Tuesday, 24 November 2015

Chemarea sirenelor


Kurt Vonnegut - Sirenele de pe Titan

La fiecare 59 de zile, navigatorul spatial Winston Nils Rumfoord se materializeaza impreuna cu cainele sau acasa, pe Pamant. Pe Mercur, aparitia lui are loc mai des. Pe Marte, mai rar. Cum a fost posibil acest lucru? Cei doi au trecut cu naveta printr-un infundibul cronosinclastic. 
""Crono" (kro-no) inseamna timp. "Sinclastic"(sin-clas-stik) inseamna curbat in acelasi sens in toate directiile, precum coaja unei portocale. "Infundibulum"(in-fun-di-bu-lum) este un cuvant in limba latina, prin care romanii de pe vremea lui Iulius Cezar sau a lui Nero desemnau o palnie."
Altfel spus, pentru Winston intreg sistemul nostru solar devine o portocala, avand ca poli Soarele si Titan, satelitul lui Saturn. Nimic din miezul ei zemos, din spatiu si timp, nu-i este necunoscut. 
Acasa a ramas o sotie discreta, ce nu lasa in rapoartele concise sa se inteleaga nimic altceva decat ca starea sotului este "buna" si ca poate vedea cu claritate in trecut si in viitor. Refuza prezenta martorilor la materializare, desi tot felul de gura-casca se aduna la momentul aparitiei pe langa zidurile inalte si impenetrabile ale proprietatii iar savantii si-ar dori sa poata vedea de aproape fenomenul.
In toata aceasta izolare, convocarea celui mai bogat om de pe planeta, Malachi Constant, printr-un bilet in care Beatrice Rumfoord il instiinteaza ca sotul ei va avea sa-i comunice niste informatii importante si insista sa fie punctual, trezeste curiozitatea cititorilor. Dezvaluirile din viitor ale calatorului prin spatiu par imposibile pentru barbatul cu o avere cladita pe spaculatiile bursiere bazate pe Biblie ale tatalui sau, mai ales ca Malachi e un individ afemeiat si vicios, ale carui betii interminabile un fel de Hangover la puterea a saptea, il fac sa nu mai stie a doua zi sau dupa cateva zeci de zile, cand isi revine, pe unde si-a pierdut bunurile. Dupa una din ele, la putin timp de la profetiile lui Rumfoord, Malachi afla ca si-a oferit toate sondele prostituatelor si s-a casatorit cu o necunoscuta in Mexic, ca bursa s-a prabusit si acum este falit. E momentul cand ceea ce i-a fost prezis incepe sa se implineasca si, de aici, un intreg sir de intamplari ne vor purta pe Marte, Mercur, inapoi pe Pamant, apoi pe Titan si iar pe Pamant, in propriul nostru infundibul literar in care autorul ne da branci cu atata gratie. 
Desi este doar al doilea sau roman, Vonnegut isi arata din plin talentul de a jongla cu instrumentele satirei, de a-si folosi fantezia si ironia in slujba parabolei si a ascunde in fiecare fraza sageti indreptate spre viciile societatii, aceleasi atunci ca si acum: usurinta cu care multimile se dedica adoratiei zeilor prefabricati, viata militara ce-si spala armatele pe creier, istoria ciclica a cauzelor si efectelor ce devin propriile cauze, kitch-ul devenit emblema artistica, sistemul economic si birocratia. Iata, de exemplu, la ce e buna hartogaria, cu cat mai multa, cu atat mai utila:
"Domnule Constant, in clipa asta sunteti la fel de usor de urmarit pentru Serviciul Fiscal Intern ca orice om care vinde mere si pere la colt de strada. Dar imaginati-va cat de dificil le-ar fi sa va controleze daca ati detine un intreg imobil de birouri, care sa geama de sus pana jos de functionari, oameni care obisnuiesc sa rataceasca lucrurile si sa utilizeze formulare gresite, sa creeze alte noi formulare si sa pretinda totul in cinci exemplare, care sa inteleaga, poate, o treime din ce li se spune, care sa aiba obiceiul de a oferi raspunsuri derutante pentru a castiga timpul necesar de gandire, care sa ia decizii numai atunci cand li se forteaza mana si apoi sa-si acopere urmele, care sa faca greseli absolut cinstite in adunare si scadere, care sa convoace sedinte ori de cate ori se simt singuri, care sa scrie memorii ori de cate ori se simt lipsiti de dragoste, oameni care sa nu arunce niciodata nimic decat daca s-ar teme sa fie dati afara din serviciu. Un singur functionar, daca este suficient de energic si de nervos, e in stare sa creeze pe an o tona de hartoage lipsite de orice sens pentru Serviciul Fiscal Intern spre a fi examinate. In sediul companiei Magnum Opus, ii vom angaja cu miile!"
In ciuda tuturor viziunilor sumbre, am citit cartea cu speranta si nu m-am putut desprinde total de lumea reala, cu Vonnegut nu ai cum! Si cand te trimite la capatul Sistemului Solar, tot acasa ramai ancorat cumva. Am preferat sa vad in autodistrugerea societatii martiene, cu toata precaritatea armatei sale, pe aceea a terorii, ce poate uni ca niciodata pana acum natiunile pamantene, de la europeni si americani pana la chinezi si rusi, impreuna intr-un conflict care, atunci cand se va incheia, ii va aduce poate umanitatii mai multa intelepciune si armonie.
Povestindu-ne despre civilizatii indepartate, Vonnegut ne povesteste despre noi. Iar eroul picaresc modern care strabate timpul si spatiul, Rumfoord, este o combinatie intre Usbek, filozoful persan al lui Montesquieu, si familia Lutèce din jocul cu cel mai misto story pe care il stiu, Bioshock Infinite, calatori prin spatiu-timp ce au acces la intreaga istorie, pentru ca ceea ce se va intampla s-a intamplat deja si singura diferenta dintre trecut si prezent este doar una semantica. Si iata cum i-am gasit acum jocului una dintre sursele de inspiratie, asa cum a fost partial si pentru Ghidul autostopistului galactic. Multe lucruri pornesc de la Vonnegut, aproape ca-mi vine sa ma gandesc ca el insusi a fost un calator in timp si spatiu, ce i-a oferit o viziune a ansamblului, la prima vedere cinica si lipsita de iluzii, dar atat de umana si expusa cu umor si ingeniozitate.
Sirenele de pe Titan are tot ce vreti: SF, satira, filozofie, eroi picaresti, grotesti, naivi, plini de umanitate sau de ambitii, intr-o combinatie ce-si gaseste un ton amuzant si relaxarea de a vorbi la fel despre maruntisuri si lucrurile grave, de la reprosuri casnice, existente pana si intre oameni care nu se vad decat o ora la fiecare doua luni, pana la paradoxuri, intrebari si valori fundamentale ale omenirii. Mi-ar placea sa auziti si voi cantecul amagitor si ademenitor de sirena, sa va atraga in aceasta carte ca sa va poarte pana pe Titan si inapoi. Cu cat ne indepartam mai mult de lumea noastra mica si reala, scufundandu-ne in imensitatea cosmosului, intelegem ca suntem prea marunti si avem prea putin timp ca sa-l consumam cu orgolii, certandu-ne al cui zeu e mai smecher si a cui religie e mai dreapta, cine insfaca un ciolan mai consistent la masa puterii ori stresandu-ne cu alte futilitati si zadarnicii... Si ne putem indeparta sau refugia departe de ea, fiind aici si altundeva, in acelasi timp si in toate timpurile, daca nu fizic, cel putin prin astfel de carti.

No comments:

Post a Comment