Wednesday, 10 August 2016

Terorism, literatura


Ricardo Piglia - Calea Idei Brown


Cartea lui Ricardo Piglia, un autor argentinian pe care-l aveam de multa vreme pe o whish list ce nu da semne ca s-ar scurta cu fiecare noua lectura, dimpotriva, incepe destul de conventional, te face sa crezi ca urmeaza sa patrunzi intr-unul din romanele de campus in genul lui Lodge. Emilio Renzi, un profesor si scriitor argentinian (alter ego al autorului) soseste la New York, pentru a sustine un curs de un semestru. Se simte pierdut, nu doar in traducere, ci si in propria sa viata, marcata de recentul divort, in dezinvoltura celor din jur si in situatiile ambigue in care se trezeste pus chiar din prima noapte petrecuta printre straini, cand un necunoscut care ii stie numele se ofera sa-i vanda cocaina. Se indragosteste de o colega, specialista in opera lui Conrad. Privirea de observator atent, dar usor derutat, in proces de adaptare la realitatile unui ritm de viata diferit, mi-a amintit-o pe cea a lui Marías din Romanul Oxfordului. Insa nu este deloc pe aceeasi linie. 
Foarte repede, lucrurile se precipita, colega cu care incepuse o relatie, Ida Brown, moare in imprejurari suspecte si Renzi se vede pus in ipostaza de posibil acuzat, dar si de investigator pe cont propriu al intamplarilor. Ceea ce spera sa gaseasca in America, un ritm normal al vietii dupa despartirea de cea de-a doua sotie si inspiratia literara in criza, motive de letargie si instrainare de sine, pe fondul crizei varstei, se transforma intr-o noua cautare. Nu mai e loc de apatie, lancezeala si automatisme intr-o viata ce se rostogoleste in crescendo asupra sa, iar cititorul se simte aruncat brusc dintr-un roman de campus intr-unul detectivistic. 
"Pe cand milita impotriva pedepsei cu moartea, Tolstoi a scris o cronica despre executia unui biet taran piroman. Esafodul, calaul, chipul livid al celui care urma sa fie spanzurat, patetismul situatiei. Tolstoi, spre deosebire de ceea ce ar fi facut oricare alt cronicar, s-a oprit asupra descrierii slujnicei care cara galeata cu apa si sapun pentru umezirea funiei spanzuratului, ca sa poata sa alunece mai usor pe grumazul victimei. Cu acest amanunt a anihilat toata metafizica si a transmis toata oroarea birocratica a executiei, mult mai bine decat orice pravalire emotionala a lui Dostoievski despre umiliti si obiditi."
Chiar daca nu sunt de acord cu ultima parte si consider ca si "pravalirile emotionale" isi au rostul lor, activand o alta zona a simtirii umane si actionand ca niste supape, am ales acest fragment pentru a exemplifica scrisul lui Piglia. Prefera sa gaseasca in detaliu capacitatea sugestiva si sa-si construiasca romanul intr-un ritm strain oricarei presiuni. O femeie tocmai a murit intr-un accident (sau a fost ucisa, nu stim inca) si autorul ne invita in capitolul urmator sa o cunoastem pe Nina Andropova, un personaj intrigant, face o paranteza in care ne plimba prin spiritul rus, prin literatura, revine asupra framantarilor si cercetarilor legate de moartea Idei, creand un cockteil bizar de roman politist, universitar, psihologic, social. Nu vom urma un curs clasic al anchetei politiste, nu incercati sa va apropiati de carte ca atare, veti fi foarte dezamagiti. Nu asteptati nimic de la ea, lasati-o sa va conduca acolo unde vrea autorul, chiar daca drumul este plin de meandre, deconstructii si reconstructii, paranteze politice, literare, elemente de filozofie marxista. Piglia este imprevizibil si isi poarta cititorii in zone neasteptate. Apare si un misterios Manifest impotriva tehnologiei capitaliste, la inceput derutant in context, dar pana la urma totul se leaga si anarhia ce izbucneste din unele pagini isi gaseste contrapunct in asezarea cuminte a frazelor ce se inlantuie fara sa-ti dai seama cum o amintire, un fragment din autobiografia personajului, se transforma brusc intr-un discurs virulent impotriva oranduirii americane. 
Cine a auzit de Unabomber va recunoaste un portret familiar, va intelege ca fictiunea lui Piglia s-a tesut nu doar din metaliteratura, ci si din viata reala, ca miza cartii nu este divertismentul, escapismul, ci angajamentul, prezenta intr-o realitate care in zilele noastre se manifesta tot mai agresiv: 
"Ca sa putem difuza mesajul nostru, cu posibilitatea ca el sa produca efecte pe termen lung, a trebuit sa ucidem cateva persoane (...) Teroristul ca scriitor modern, actiunea directa ca pact cu diavolul. Sa comit raul in stare pura ca sa-mi imbunatatesc modul de gandire si ca sa-mi exprim ideile prin care pun sub semnul intrebarii intreaga societate."
Nu am citit Agentul secret al lui Conrad, la care Piglia face trimitere  in romanul sau, insa din mi-a povestit despre ea  in carte, mi-am creat convingerea ca, alaturi de Unabomber, reprezinta cheile ce ne ajuta sa strabatem labirintul sinuos format de Calea Idei Brown, unul ce construieste o viziune a zilelor noastre, unde fictiunea de calitate inglobeaza natural imprevizibilul realitatii.

No comments:

Post a Comment