Sunday, 10 January 2016

Marti, dupa Craciun, painea se unge cu unt si copiii se joaca tot timpul


Elsker dig for Evigt (2002) 

Nu este un secret ca asa-zisa originalitate a cinematografiei realiste romanesti este inspirata copios din juramantul de castitate al Dogmei daneze, zece reguli respectate de multe dintre filmele autohtone ce ridica insuficienta fondurilor si, prin urmare a mijloacelor tehnice, la rangul de crez artistic. 
Filmul de fata, debutul regizoral al lui Susanne Bier, tradus in engleza Open Hearts si ad literam Te iubesc pentru totdeauna, ilustreaza si el aceasta profesiune de credinta. Isi pune personajele de la inceput intr-o situatie conflictuala si le exploreaza emotiile, reactiile, sentimentele. Aparenta fericirii cu care se deschide, in care un cuplu tanar, format din Cecilie si Joachim decide sa se casatoreasca, este repede spulberata de accidentul de circulatie care il paralizeaza pe Joachim (Nikolaj Lie Kaas). O intamplare nefericita, petrecuta intr-o fractiune de secunda, de care autoarea, o femeie ce conducea avand-o alaturi pe fiica sa adolescenta,  nu poate fi acuzata. Intamplator, sotul ei Niels (Mads Mikkelsen) este medic la spitalul unde a fost internata victima. Alaturi de el isi va gasi Cecilie consolare (in ce fel, se vede si pe afis). Cel mai bine rezuma actiunea filmului o replica plina de naduf a sotiei tradate: "Buna echipa mai facem! Eu ii calc si tu futi ce ramane in urma!"
Cadrele lui Suzanne Bier abunda de prim-planuri pe chipurile personajelor, filmate cu camera de mana, prin care se intercaleaza detalii tulburi, urmeaza decalogul ce-si propune o realitate cat mai nealterata, care sa nu lase audienta distrasa de efecte, filtre, imagini si unghiuri cautate. Tensiunea se construieste pe baza acestei forme, a simplitatii mijloacelor, rezultand un film ce mi-a aratat o posibila sursa de inspiratie pentru Marti, dupa Craciun al lui Radu Muntean. M-a prins, m-a enervat, m-a intristat, m-a facut sa zambesc si  sa-mi pese de personaje, deci si-a atins scopul, chiar daca nu l-as include intr-o ierarhie a filmelor daneze preferate. Poate pentru ca nu l-am vazut la vremea lui si acum epigonii cinematografici romani m-au intoxicat cu suficiente productii cat sa lase reteta sa transpara in fundal si sa nu ma mai impresioneze "povestile de viata" lipsite de artificii, efectele tragediilor asupra personajelor, duplicitatea caracterului uman ce tine in spate un film intreg.

Pelle Erovraren / Pelle the Conqueror (1987)

Cum spune si afisul, ca acum, dupa ce am invatat ceva norvegiana, pot ma dau mare ca inteleg si un pic de suedeza scrisa :) : "credeau ca lumea avea sa fie a lor". Au plecat din Suedia sfarsitului de secol XIX in, pe atunci, mult mai prospera Danemarca. Tatal (Max von Sydow) ii spune copilului (prenumele actorului Pelle Hvenegaard este acelasi cu al personajului), pe vaporul ce-i poarta spre noua lor viata, povesti despre tara de adoptie: este un loc unde oamenii pun unt pe paine, struguri pe friptura de porc si unde copiii se joaca tot timpul. Este un loc al sperantei, al vietii luate de la inceput. De indata ce ajung la tarm, realitatea ii va izbi violent cu lipsurile ei, cu munca grea si dormitul intr-un grajd, painea cu unt si friptura cu struguri se transforma in peste, acelasi peste, in zilele de lucru si in cele de sarbatoare.
Este unul din filmele cu suflet care merg la suflet. Relatia dintre tata si fiu mi-a amintit de la La vita è bella pana la punctul cand raportul de forte incepe sa se inverseze, insa e cu totul altceva, intr-un alt cadru, intr-un alt timp, cu alti oameni in jur, care trezesc simpatie, compasiune sau antipatie, precum stapanii la care lucreaza cei doi, Erik, servitorul care strange bani sa ajunga in America sau slujnica ce are o relatie nefericita cu fiul unui mosier vecin, cu o surpriza si pentru fanii serialului Bron, Thure Lindhardt, politistul danez, in cel de-al doilea rol al carierei sale, la varsta de 13 ani. Pe buna dreptate (tinand cont de actorii excelenti, povestea bine sustinuta, detaliile minutioase ale epocii), filmul a primit la vremea lui Palme d'Or, Oscarul si Globul de Aur pentru film strain, il recomand cu drag oricui isi doreste sa vada un film (cam trist, e drept) despre crestere, maturizare, vise si viata la tara in Danemarca sfarsitului secolului XIX. Acum as vrea sa citesc si cartea lui Martin Andersen Nexø pe care s-a bazat scenariul, despre care Wiki imi zice ca ar fi supranumit "Gorki al Nordului". 

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.