Tuesday, 11 October 2016

Cum i-a mancat loopul filmul lui Tim Burton



 Miss Peregrine's Home for Peculiar Children (2016)

Cred ca v-am mai spus despre problema mea cu time loop-ul si anume ca ma enerveaza paradoxurile temporale. Atunci cand o cauza din viitor devine propria ei consecinta in trecut ma descumpaneste si imi creeaza asa, o stare de disconfort. Dar cum cinematografia americana abuzeaza de acest artificiu, pe care de altfel Bruce Willis l-a sintetizat foarte bine in Looper, unde spunea ceva de genul "nu incercati sa intelegeti calatoriile in timp", trec mai departe la filmul la care m-am dus cu ceva sperante de la Tim Burton dupa ce in ultimii vreo 10 ani nu mi-a implinit deloc asteptarile. Mai ales ca gaurile spatio-temporale probabil nu provin din scenariul propriu-zis al filmului, ci din cartea lui Ransom Riggs, a carei adaptare este. O adaptare destul de libera din cate am inteles (nu am citit cartea) si cu final total schimbat.
Totul incepe in 2016 cand lui Jake (Asa Butterfield) ii moare bunicul in imprejurari ciudate, nu inainte de a-l trimite, cu limba de moarte, la orfelinatul unde traise in copilarie si unde Miss Peregrine (Eva Green) urma sa-i desluseasca misterul sfarsitului sau. Acolo ii va gasi pe toti copiii speciali despre care ii spunea bunicul in copilarie, pe vremea cand pareau personaje fabuloase din povestile de depanat inainte de culcare. Si cum stiti ca la Tim Burton cam toate povestile au o aura dark, contin monstri si pericole, nu e de mirare ca micul Jake a crescut in Florida izolat, un singuratic incapabil sa impartaseasca pasiunile celor de aceeasi varsta, visand mai degraba la timpuri si locuri considerate ireale. Ca sa nu va dezvalui toata trama, va zic doar ca, atunci cand va constata ca ele exista cu adevarat, este doar inceputul aventurilor sale. 
Si acum sa va spun de ce nu prea mi-a placut filmul. La plus as mentiona decorurile, imagini frumoase, cadre cu lumini studiate atent pentru a fi in ton cu actiunea, suprapuse cliseistic pe ritmul intamplarilor. Stim deja ca atunci cand se petrece ceva tensionat este bine sa fie si o furtuna prin preajma, ca sa emfatizeze efectul. Tot la plus, si tot vizual vorbind, as include infruntarea finala cu monstrii, ce se transforma intr-un dans al transparentelor colorate cu vata de zahar in atmosfera pastelata a unui targ de distractii, cu scene ce par desprinse mai curand din imaginatia lui Wes Anderson decat a lui Tim Burton. Altminteri, efectul este mai curand comic intr-un moment ce s-ar fi vrut tensionat. Lumea de pe ecran e alcatuita in general cu grija, trucurile vizuale functioneaza, simti de multe ori viziunea lui Burton, desi imaginatia se afla la cote mai joase decat in Alice.
Si acum minusurile, ca-s destule. In primul rand personajele. Sunt prea putin schitate, imposibil de definit in spatiul atat de scurt al unui film, probabil ca o mini-serie in care sa apara pe rand in prim-plan le-ar fi pus mai bine in valoare. Asa, rapiditatea cu care se indragostesc adolescentii din film, formand triunghiuri si rivalitati, este descumpanitoare iar promisele puteri supranaturale ale eroilor se rostogolesc asupra spectatorului in cadre de prezentare scurte, artificiale si expeditive, existand doar din nevoia de a prezenta personajele. Apoi (si acum o sa dau un mic spoiler, ca nu am cum altfel), cand ai printre abilitatile neobisnuite ale eroilor pe aceea de a impietri dusmanii, probabil ca filmul ar fi trebuit sa se termine din primul moment cand antagonistul s-a aflat in prezenta celor in masura sa-l tintuiasca cu privirea, nu?! Vin la rand gafele, lipsa de atentie la detalii ce ma fac sa ma intreb daca o echipa, atunci cand lucreaza la un film, revizuieste scenariul sau doar filmeaza asa, cum se nimereste: un baiat se arunca in apa cu pantalonii lungi pentru ca brusc, sub apa, ei sa devina in mod misterios scurti, lucru care nu tine de paranormalul personajelor. Un loc ce se presupune ca exista intr-o bucla temporala transfera epoca sa, atunci cand este convenabil, si asupra satului invecinat, care se presupune ca n-ar fi trebuit sa fie afectat de contorsionarea spatio-temporala pe care se bazeaza filmul. Asta imi aduc aminte pe moment, la vizionare erau mai multe.
Pe scurt, viziunea a fost aceea a unui young adult movie condimentat cu super-eroi imprevizibili doar prin capacitatea lor de a gafa, de a reactiona surprinzator de stupid in situatiile cu care se confrunta. Nu stiu cat din film reuseste sa surprinda atmosfera cartii, nu am cum sa fac o paralela, dar productia lui Tim Burton a rezultat destul de plata in liniaritatea ei. Poate si "gratie" casting-ului, in care doar Eva Green straluceste. Samuel L. Jackson este un actor bun, insa atunci cand este pus in rolul personajului negativ principal cu trasaturile ingrosate pana la limita grotescului nu prea are multe de spus, nu il prinde rolul in contextul filmului de fata, care nu se doreste o comedie cu un villain schitat in registrul desenelor animate. Iar pe Asa Butterfield, care stralucea in The Boy in the Striped Pajamas si Hugo, parca nu-l mai prind aici la fel de bine candoarea si naivitatea care-i dadeau acolo farmec. Pe scurt, din punctul meu de vedere se adauga pe lista din ce in ce mai lunga a esecurilor marca Tim Burton...

No comments:

Post a Comment