Toate flacarile se sting pana la urma

Sigrid Undset - Kristin Lavransdatter

De cand am vazut aceasta animatie foarte misto (atentie, contine spoilere despre carte!), mi-am tot propus sa citesc romanul lui Sigrid Undset. Ma uitam la cele trei volume ingalbenite de pe raft, publicate in 1968 (nu le-ar strica o reeditare intr-o noua traducere, poate le-ar mai peria putin de aerul vetust, pastrand insa patina arhaica necesara) si am asteptat sa vina iarna ca sa ma apropii de ele. Nu siu cum se face - v-am zis ca ma enerveaza cliseul cu cartile "de vara" / "de iarna", ca si cum gusturile literare ale omului  s-ar schimba brusc de la un anotimp la altul - dar asa s-a nimerit, anul trecut cu Donul linistit, anul asta cu Kristin. Probabil imi creste apetitul pentru romane lungi cand ma tine vremea mai mult prin casa si lipsesc tentatiile exterioare (si cele solare, si cele hibernale). Asa ca imi place sa ma refugiez in lumi literare solide si amplu construite, care sa ma captiveze pentru mai mult timp, in carti elaborate, fresce sociale si istorice, stiti voi, de-alea unde nu le scapa nimic autorilor, de la descrierea peisajului pana la culoarea minteanului sau a suvitei rebele, ca ajungi sa afli si cu ce era unsa felia de paine de la o masa. Cu peltea de afine, in cazul de fata. Dar mesele obisnuite erau formate din "coleasa" si mi-a suflat DEX-ul ca asta este ori mamaliga (ceea ce nu prea cred, la nordici), ori un terci de grau (mai plauzibil), adica un fel de porridge. Si, invariabil, bere!

Deci mancam terci pe rupte, suntem in plin Ev Mediu, in Norvegia secolului XIV, cand salbaticia naturii inspira inca legende cu zane, spiridusi si iele, in ciuda afirmarii tot mai puternice a catolicismului ce inhiba credintele pagane, o vreme in care se pastreaza onomastica de sorginte norsa, prezenta acum doar in Islanda, ce formeaza numele de familie cu "fiul lui..."/ ''fiica lui... + prenumele tatalui". Kristin, eroina acestei saga, e fiica lui Lavrans, un proprietar instarit de pamanturi si turme. Pe parcursul celor trei volume publicate in ani consecutivi, intre 1920-1922 (Cununa, Stapana casei si Crucea), o vedem traindu-si viata intr-o epoca patriarhala, cand destinele fetelor erau aranjate de familie si orice nesocotire a randuielilor mostenite din strabuni si a celor mai noi, introduse de biserica, era repede pecetluita de comunitate cu insemnul pacatului, urmarindu-le intreaga viata. 

In primul volum, Kristin creste, are parte de primele tatonari ale iubirii, de o logodna desfacuta cu cel ce avea sa-i devina cumnat si o casatorie nedorita de parinti, in urma unei relatii interzise. Se lupta intre  nevoia de pace sufleteasca data de respectarea obiceiurilor si sentimentele sale navalnice. Cea de-a doua carte ne-o prezinta ca femeie casatorita, ce naste in decurs de 13 ani 7 baieti, plus inca unul ceva mai tarziu, gata sa-si piarda sotul in urma unor conspiratii politice. Intr-a treia... dar ce, credeati ca va spun chiar tot?! Destul cu ce se intampla, sa vedem cum.
Se moare des, se naste des, se strabat distante mari, peste munti si prin paduri, pe schiuri, calare ori pe jos. Scrisorile de la soti, frati, parinti ajung peste cateva luni, sotii pleaca de acasa cu lunile sau cu anii. Se traieste in case mari si intunecate, unde locuitorii dorm de-a valma, pe paie uneori, inveliti cu blanuri, bucuriile sunt rare si apar cand membrii familiei se strang in apropierea vetrei, la un butoi de bere, impreuna cu oaspeti veniti de departe. Si nu vorbim de niste coate-goale, ci de familii nobile, influente, inrudite cu regii scandinavi, mari mosieri. Laponii pagani sunt vazuti ca niste semi-salbaticiuni, femeile lor sunt considerate vrajitoare. Aflam despre felurile de mancare, deloc apetisante, jocurile practicate la serbari, felul in care se cresc copiii, judecatile preotesti, relatiile sociale in cadrul carora perceptia celorlalti ocupa un loc important si, in general, cartea ne da o imagine foarte detaliata a vietii din Norvegia Evului Mediu.

Senzatia cu care am ramas a fost aceea de lume atent construita, bogata in detalii de mediu, atmosfera, civilizatie. Mi s-a mai intamplat sa pierd sirul rubedeniilor, inevitabil intr-o epoca in care familiile se inmulteau ca iepurii, dar nu este atat de relevant, mai ales ca autoarea insasi mai are scapari, cand spune, de exemplu, ca un copil caruia i se da un anumit nume este primul din neam care il poarta, desi mai fusese unul inainte, care a murit suficient de repede incat sa-l uite. Ceva mai problematica a fost partea cu sincopele temporale.  Daca un capitol prezinta un episod relevant pentru devenirea personajului central (de exemplu accidentul surorii Kristinei in urma careia nu se va mai putea deplasa fara carje, sau pierderea bunului prieten din copilarie ce i-a fost ca un frate), in urmatorul sarim peste niste luni sau ani si se face sinteza celor petrecute in timpul nepovestirii. Cumva prin asta pierde din senzatia de fluiditate, de continuitate, ca o paranteza luunga, ce ne ajuta sa completam spatiile goale din derularea intamplarilor.  Un alt minus ar fi ca incearca sa jongleze cu argumente morale sau teologice, care nu-s chiar punctul forte al scriitoarei. Dar sunt din plin compensate cu partile reusite, protretele nuantate si detaliate (pentru ca umanitatea este in esenta aceeasi in dorintele si sperantele ei, insa modul in care ele-s percepute se schimba), atmosfera si decorul unei epoci, a comunitatii rurale, cu credintele si constrangerile sale, tesatura relatiilor si intereselor de familie si politice. Este o carte atat de vie incat nu are cum sa treaca pe langa cititorul interesat de cultura si civilizatie. Si nu are cum sa nu-l racaie putin, cu observatiile sale ce tin de modul de perceptie medieval al lumii. Cateva exemple:
"Copiilor neascultatori Dumnezeu nu le harazeste fericirea, iar tatal tau, dupa cum iti dai seama, a chibzuit ce e mai bine pentru tine."
"Nu, ea nu se bucurase ca ramasese iarasi grea si i-a spus-o si parintelui Eiliv. Acesta o mustra foarte aspru pentru felul ei lumesc si lipsit de iubire de a gandi."
"Nu prea avusese multe (vesti) in anii acestia - doua scrisori de la sotie, cu vesti care se invechisera pina sa ajunga in miinile lui. Parintele Eiliv  le scrisese pentru dinsa; desi stia sa scrie bine si frumos, totusi Kristin nu voia sa scrie ea, socotind ca nu era tocmai cuviincios pentru o femeie fara invatatura."
Din Evul Mediu, Sigrid Undset alege sa infatiseze nu extraordinarul expus cu fascinatia romantica pentru necunoscutul fantastic si eroic, ci cotidianul, apasator si deprimant, conflictul intre spatiul rigid al moralei religioase si al miscarilor politice, pe de-o parte, si alienarea data de incapacitatea de a-si trai viata departe de presiunile exterioare, rezultand o carte ce respira singuratate si tacere in mijlocul atator oameni, fie ca eroina traieste intre zidurile inalte si friguroase ale locuintelor sale ori ale manastirilor prin care trece. Si asta fara sa piarda nimic din spiritul epic, din grandoarea marilor opere plasate in acea epoca. Kristin Lavransdatter m-a transportat acolo, intr-o lume aspra in care n-as fi vrut sa traiesc nici ca barbat, cu atat mai putin ca femeie, dar e placut sa o poti intrezari de la distanta, printre fantele timpului.
Doua concluzii li s-ar putea aplica tuturor personajelor, nu doar in casnicie, ci in intreaga lor existenta: una este cea din titlu, a doua este enuntata la un moment de Erlend, sotul lui Kristin: "Credeam ca, o data ce vei fi a mea, va fi in toate zilele ca o sarbatoare de Craciun - dar vad ca pare mai curind a fi un post mare."
Cand vreti sa cititi un roman de dragoste, istoric sau social, sau toate trei la un loc, o puteti avea in vedere. Pana la o noua editare, se gaseste numai in anticariate, la preturi variabile, cel mai mic pare sa fie aici. La 3 lei pentru cele trei volume, e o investitie mai mult decat rentabila!