Tuesday, 15 March 2016

Confesiunile unui nebun indragostit de o iguana


Anna Maria Ortese - L'Iguana 

Un om mai citit decat mine, critic literar la Corriere della Sera si Repubblica, Pietro Citati, spunea despre aceasta carte, la aparitia editiei publicate la editura Adelphi in 1986, cea de-a treia, prima datand din 1965: "Tuturor cititorilor care doresc ceva nemaiauzit, care sa-i poarte dincolo de granitele realitatii; tuturor cititorilor pasionati, plictisiti, satui, entuziasti, dramatici, frivoli, trecatori, constanti - le recomand aceasta carte foarte frumoasa, una din putinele destinate sa onoreze literatura italiana de dupa razboi". Si avea dreptate, este cu adevarat o carte frumoasa si nemaicitita pana acum, ce a continuat din pacate sa ramana uitata, ca si autoarea ei, al carei nume nu spune prea mult nici in Italia, cu atat mai putin in afara tarii.
Anna Maria Ortese a trait aproape intreg secolul XX (1914-1998). A calatorit mult, nu s-a casatorit niciodata, a locuit cu sora ei toata viata (mai avea cinci frati, dintre care unul geaman), mutandu-se prin Italia, de la nord la sud si inapoi, a publicat in reviste literare si ziare reportaje de calatorie, eseuri, poezie, povestiri, dar si cateva romane. Orgoliul, individualismul, nevoia de sinceritate si rigoarea, dar si militantismul antifascist si anti-burghez au impins-o deseori in mijlocul polemicilor. Insa latura ei "dura" o proteja pe cea visatoare si sensibila, creatoare de lumi fantastice din care ideile razbat cu aceeasi onestitate, insa infasurate in voalurile alunecoase si subtile ale parabolei.
Aceasta latura o descoperim in Iguana, un roman ciudat si provocator.  Aleandro,  zis Daddo, un tanar milanez dintr-o familie bogata si nobila, ajunge cu yacht-ul intr-o insula din largul Portugaliei. Pasionatul navigator cunoscut drept "cumparatorul de insule" are o latura idealist-ecologista, lipsindu-i tupeul celor ce cred ca banii pot cumpara orice, asa ca fiecare posibila noua investitie este cantarita cu atentie, pentru a nu tulbura salbaticia locurilor retrase. Inainte de plecare, vorbise cu editorul sau, Adelchi (doar o litera il desparte de numele adevarat al editorului cartii pe cel caracterizat drept insetat de bani, ce nu-si citeste niciodata cartile publicate), despre posibilitatea de a gasi in calatorie o sursa de inspiratie pentru o povestire iesita din comun. 
"Ar fi nevoie de confesiunile unui nebun, eventual indragostit de o iguana", raspunse Daddo in gluma, fara sa stie cum i-a venit asa ceva in minte. Dar tacu imediat, caindu-se de gluma lui pe seama nebuniei si animalitatii, doua lucruri pentru care, fara sa aiba prea multa experienta cu ele, simtea, ca multi lombarzi, mila. Ati intuit probabil ca exact in asta se va transforma voiajul sau, ce exploateaza filonul romantic, purtandu-l in plin suprarealism. 
De la inceput am remarcat paleta coloristica bogata a cartii. Totul e schitat in nuante variate, in combinatii fanteziste de culori: aerul are straluciri de alb-gri, scantei si reflexii; alteori lumina devine cenusiu-aurie, neclara in sclipirea ei, ca o premonitie a misterului spre care ne indreptam alaturi de erou, o insula cunoscuta marinarilor, dar nemarcata pe harti, pentru ca (explicatia lor ar fi ca) hartile sunt facute de buni crestini iar insula ii apartine Diavolului; acest raspuns nu face decat sa-i starneasca si mai mult curiozitatea tanarului explorator, asa ca debarca pe insula Ocaňa, un loc lipsit de memorie, unde realitatea si imaginatia isi pierd conturul, lumea se reconstruieste si se defineste prin limbajul gandurilor exprimate, al perceptiilor si simbolurilor, orice lucru rostit sau ascuns in minte capata materialitate si vedem cat de fragil este adevarul, cate fatete are si cat de greu este sa-l descoperi printre iluzii, prejudecati si propriile dorinte. 
N-as vrea sa dezvalui prea multe despre carte, pentru ca sper ca va fi tradusa vreodata si la noi. Si nu as vrea sa influentez cu vreo grila de lectura personala receptarea uneia din acele carti care isi schimba interpretarea odata cu cititorul, ii pune in fata oglinda propriilor sale convingeri si credinte. Va spun doar ca e ciudata, frumos de ciudata, are acea forma de nebunie lucida, de misticism reflexiv al lui Clarice Lispector din Patimile dupa G.H., gata sa te arunce intr-un vartej de ganduri din care nu prea stii pe unde sa iesi, din care izbucneste pe alocuri fantasticul cu tenta umoristica al lui Calvino. E cam moralizator-stangista uneori, dar nu cat sa deranjeze senzatia generala de "wow, ce autoare am descoperit!" :).  De exemplu: 
"Simti ca toata calatoria lui fusese nemiscare si acum, in nemiscare, incepea adevarata calatorie. Simti apoi ca aceste calatorii sunt vise si iguanele avertismente. Ca nu exista iguane, ci doar travestiri, inchipuite de om pentru a-si asupri seamanul si mentinute de o societate teribila. Fusese reprezentantul acestei societati, dar acum iesea din ea. Si era multumit."
Lacrimile unei singure iguane de pe o insula pierduta, servitoare umila ce-si economiseste pietricelele primite ca salariu, pot fascina si seduce, dar pot sa devina si un semn al raului universal, sa arunce asupra intregii carti umbra unei singuratati si neintelegeri ce nu se pot explica, ci doar simti, citind-o. Daca nu in italiana, daca nu in romana, o puteti gasi si in engleza si franceza. Eu cred ca o sa mai scriu candva, pe aici, pe blog, despre doamna Ortese, cand o sa-i mai cumpar si alte carti, pentru ca acest prim contact cu scrisul ei a fost una din acele revelatii literare foarte fericite.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.