duminică, 30 august 2015

Barbari si tatari


J. M. Coetzee - Asteptandu-i pe barbari 

Candva, am citit o carte trista si frumoasa. Se numea Desertul tatarilor De curand, am citit o alta carte, scrisa patruzeci de ani mai tarziu, a unui autor nobelizat, printre altele, pentru ca "in innumerable guises portrays the surprising involvement of the outsider". Tinand cont de aceasta motivatie a juriului, nu pot sa-mi alung din minte gandul ca premiul primit de Coetzee apartine, intr-o proportie importanta, si lui Buzzati.
In viziunea personala, autorul italian se afla alaturi de Borges (si, in curand, daca nu se grabesc juratii si de Roth) sus pe lista argumentelor mele impotriva relevantei prestigiosului premiu, ca sa nu mai vorbesc despre contra-argumente: cine ii citeste, de exemplu, pe nobelizatii Shmuel Agnon sau Claude Simon, ca sa ma limitez la prozatori? Cine va mai sti, peste 50-70 de ani, cine erau Alice Munro sau Harold Pinter? Si cine as fi eu sa chestionez establishment-ul literar? Doar un cititor care incearca sa inteleaga ce reprezinta "valoarea" in literatura, un domeniu atat de vast, subiectiv si legat in verdictele sale de criterii sociale, de ce unii autori ajung sa fie consacrati global si altii nu, ce calitati sau background politic trebuie sa aiba cineva pentru a fi promovat. E o curiozitate ce ma impinge sa-mi pierd nu de putine ori timpul cu autorii premiati si-mi pare cateodata rau ca o fac, ca le sporesc vanzarile, ca morisca publicitara functioneaza atat de bine in unele cazuri ce-mi par nejustificate, ca o mana de oameni are atata influenta in definirea canonului literar.
Am inceput de curand sa-l citesc pe Coetzee si Elizabeth Costello m-a facut sa sper ca am descoperit un autor la care sa revin cu placere. Asa ca am perseverat. Nefericita idee am avut sa continui cu cartea asta!
Ca si tatarii lui Buzzati, barbarii lui Coetzee sunt inventati. Insa nu sunt asteptati, ci cautati, pusi in slujba nevoilor puterii. Un magistrat ce guverneaza o garnizoana de la marginea Imperiului primeste vizita unui colonel de politie, hotarat sa indeparteze pericolul unei eventuale invazii. Toti strainii, toti "ceilalti", pescari, pastori, agricultori, devin victimele represiunii, sunt supusi torturilor si interogatoriilor, pentru a marturisi vina inchipuita de a complota impotriva stapanirii. Diferit inseamna amenintator. Inventarea unei amenintari, a pericolulului, poate da sens tiraniei, ii poate da puterii totalitare instrumentele necesare pentru a instaura teroarea. Cam cum se intampla in zilele noastre cu statul politienesc USA, care de la inceputul anului si-a impuscat peste 500 de cetateni...
Ambele carti sunt plasate la granita: la granita Imperiului, la granita gandurilor, acolo unde trebuie sa se intample ceva, real sau doar mental, pentru a descarca tensiunile. La Coetzee, acuzatorul, observatorul abuzurilor, este el insusi abuziv, la fel de vinovat, nu doar prin tacerea acceptarii de la inceput, ci si prin lipsa de ezitare cu care profita de  victime. Resimte pentru tortura aceeasi fascinatie intelectualizata pe care o incearca pentru femeia barbara, procesata de pragul cultural ce ii desparte. In aceste conditii, nu este chiar cel mai potrivit personaj pentru a face consideratii amare despre justitia umana, pentru a se revolta impotriva masurilor luate si a suferi de distanta ce il separa de aceia pe care-i priveste uneori cinic si detasat... Initierea in moarte incepe aici prin tortura si nu are nimic din magia ce se prelinge printre zidurile fortaretei Bastiani.
De la un punct, cele doua carti se despart si eu raman in urma, privind spre Drogo (nu Khaal-ul, ci ofiterul de la garnizoana lui Buzzati), mult mai uman in slabiciunea si sperantele sale, cu o iritare tot mai crescanda fata de pretinsul umanism al magistratului din cartea lui Coetzee, intr-un desert plat, ce constituie fundalul unui roman mai degraba politic decat existentialist, cum ar sugera tema de plecare, ce inlocuieste relevanta literara cu aceea antropologica. Citind despre barbari, nu am putut sa astept nimic, doar sa accept ceea ce era  deja aici, la fel, dar altfel.
Sunt ani de cand am citit cartea lui Buzzati si continua sa ma urmareasca. Pe cea a lui Coetzee am citit-o acum cateva saptamani si deja incep sa uit. Incearca sa-i insufle volumului puterea alegorica, insa fantomaticii barbari ce ameninta garnizoana sunt prilej de descatusare a violentei, in timp ce  Buzzati, prin asteptarea tensionata, vorbea despre speranta nascuta din disperare. Una a fost scrisa in plin fascism. Cealalta, in plin Apartheid, de un scriitor alb ce a inteles originile si formele pe care le iau prejudecatile sociale. Ambele sunt aspecte universale ale umanitatii, insa tensiunea aceea a asteptarii de la Buzzati nu se regaseste in analiza rationala a lui Coetzee. Intr-un fel, cartea celui din urma ar putea incepe acolo unde se termina cea dintai. Dar aceasta continuare imi pare stangace si searbada...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.