joi, 27 august 2015

Banana!

Minions (2015)

Cu minionii, lucrurile sunt simple si indubitabile: daca va amuza, nu va puteti plictisi de ei si veti vrea sa-i revedeti. De aceea s-a si facut filmul, ca multe altele: cand nu mai avem ce sa stoarcem din sequel, e cazul sa trecem la un prequel... sau mai multe, dupa buget, adica dupa audienta si incasari, parca vad ca o sa avem parte si de amintiri din copilaria lui Gru. 
Minionii au aparut pe lume demult, erau aici inca din epoca dinozaurilor, si au avut un singur scop: sa gaseasca si sa slujeasca cel mai malefic stapan. Dupa ce au scapat de-a lungul istoriei, rand pe rand, de toti cei ce ar fi putut indeplini acest rol in urma unor accidente regretabile (nu e spoiler, e in trailer), s-au retras intr-o pestera unde, din ce in ce mai apatici si mai deprimati, au inteles ca viata lor nu are sens fara sa slujeasca raul. Asa ca trei dintre ei pornesc in lume pentru a-si salva specia, redandu-i rostul pe lume. Kevin, Stuart si Bob ajung in anii '60 in America, apoi la Londra, unde o urmeaza pe Scarlet Overkill in ambitiile ei de a obtine coroana Angliei.
Daca scenariul pare scris de unul dintre minioni, Stuart sau Bob, nu mai stiu care se presupune ca era mai natang,  si este acolo doar ca pretext pentru a lasa simpaticele personaje sa se desfasoare, prezenta lor este cuceritoare, factorul "cute" si-a facut treaba si am savurat din plin limbajul inventat al personajelor, un amestec de engleza, franceza, italiana, spaniola, ceva japoneza si onomatopee neidentificate, dar si coloana sonora, surprinzatoare pentru o animatie: The Doors, Beatles, Rolling Stones, Jimi Hendrix, The Who si altii din aceeasi zona muzicala.
Fara sa aduca prea mult in plus la capitolul narativ sau ca ingeniozitate a solutiilor propuse, cel de-a treilea film al seriei pare facut doar pentru ca producatorii s-au prins cat de populare sunt personajele, cat de multi bani se pot obtine din articolele promotionale (am vazut  cateva masini la oglinda carora falfaiau veselele ovale galbene cu ochi bulbucati), de ce sa nu cand se poate sa da?! Si tine, cu toata pana de imaginatie, cu previzibilul si lipsa de sare si piper a antagonistei.
Contine minioni si asta-i tot ce conteaza! Iar cand ii vezi itindu-si capusoarele din canalul trecerii de pietoni de pe Abbey Road taman cand Beatlesii trec pe acolo uiti ca strada nu avea un capac de canal pe ea, pentru ca trebuia inventat, de dragul micilor mancatori de banane.
Daca dam deoparte realizarea tehnica, personajele in sine si coloana sonora, ramanem cu cea mai mare suferinta a filmului: din dorinta de a fi atragator si pentru cei mici, dar si pentru cei mari, aceia care au puterea de decizie in fata intrebarii "imi cumperi si mie un minion?", ofera un scenariu prea simplist si dezamagitor pentru adulti cu poante prea subtile si de neinteles pentru copii. Cel putin, asa mi s-a parut mie! Incasarile ma contrazic, dar poate si altii pun, ca si mine, mai mult pret pe dragalasenia micilor creaturi decat pe povestea din spatele lor. Cand vrei sa mananci o banana, nu te mai gandesti cine si cum a plantat-o, o infuleci si speri sa mai ai ocazia, pana nu dispare specia!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.