Wednesday, 12 August 2015

Cauze juridice si morale


Ian McEwan - Legea copiilor

Cu un titlu in limba romana ce m-a dus cu gandul spre Imparatul mustelor, cea mai recenta carte a lui McEwan porneste, dupa cum ne-a obisnuit autorul englez, de la subiecte incomode, controversate, asupra carora fiecare dintre noi tinde sa aiba propriile pareri, certitudini, indoieli. Si pentru ca "incorect" si "corect" sunt termeni atat de umani, raportati de obicei la propriile credinte si principii de viata, uneori nici justitia, nici logica bunului-simt nu sunt in masura sa aleaga o solutie pe deplin acceptata. Ce poate face un judecator cand in cadrul unei familii de evrei ultraortodocsi se creeaza o bresa si parintii vad diferit educatia copiilor? Dar cand o alta familie profund religioasa doreste sa pastreze gemenii siamezi si sa respecte voia Domnului, chiar daca in absenta unei operatii de separare ambii risca  sa moara? 
Subiectul legii divine in conflict cu cea umana este delicat si, cu cat convingerile si educatia intr-un sens sau altul sunt mai profunde, risca sa genereze infruntari aprige si greu de conciliat. Unele tari pretind ca justitia umana este reprezentanta celei divine, dar am vazut ce aberatii legislative fara nimic divin in ele pot produce, caci textele sacre sunt suficient de ambigue cat sa favorizeze abuzurile. Dar nu e cazul aici. Judecatoarea Fiona Maye traieste in Marea Britanie, unde lucrurile nu se transeaza in alb-negru, ci au o multime de nuante si aspecte, iar teritoriul luptei sale este protectia copiilor (fie ei musulmani, evrei sau crestini), asa cum o o inteleg parintii in razboaiele pentru tutela, si interesul superior al minorului, invocat de tribunale.
Obisnuita cu situatii din cele mai controversate, rezolvate cu luciditate, in limitele puterilor juridice acordate, Fiona preia cazul unui adolescent Martor al lui Iehova ce refuza, cu acordul parintilor si al comunitatii, o transfuzie care i-ar putea salva viata. Cei doi se intalnesc la spital cateva minute, timp suficient ca tanarul sa intre in contact cu o alta lume, cu mentalitati diferite, sa sufere o transformare profunda. Si tot restul cartii graviteaza in principal in jurul unei intrebari: ce pui in loc atunci cand iei fervoarea religioasa? Ce pui in loc tu, cel care ai contribuit la distrugerea unui crez, ce pui in loc tu, care ajungi sa renegi tot ceea ce cunosteai pana atunci?! Si cum pui tu, cititorul, cap la cap firele deloc incalcite ale acestei carticele cu personaje schitate prea sumar, prea usor de convins si de convertit la o idee sau alta, prea expeditiva si scrisa probabil sub presiunea editorului ori a agentului?!
Imi place McEwan, dar parca nu-l regasesc de la Solar incoace. Dupa acel roman care imbina comedia neagra cu furia depresiva, cartulia seaca si clinica intitulata Legea copiilor e a doua dezamagire, dupa joaca de-a spionii din Sweet Tooth. Se vede ca are o agenda de urmat, ca rafuiala personala a autorului nu este cu dogmatismul unei religii anume (are grija, in cazurile Fionei, sa le bifeze pe cele principale), ci cu nevoia de ancorare in certitudinile propriilor credinte, fie ele religioase sau laice, si mizeaza pe o disputa ideologica din care literatura se retrage discret. Ramane marginala, aproape rusinata sa se strecoare din cand in cand intr-un text steril, care parca isi propune sa o alunge.
Caile fictiunii s-au impletit aici prea strans cu acelea ale prieteniei autorului cu un judecator al Curtii de Apel din Anglia ce i-a inspirat tema romanului. Si  cartea se transforma intr-un "caz" si intr-o pledoarie, literatura zace stinghera intr-un colt si "o poveste spusa cel mai bine in viteza" cum este aceea a vietii Fionei de pana la varsta de aproape 60 de ani, cand o cunoastem, devine laitmotivul intregii carti. Conflictul si dilemele morale sunt lipsite de substanta si cam fortat construite, pentru a demonstra ceva cu tot dinadinsul. Daca ati mai trecut pe-aici, stiti probabil ca este unul din autorii despre care am avut mai mereu cuvinte de lauda, posibil chiar scriitorul despre care am simtit cel mai des nevoia sa-mi impartasesc impresiile de cand am inceput blogul. Mi-oi mai fi schimbat eu gusturile literare intre timp, o mai fi imbatranit McEwan si nu mai are rabdare sa despice firele in patru cum imi placea, taindu-le direct pentru a ajunge unde vrea... nu stiu, dar entuziasmul fata de el imi scade vertiginos...

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.