vineri, 9 octombrie 2015

Antologie de animatie norvegiana


Anim'est 2015

Din pacate, programul din timpul saptamanii nu mi-a permis sa ma infrupt din toate deliciile acestei editii aniversare Anim'est, a zecea, dar in frumoasa zi de joi am zis ca nu se mai poate, macar maratonul de animatii norvegiene tot trebuie sa-l vad, alaturi de ceea ce a devenit obisnuita deja, Creepy Animation Night, vineri noaptea (adica azi). Ce poate fi mai firesc decat sa plec la film intr-o zi de joi, cand abia ma trezesc, pe la ora 1, la o proiectie de sase ore de retrospectiva a animatiei norvegiene :)? Imi pare tare rau ca antologia nu a prins prime time-ul, cum s-ar spune la TV, ar fi meritat din plin.
Cinematograful Elvire Popesco a gazduit in trei reprize, de la 14, 16 si 18, a cate 98, 97 respectiv 75 de minute o antologie de animatie din tara invitata a acestei editii. La inceputul fiecarui calup, doua doamne, Arna Marie Bersaas, consultant al Institutului Norvegian de Film, si Kajsa Naess, regizoare si fondatoare a studioului Mikrofilm, cu filme incluse in selectie, ne-au vorbit celor vreo 5 spectatori si inca pe atatia sau ceva mai multi din echipa festivalului (la al treilea calup cred ca se adunasera mai mult de 10 oameni in sala, probabil vreo 15) despre evolutia si traditia animatiei norvegiene de-a lungul timpului, incepand cu precursorul, Roald Amundsen på Sydpolen (Roald Amundsen la Polul Sud), din 1913, filmul mut de un minut in care un tip deseneaza cu creta pe tabla o imagine caricaturala a exploratorului ce incorporeaza intreg pamantul (in sensul ca globul ii este trupul), aparut la mai putin de doi ani dupa ce a devenit primul om ajuns la Polul Sud, pana in zilele noastre, de la reclamele naive la margarina si tutun ale anilor '20 pana la videoclipurile elaborate vizual ale lui A-Ha sau Ylvis.
Primele doua serii au cuprins si cate  un... nici nu stiu cum sa le zic, nu chiar documentare, nu chiar videoclipuri, erau 2 filme realizate prin tehnici de animatie dar nu animate, time lapse-uri de cate un an, insa cu imagine focusata, miscare in miscare, geniale, mai ales primul, unde vedem trecerea anotimpurilor cu noaptea cea lunga si dantele de aurora boreala, dar si a oamenilor, pescari dintr-un sat din nordul Norvegiei. Se numeste Året gjennom Børfjord (tradus in engleza ca A year along the abandoned road) si il puteti vedea, la o calitate mult mai proasta decat cea proiectata pe ecran, aici, ca sa va faceti o idee despre ce incerc sa spun fara sa am prea multi termeni tehnici la mine :). Ideea este ca in fiecare zi camera a fost mutata cu cativa centimetri pentru a obtine, in miscarea din jur, senzatia de continuitate a secventelor, o tehnica avansata pentru 1991, cand s-a realizat filmul. Cel de-al doilea, Where the Trains Used to Go, realizat de acelasi Morten Skallerud, ne duce intr-o calatorie de-a lungul liniei unei mocanite cred, dupa dimensiunea sinelor in partile unde se vad si nu au fost acoperite cu iarba sau asfalt. Detalii multe si interesante am gasit, oferite chiar de regizor, aici. Ambele pe muzica de Garbarek.
Cele trei parti au fost decupate dupa criteriul cronologic, asa ca am avut o evolutie in timp a istoriei scurt-metrajelor de animatie din Norvegia, cu o prima parte mergand pana la jumatatea anilor '90, apoi 2010 si terminand cu cele mai recente productii. In fiecare dintre ele am gasit cel putin un film "wow", doua, mai cunoscute, le stiam dar le-am revazut cu entuziasm, The Danish Poet, animatia premiata cu Oscar in 2007 si Me and My Moulton, nominalizat in 2015. Mi-ar fi placut sa fie prezent in selectie, in regia  aceluiasi Torill Kove, My Grandmother Ironed the King's Shirts. Atuul principal al lui Torill Kove este capacitatea de povestitor. Si in Danish Poet, si in Me and My Moulton, o voce feminina (in primul caz Liv Ullmann, in cel de-al doilea Andrea Bræin Hovig, pe care am vazut-o recent in Som du ser meg) ne invie cu emotie si melancolie povesti de familie din alte timpuri, ce ar putea sa devina siropel cheesy daca nu ar fi presarate cu umorul norvegian subtil, impregnat de absurd, cu multe aluzii literare si de civilizatie. E reconfortant, de exemplu, sa vad ca nu doar in afara persista "confuzia scandinava", ci si in interior, ca si lor li se intampla rusinea de a crede ca o scriitoare premiata cu Nobel este norvegiana, cand de fapt este daneza ;). Si eu patesc asta, mai ales cu actorii, ca doar norvegienii sunt de fapt tot niste danezi si suedezi!
Dintre celelalte filme prezentate (31 au fost in total, zice pliantul, nu le-am numarat), cateva mi-au ramas in minte, o sa le spun cu numele lor in engleza, sa fie mai usor de retinut / cautat daca va trezesc interesul: Music in the Attic (1950), o poveste moralizatoare si educativa straightforward, fara subtilitati, pentru copii, dar mi-a placut modul cum instrumentele muzicale prindeau viata si m-a amuzat manevrarea papusilor (la un moment dat mi s-a parut ca am vazut si o mana a papusarului), imi plac filmele imperfecte, imi starnesc o anumita duiosie si nostalgie a netraitelor timpuri ale pionieratului in domeniu; What Shall We Do about Little Jill (1987), povestea suprarealista a unei fetite care se plimba prin tablouri; The Golden Coin (1970), o ilustrare a zicalei "banii n-aduc fericirea" cu mostre de umor absurd; Aria (2001), pe care il puteti viziona aici, o reinterpretare a lui Madame Butterfly cu o atmosfera aparte; Deconstruction Workers(2008), filmul Kajsei Naess, care arata ca Doreii lor au mai multe dileme existentiale decat ai nostri ;); Angry Man(2009), despre violenta domestica, direct ca mesaj si realizare, dar cu o rezolvare suprinzatoare; The Last Troll of Norway (2010), de copii, dar frumos animat si cu atmosfera de poveste; But Milk is Important (2012), despre demonii interiori, care-s de fapt niste pufosenii ce vor sa ne ajute sa ne depasim.
Insa fiecare creatie a venit cu ceva particular, cu acel aer specific Norvegiei, indiferent ca au avut intentia unei sofisticareli artistice, au mers pe un scenariu tintit drept spre inima sau pe unul simplu si fara subtilitati, pentru copii, in genul povestii sobolanilor din Guggen - The Big Cheese (2001), o posibila sursa de inspiratie pentru Boxtrolls, ca au folosit tehnici migaloase si complicate sau cateva linii simple, sugestive, precum Eppletreet (1990), ca au venit cu o poveste sau au pus accentul pe atmosfera ori pe tehnica de modelaj sau animare, ca un fel de sample, "uite ce stim noi sa facem".
Imi dau seama ca le fac o defavoare filmelor punand aici linkuri de YouTube, in primul rand pentru ca unele sunt comprimate la o rezolutie proasta, fara retusurile de imagine cu care au fost prezentate la festival, in al doilea rand pentru ca probabil au ajuns acolo fara drepturi de difuzare. Eu cred totusi ca e mai important ca niste productii sa ajunga la public, indiferent cum, decat sa nu fie vizionate, asta e rostul lor, sa bucure cat mai multi oameni! Si sunt filme care nu apar nici pe ecrane, nici in grilele televiziunilor prea ocupate de show-uri de doi bani, asa ca prefer sa va indemn sa le vizionati. The Danish Poet mi se pare de neratat si, prin marea bunavointa a NFB care l-a pus pe YouTube, vi-l ofer cu drag: 


2 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Care filmulet? Danish Poet sau time lapse-ul? Daca zici de Poet, eu m-am facut fan Torill Kove, se gasesc si celelalte doua pe YouTube, are aerul ala bittersweet combinat cu poante care-mi place. Mai are unul, dar e mai de copii si nu a scris el story-ul. Si time lapse-urile mi-au placut mult ca atmosfera (rezultat), dar ma gandesc si la munca uriasa de a sta un an sa muti zi de zi camera cu 16 cm mai incolo.

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.