daca se va intampla candva sa se ajunga la inteligenta artificiala capabila sa gandeasca si sa se dezvolte singura, vor interveni problemele de natura morala si etica pe care le ridica filmul. Nathan (Oscar Isaac), detinatorul unei companii de tip Google, un motor de cautare, ii ofera lui Caleb (Domhnall Gleeson), unul din miile de angajati ai sai, ocazia de a petrece o saptamana la resedinta retrasa din munti, pentru a-l ajuta sa testeze cea mai recenta inventie in materie de inteligenta artificiala, pe Ava (Alicia Vikander). Este vorba de testul Turing, care determina capacitatea de gandire a unei masini si constientizarea sinelui. Nathan, factorul uman al testului, incepe treptat sa dezvolte cu androida o relatie ceva mai credibila decat aceea din Her, unde protagonistul se indragostea de sistemul de operare. In jurul celor trei personaje, cam singurele pe care le vedem evoluand de-a lungul filmului (mai este unul, cu un rol important in dinamica finalului, dar destul de sters in rest), se creeaza o retea densa de strategii, duplicitati si afirmatii false. 
Este un film lent, construit din dialoguri, cu un scenariu concentrat asupra deontologiei inteligentei artificiale, pe relatia dintre creator si creatie, redefinind in permanenta parametrii adevarului si minciunii. Face greseala de a vrea sa para mai destept decat este, avantandu-se pe taramul alunecos si intimidant al singularitatii tehnologice, uitand ca nici inteligenta biologica nu este deocamdata lamurita. Sunt cateva scapari de continuitate si credibilitate, ca si cum cineva ar fi intrerupt curentul tocmai cand scenaristul era in toiul inspiratiei si apoi mintea i s-ar fi resetat brusc. Nu intamplator am amintit de intreruptul curentului, incerc sa strecor hinturi fara sa dau spoilere.
Nu gasim idei noi, dar modul cum le impacheteaza filmul lui Alex Garland (la prima experienta ca regizor dupa ce s-a afirmat ca scenarist, avand vreo 3 colaborari cu Danny Boyle)  e placut, poate si gratie interpretarii actorilor, dintre care se detaseaza Oscar Isaac (de la Inside Llewyn Davis am o slabiciune pentru el) si locatiei, un hotel din Norvegia la care contemplam ideea de a ajunge pana mi-am dat seama ca si casutele complexului erau deasupra plafonului bugetar, nu mai zic de camere, un loc partial claustrofobic, partial panoramic, cu o priveliste ampla si memorabila, nicidecum atat de izolat cum pare, insa echipa de filmare a facut treaba buna transformandu-l in cadrul perfect pentru a pastra un secret tehnologic departe de ochii lumii.
Slefuit vizual, cu o scenografie minimalista si efecte atent lucrate, cu un ritm ce m-a purtat molcom in jocul de a ghici, alaturi de Caleb cel inocent, aruncat in confruntarea dintre ceilalti doi, cine este personajul pozitiv si cel negativ, filmul e ca un test Turing aplicat spectatorului care poate sau nu sa fie surprins, contrariat sau multumit de final, in functie de propriile asteptari legate de umanitate si robotica. In plus, avem de toate pentru toti: si thriller cu o atmosfera subtila de suspans, si SF (la partea de S este intotdeauna ceva de carcotit), si o tusa de romantism, sa se simta bine si doamnele sau domnisoarele neinteresate de SF aduse la film mai de nevoie, ca sa aiba si ele apoi pretext sa-si duca partenerul la drame romantice siropoase (apropo de care, am ajuns la una si am ramas cu sechele emotionale, dar mi-am facut-o cu mana mea, nu pot sa invinovatesc pe nimeni, detalii data viitoare).

No comments:

Post a Comment