Sunday, 20 March 2016

Cand empatizezi cu mancarea...


Babe (1995)

Inca un film din seria "how cute!"  pe care iubitorii de animale nu au cum sa nu-l indrageasca! Ca si animatia cu Ernest si Celestine, ca si multe alte povestioare duioase ce-si prind spectatorii mari si mici in brate si-i leagana afectuos, are la baza o serie de carti. In cazul de fata, ea ii apartine lui Ronald-Gordon King-Smith, un  prolific autor pentru copii (si cand spun asta ma bazez pe rezultatele de pe Wiki, care mi se afiseaza pe o pagina intreaga, pe trei randuri) de care nu auzisem, pe care genialul scenarist australian George Miller, si producator al filmului, a adaptat-o cinematografic.  Spre deosebire de Shaun the Sheep, cu care imparte aceeasi lume, a fermelor idilice populate cu creaturi istete si amuzante, nu este o animatie, ci un film cu animalute reale. Si fiindca porcii adevarati cresc mai repede decat este nevoie pentru a turna un film (mult, mult mai repede decat personajele din Harry Potter sau Game of Thrones) a fost nevoie de 48 de purcelusi pentru rolul principal.  Prefer sa nu ma gandesc ce s-a intamplat dupa aceea cu actorii, sa sper ca au trait o viata suina lunga, fericita, linistita, de vedete...
Acum vreau sa le marturisesc eventualilor cititori o contradictie de-a mea: mananc carne. E drept ca nu mananc niciodata animale pe care le-am cunoscut (gainile de la tata din curte sunt in siguranta, pentru ca stie ca n-as putea sa ma ating vreodata de Negruta, Chichita, Cocoshun ori Victoras, ma hranesc cu copane, vita si porci anonimi, de la supermarket, gata macelariti). Dar tot ma macina vinovatia de a manca animale, pe care Babe marseaza puternic.  Pentru ca iubesc carnea porcului generic, ala pe care nu l-am intalnit niciodata, nu ma pot abtine. Dar si pentru ca, avand un animalut in casa, invariabil am o tendinta de personificare. Nu se poate altfel, toti suntem asa, cei care avem caini, pisici, iguane, hamsteri sau tarantule (well... la speciile gandacesti nu stiu sigur, dar la pesti, daca n-ai un acvariu plin ca o ograda, ci unul-doi, se aplica), avem tendinta de personificare si personalizare. Ma gandesc uneori ca ar fi extrem de stresant ca pet-ul din dotare (pentru semantics nazi ma refer la un animal, nu la o sticla de plastic) sa capete grai. Cat de cuminte este acum, ar fi un soc sa o aud tot tipul spunand "daaa si mie ce mananci tu", "hai la plimbare! plimbare! plimbare?!", "hai sa ne jucam", "haaai, mangaie-ma si pe mine, ca au trecut deja cinci minute de cand nu mi-ai mai dat atentie", "uite, ti-am adus jucaria sa te mituiesc, nu-i asa ca acum lasi deoparte orice treaba si ma bagi in seama?", "mi-e foaaame (chiar daca am mancat acum zece minute)!"
Babe al nostru  este un porc, unul de-ala de te face sa te intrebi daca nu or fi si altii la fel si tu ii mananci. Iar filmul al carui protagonist este vorbeste despre roluri prestabilite si roluri asumate, e un film motivational care-ti spune ca nu este niciodata prea tarziu sa fii ceea ce poti sa fii si oricat de aiurea suna ma tem ca a si spus-o deja cineva mare si a devenit "citat intelept". Omg, chiar exista... jur ca dupa ce am scris fraza dinainte am dat un google cu "it is never too late to be..." si am gasit un citat de George Eliot... Sa revin, ca nu vorbeam despre literatura, ci despre carnea de porc... Babe ajunge intr-o ferma ca potentiala victima a viitorului Craciun, unde urmeaza sa se faca o alegere intre porc si duck à l'orange, se imprieteneste cu fauna locala, in special canina si ovina, dar si cu un ratoi ce studiaza cantecul cocosesc pentru a se dovedi util altfel decat prin carnea lui. In aspiratia de a fi acceptat pentru ceea ce-si doreste sa fie, trece prin mai multe peripetii, punctate cu umor prin capitole delimitate de un cor de soricei ce interpreteaza scurte bucati muzicale (printre care si un fragment din Carmen).  In jurul sau se construieste un film pozitiv, tonic, amuzant, ce-si face privitorul sa ajunga sa se identifice cu... mancarea, ceea ce creeaza un usor disconfort.
Dar senzatia de vinovatie vine dupa, in timpul vizionarii te fura antropomorfismul ingenios, ritmul vioi, replicile amuzante, situatiile in care ajung personajele si modul de rezolvare. E un film pe care il pot privi si cei mari, alaturi de cei mici, fara sa se plictiseasca deloc. Linistiti, fara probleme, cu placere, daca iubesc animalele chiar cu si mai multa placere! 

No comments:

Post a Comment