Ecoul lui Umberto

"Daca lumile narative sunt atit de confortabile, de ce atunci sa nu incrcam a citi insasi lumea reala ca si cum ar fi un roman? Sau, altfel spus, daca lumile fictiunii narative sunt atit de mici si de inselator confortabile, de ce sa nu incercam sa construim lumi narative care sa fie complexe, contradictorii si provocatoare ca lumea reala?"

"Planetariile sunt intotdeauna locuri sugestive, pentru ca atunci cind se stinge lumina avem cu adevarat impresia ca suntem asezati intr-un desert, sub cerul instelat. Insa in seara aceea imi fusese rezervat ceva in plus. 

La un moment dat, facindu-se intuneric complet, s-a difuzat un foarte frumos cintec de leagan de De Falla si incet, incet (chiar daca ceva mai repede decit in realitate, pentru ca totul s-a petrecut intr-un sfert de ceas) deasupra capului meu a inceput sa se roteasca cerul care aparea in noaptea dintre 5 si 6 ianuarie 1923 deasupra orasului Alexandria. Am trait, cu o evidenta hiperrealista, prima mea noapte de viata. 

(...) 

Eram asa de fericit, incit am avut senzatia (aproape dorinta) ca puteam, ca ar fi trebuit sa mor in momentul acela - si ca in orice caz alte momente vor fi cu mult mai intimplatoare si nepotrivite. As fi putut sa mor deoarece acum traisem deja cea mai frumoasa dintre povestile pe care le citisem in viata mea, gasisem probabil povestea pe care toti o cauta in atitea si atitea pagini din sute de carti, sau pe ecranele multor sali cinematografice, si era o poveste ai carei protagonisti eram eu si stelele. Era fictiune, pentru ca povestea fusese reinventata de directorul planetariului, era Istorie, deoarece povestea ce anume se intimplase in cosmos intr-un moment al trecutului, era viata reala pentru ca eu eram adevarat, nu eram personajul unui roman. Eram, pentru un moment, Cititorul Model al Cartii Cartilor. 

Aceea era o padure narativa din care nu as mai fi vrut sa ies. 

Insa cum viata-i cruda, pentru dumneavoastra ca si pentru mine, iata-ma aici."

"... a te plimba printr-o lume narativa are aceeasi functie pe care o imbraca jocul pentru un copil. Copiii se joaca, cu papusi, cu caluti de lemn sau cu zmee, ca sa se familiarizeze cu legile fizice si cu actiunile pe care intr-o zi vor trebui sa le faca serios. Tot asa, a citi inseamna a face un joc cu ajutorul caruia invatam sa dam sens imensitatii lucrurilor care s-au intamplat si se intampla in lumea reala. Citind romane scapam de angoasa ce ne cuprinde atunci cind incercam sa spunem ceva adevarat despre lumea reala."

Cand nu-mi gasesc cuvintele proprii, recurg la cuvintele cartilor. Doar ele aduc consolare, pentru ca stiu stiu ca vor ramane si vor continua sa traiasca, atata timp cat voi mai fi si dupa, cat vor mai fi oameni. Cuvintele si ideile pe care le contin nu mor, se insira cuminti in pagini carti si au tot timpul din lume sa fie descoperite, redescoperite, interpretate, talmacite, purtate mai departe, disecate, asumate, iubite. Domnule Eco, plimbare placuta prin padurea narativa!