Friday, 3 June 2016

Intors pe dos


Radu Găvan - Exorcizat

Magazin Diverta. Mai exact, Plaza Romania. Intru, cumpar vreo doua carti proaspat aparute - asta era inainte de azi, cand mi-am umplut traista cu multe delicatese de la targ :) -si imi aduc aminte ca aveam pe lista mentala si Exorcizat. Dau tarcoale de vreo trei ori raftului cu scriitori romani, sper sa-l identific prin multimea de volume Polirom-Cartea Romaneasca si Humanitas. Un singur Herg Benet, Telespan. Incerc sa ma orientez printre celelalte rafturi, oftand dupa vremurile cand autorii erau organizati frumos, pe edituri, stia omul unde sa caute ce voia. Acum parca nici alfabetul nu mai e ce a fost, potentialul client vine, rasfoieste o carte si o pune unde crede el ca ar incapea... Pe undeva, pe niste rafturi inghesuite sub o masa mare unde tronau pe o jumatate thrillere si pe cealalta ceva siroposenii indigeste, mai vad dosite niste carti de la Herg Benet. Iau titlurile la rand... nimic. Imi iau inima in dinti (este un efort pentru mine, care prefer sa nu interactionez cu personalul) si intreb bodyguardul, oricum incepuse sa ma priveasca atent vazand cum toot dadeam tarcoale si aruncam priviri disperate in stanga si in dreapta sa prind pe careva cu fata de om care stie cum arata un calculator, pe cine sa intreb ca sa intrebe calculatorul... lantul intrebarilor. Ma trimite la casa: "Radu Gavan Exorcizat aveti?" "Cine?" Repet. Cheama pe altcineva, ca doamna care se ocupa de casierie nu parea sa aiba tangenta cu baza de date. Altcineva-ul respectiv o gaseste in scripte, "aveti noroc, e un singur exemplar". Si acum cauta exemplarul in carul cu carti... Ii arat cam pe unde miros eu ca ar fi... si cauta... si cauta... dupa vreo zece minute de rascolit in strafundurile dulapului, timp in care si eu am mai luat la analizat rafturile vizibile, apare si exemplarul de undeva, de pe un rand ascuns... Multumesc, platesc si constat cu regret ca si in librarii sectia de marketing a editurilor pare sa aiba un cuvant greu de spus... dai un ban si stai in fata, esti mai mic, te multumesti cu randul doi sau trei ori cu locurile de sub masa. 
Iar acum, dupa ce am citit-o, pot sa va spun ca nu este deloc o carte de tinut sub masa, decat daca sunteti adolescenti si parintii au prejudecata ca limbajul frust, agresiv si transgresiv nu este potrivit pentru voi. In cazul asta, tineti-o ascunsa, sub masa sau in dulap, dar cititi-o. Sper ca veti gasi cheia potrivita de a o interpreta si nu o veti considera o invitatie la sex'n violence, la autodistrugere, veti intelege ca in atitudinea eroului ura si violenta sunt strigate de ajutor, excesul si stridenta forme de a-si striga revolta pentru a atrage atentia unei lumi impasibile, ce-si traieste viata mecanic, in goana dupa bucata de paine zilnica.
Uitandu-ma pe biografia autorului, am inteles ca este un volum hranit si amplificat de o perioada e existentei sale, una deloc confortabila, cred, din moment ce a iesit totul atat de sumbru, de lipsit de perspective. Personajul caruia ii da glas este un singuratic cu tendinte mizantrope, atent observator al lumii pestrite in care tocmai a patruns lipsit de sprijinul parintesc. Ceea ce ar fi trebuit sa fie libertatea se transforma intr-o alta cusca, una in care constrangerile sunt necesare pentru indeplinirea nevoilor vitale. Foamea, mai presus de toate, este cea care il indeamna sa accepte prima slujba accesibila, aceea de agent imobiliar. Patrunde astfel intr-un mediu lipsit de scrupule si onoare, in care fiecare incearca sa smulga o felie cat mai mare din aceasta pizza "cu de toate" oferita de piata imobiliara. E un personaj care simte enorm si vede monstruos, deformat, reducand intreaga umanitate la viciile sale: lacomie, grobianism, lipsa de verticalitate.
 "Si noi, cu fetele supte de foame, cu priviri lacome, disperati sa facem o vanzare, sa supravietuim cumva, noi, niste baietasi rupti in fund, trebuie sa il facem pe tipul asta tare sa cumpere ceva ce poate nu vrea sa cumpere? 
Ei bine, da, exact asta trebuie sa facem, suntem hienele care indeparteaza leul de langa prada, gandacii care iti intra in casa, sobolanii care te pun pe fuga. Noi luptam pentru mancare, asa ca suntem bine pregatiti si, cand el pune piciorul jos din bemveu, noi facem un pas inainte, il salutam politicos, ne recomandam pompos si zambim mieros."
Pentru naratorul nenumit ce-si transcrie starile intr-un soi de catharsis, de exorcizare a demonilor, experientele vietii de zi cu zi sunt cu atat mai dure cu cat le traieste solitar, incapabil sa gaseasca la cei din jur alinare. Secventele existentei sale ce suprapun medii diferite (serviciul, mall-ul, blocul unde locuieste cu vecinii sai pestriti, casa parinteasca, scoala) si interactiunile cu ceilalti par desprinse din realismul cinematografic autohton, in care drama reala este interiorizata cu o incrancenare mocnita ce-si gaseste in ura si duritate resursele pentru a continua, iar in sexul ocazional sau solitar descarcarea trecatoare de tensiune, antidot al fricii si obsesiilor cu care isi alimenteaza alte temeri, frustrari si neimpliniri erotice, intr-un cerc vicios al esecului, intr-o spirala a prabusirii in abis. De fiecare data cand incearca sa ajunga pe o linie de plutire, se produce o noua cadere, ce-l transporta intr-un carusel al emotiilor unde aspiratia spre lumina, iubire, implinire profesionala se concretizeaza intr-o cadere si mai adanca, intr-o abrutizare alcatuita din sex si violenta.
Este o marturie autofictionala a unui erou care se povesteste, se justifica, se explica siesi expunandu-se cititorului, intr-un proces minutios de analiza a propriilor reactii si sentimente. Nu vrea sa fie placut, nici nu este si, stigmatizandu-i pe ceilalti pentru slabiciunile lor umane (ura, rautatea, dorinta de razbunare), ajunge sa le adopte el insusi, ca mod de supravietuire printre semeni.
"Frica m-a schimbat, frica de ratare, frica de a fi singur, frica de ceilalti, ideea ca oamenii rai sunt mai feriti de necazuri, un gand ce m-a ros ca un cancer, mi-a schimbat felul de a fi, mi-a starnit mandria. Ce e altceva mandria decat frica suprema? Frica de a nu se rade de tine, de a nu fi ridiculizat, teama de a fi inferior cuiva. Si ce te impinge spre violenta mai mult decat frica?"
Autofictiunea lui Radu Gavan este una coerenta, cu justificari si explicatii (la care revine periodic, le reia si le completeaza), de aceea cartea nu respira senzatia de teribilism si violenta gratuita, de cuvinte aruncate doar din dorinta de a soca pe care mi-o dau multe volume de gen. Asta e un plus. Pe de alta parte, nu e o carte pe care sa o citesc cu sufletul la gura. Are un negativism violent pe care simteam nevoia sa-l mai "spal", sa-mi trag sufletul, sa citesc printre capitole si ceva mai  relaxant, mai fluffy ca sa nu cad si eu prada demonilor... (va spun eu data viitoare, a fost atat de  fluffy ca-mi venea sa musc din ea cu ura, ma trimitea inapoi repejor in mintea exorcizatului nostru, unde gaseam un loc inconfortabil, dar onest, real si provocator). 
Stii ca oricand exista o speranta de schimbare a traiectoriei destinului eroului, se va gasi cineva care sa-l agreseze, sa-l tradeze, sa-l bruscheze si de la un punct capata un ritm prea regulat, usor previzibil. In plus, episodicul ei, firul intrerupt si reluat, produce o anumita sincopare. Inteleg ca este inerenta memoriei selective ce extrage din experienta de viata momente definitorii din relatia cu parintii, cu colegii de scoala si munca, cu femeile si barbatii intamplatori intalniti, ce i-au cimentat eroului convingerile si atitudinile.
E o lectura la limita, ce-si obliga cititorii pacifisti sa le cam forteze. Dar oare nu asta fac si Palahniuk, Anthony Burgess sau Irvine Welsh? Radu Gavan ar putea fi pe-acolo, tehnic are ce-i trebuie (functioneaza chiar si la nivelul schimbarii vocii narative, in capitolul intitulat Intermezzo), insa ii lipseste exact ceea ce cred eu ca-i lipseste si cinematografiei realiste autohtone: echilibrul intre introspectie si o tema puternica, in masura sa ridice cartea, sa uneasca experientele narate intr-o idee, intr-un context cu impact general. Ramanand in cadrul cinematografic contemporan, este acel "ceva" care-l ridica in ochii mei pe Caranfil fata de ceilalti scenaristi. Imi vine sa zic, apropo de carte, ca regia e buna, are si atmosfera puternica, dar vreau un scenariu mai solid, pentru ca se poate!
Si ca sa inchei intr-o nota mai simpatica, toata oscilatia asta intre lumina si intuneric, cu voci interioare, ca o galerie ce-si indeamna sau blameaza personajul, mi-a amintit un pic si de Inside Out (cred ca e ultima conexiune la care s-ar fi asteptat cineva, inclusiv eu), animatia in care emotiile preiau consola. Doar ca emotiile eroului nostru au chip de demoni, sunt ele insesi bolnave, ii produc deriva prin propria-i viata, il macina sufleteste si fizic. 
Daca ajungeti zilele astea pe la Bookfest, puteti gasi cartea la standul editurii Herg Benet. Asta ca sa nu patiti ca mine si, daca o vreti, sa ajungeti sa o cautati pe sub mesele librariilor :). 

2 comments:

  1. mi-a placut prezentarea!felicitari!este o carte care merita citita!

    ReplyDelete
  2. Multumesc mult! Asta am incercat si eu sa fac sa rezulte din ce am scris pe aici ;).

    ReplyDelete

Note: only a member of this blog may post a comment.