Wednesday, 5 October 2016

Din abisul vietii


Roberto Bolaño - 2666

Desi am cumparat cartea imediat ce a aparut traducerea in limba romana in librarii, am avut nevoie de vreo sase luni sa-mi adun curajul sa ma arunc in universul ei labirintic. Il iubesc pe Bolaño, dar ma inhiba groaznic. Am senzatia ca e mult prea destept, prea subtil pentru mine, ca spunand ceva uneori vrea sa spuna mult mai mult, e gigant si ma striveste ca pe o insecta neinsemnata... 
Si am mai avut nevoie si de o vacanta pentru a-i sorbi fiecare cuvant pe indelete, pentru a-i asculta cantecul de lebada incremenit intr-o nemurire de care sa ma apropii cu piosenie si teama, cu toate simturile, fara presiuni, fara grija lucrului pentru maine. Nu m-am temut deloc ca ma va dezamagi, desi asteptarile erau mari, ci doar ca ma va hipnotiza si apoi ma va devora. Bolaño are capacitatea de a ma umple in timp ce ma goleste, de a ma arunca intr-o lume atat de inconfortabila dar din care simt ca fac parte firesc, incat ma anihileaza, ma descumpaneste, e ca un drog care stiu ca undeva, in adanc, stimuleaza cele mai negre ganduri, dar mai vreau, scrie prea bine chiar si atunci cand te face sa te simti inconfortabil, insignifiant, nedemn sa traiesti.
Si asa se face ca abia acum cateva saptamani mi-am adunat curajul, am pus orice alte treburi intre paranteze si  am inceput cautarea unui scriitor german obscur cu nume de pictor italian alaturi de cei patru critici si admiratori ai sai, un francez, un spaniol, un italian si o englezoaica. Evident ca avea sa se transforme in altceva, nu doar intr-un triunghi (dreptunghi?) amoros, ci intr-un pretext fabulos al perindarii unor povesti si personaje episodice, unele mai captivante decat altele:  un fost fabricant de cesti care, intelegand ca traieste o fericire artificiala si ca noile modele il distrug si-a dat demisia si nu a mai lucrat niciodata, un pictor care si-a taiat o mana si a mumificat-o, punand-o in centrul unui tablou si inaugurand astfel un nou curent, post-decadent, ce vizeaza arta extrema, radicala, un vanator siberian care-si cauta penisul si testiculele smulse prin padure, o femeie indragostita de un poet internat la ospiciu, care ajunge sa doarma in cimitir in asteptarea momentului cand vor fugi impreuna...
Si, nu in ultimul rand, il vom regasi in volumul trei pe misteriosul centru de interes al inceputului cartii, un personaj cu o existenta plina de experiente de tot felul, din care spicuiesc doar cateva ocupatii pe care le-a avut de-a lungul vietii: lucrator pe un vas de pescuit, zilier la camp, ucenic intr-o fierarie, slujitor la un conac, vanzator la o papetarie, paznic de noapte la o fabrica din Berlin, soldat al armatei germane pe frontul din Est (ocazie cu care ajunge si in Romania), portar la un bar, gradinar in Venetia si, mai presus de toate, un scriitor caruia Bolaño ii inventeaza nu doar o biografie, ci si intreaga opera literara.
Istorii individuale tasnesc de niciunde, expediate in doua trei-fraze sau asternandu-se ca un covor cu tesatura densa intr-una singura, pe doua pagini, precum aceea a lui Sisif, caruia traditia non-homerica ii atribuie paternitatea lui Ulise in urma unei aventuri cu Anticlea, mama acestuia, concentrata intr-o fraza-fluviu ce se incheie sec cu "si atunci Sisif a murit". Ele completeaza si intregesc tabloul monumentalei trilogii si este incredibil cum partile cartii decurg firesc si fluid una din cealalta, cum o mentiune trecatoare dintr-una din ele ajunge sa fie centrul principal de interes in alta si un personaj episodic devine ulterior unul central.
Suntem profund ancorati intr-o realitate in care putem reflecta asupra hazardului ("Intamplarea (...) este libertatea totala careia ii suntem sortiti prin propria noastra natura."), asupra rolului scriitorului, asupra exilului ca abolire a destinului, asupra violentei si a raului la care unii raman nepasatori, focusati pe propriul centru de interes, in timp ce altii incearca sa descifreze misterul crimelor petrecute in apropiere sau ratacesc printre amintirile unui razboi ce le-a marcat existenta. In camera de hotel din nordul Mexicului, fiecare dintre cei patru critici are cate un cosmar legat de decoratiunea ce le personalizeaza incaperea. Insa cosmarul isi face loc in realitate, in lumea de langa ei, la care raman orbi. Nu la fel se intampla cu corespondentul unui ziar trimis sa scrie despre un meci de box, ce va incepe sa-si deruleze propria investigatie asupra asasinatelor.
 Fiecare dintre personajele cartii cauta ceva ce poate nu va gasi niciodata, isi desfasoara propria ancheta, concreta sau a contiintei, cu totii calatoresc mult, se intersecteaza sau trec unii pe langa altii fara sa se cunoasca. Unele istorii se continua peste timp, altele raman fixate in cateva propozitii, ca niste marunte gaze in straluciri de chihlimbar.
Ai impresia ca citesti nu o carte (fie ea in trei volume), ci o biblioteca intreaga, ca Bolaño si-a dorit sa lase un testament literar in care sa cuprinda intreaga literatura a lumii, de dragoste si politista, psihologica si biblica prin viziunile apocaliptice si insiruirea sutelor de personaje a caror existenta este exprimata in cateva cuvinte, thriller si analiza sociala, cand ancorata profund in realitate, cand cu izbucniri de violenta si oniric. Senzatia de enciclopedie a lumii, o lume de care autorul se apropie cu sensibilitate si rar spirit de observatie, este intarita de paginile unde m-a coplesit prin bogatia informatiilor: tipuri de fobii, tipuri de alge, constructia piramidelor aztece, delicioasa colectie de perle literare sunt cateva exemple. Ne da chiar si o reteta cu varza de Bruxelles pe undeva, prin primul volum. Granita intre frivolitate si subiectele grave ale omenirii se sterge si totul se contopeste intr-o desfasurare impresionanta de talent si cunoastere.
Am detestat volumul doi, dar nici el nu m-a lasat sa sar paragrafe sau sa imi scada interesul. Pornind de la  asasinatele reale invaluite in mister ale celor peste doua sute de femei din Ciudad Juarez (Santa Teresa, in carte), un oras de la granita Mexicului cu Statele Unite, Bolaño concepe o descriere detaliata a faptelor, concentreaza biografiile victimelor si creeaza o imagine detaliata a orasului mexican al anilor '90, cu barbati care pleaca la munca in America si-si pierd urma, cu traficanti si femei obligate sa se prostitueze pentru a se intretine, cu copile ce-si incep de foarte tinere munca in fabrica, cu polisti corupti ce nu ezita sa-si insuseasca banii gasiti in casa victimei, cu o atmosfera generala de apatie ce lasa monstrii sa umble liberi prin lume. Evocarea femeilor ce si-au pierdut viata dupa ce au fost violate si torturate, unele cu identitate necunoscuta, ofera pagini absolut disturbante, o insiruire de franturi de existente (majoritatea) mizere, intrerupte brutal si dureros.
Intri intr-un labirint in care iti doresti sa te ratacesti si la fiecare cotitura gasesti alte ramificatii, alte poteci ce te ispitesc, chiar daca stii ca te vor duce in cele mai intunecate colturi ale mintii umane, acolo unde domnesc teroarea si durerea. Cand am terminat cartea, am ramas cu un amestec ciudat de sentimente: parca era si usurarea de a fi iesit dintr-un cosmar, dar si parerea de rau ca s-a terminat, si entuziasm (si el tinde sa se manifeste din ce in ce mai rar pe masura ce un cititor inainteaza in lecturi), si tristete ca a fost ultima carte a lui Bolaño si a ramas neterminata, si mai ales senzatia asta greu de redat in cuvinte ca am citit ceva minunat si monstruos in acelasi timp, cum nu mai simtisem de cand il descopeream pe Borges, ca m-a coplesit prin abundenta detaliilor si a sensurilor (probabil mai multe cele scapate decat cele intuite), intr-atat incat acum, la final, parca as vrea sa o reiau, pentru ca multe s-au pierdut deja intre momentul citirii si cel al insiruirii acestor ganduri.
"Ce trist paradox, s-a gandit Amalfitano. Nici macar farmacistii cultivati nu mai indraznesc sa se infrunte cu marile opere, imperfecte, torentiale, care deschid drumul in necunoscut. Prefera exercitiile perfecte ale marilor maestri. Sau, ceea ce este acelasi lucru: vor sa-i vada pe marii maestri facand antrenamente la scrima, dar nici nu vor sa auda de luptele adevarate, in care marii maestri se infrunta cu acel ceva, acel ceva care ne infricoseaza pe toti, acel ceva care ingrozeste si umileste, si lasa in urma sange si rani mortale si duhoare."
2666 nu este un antrenament, este lupta lui Bolaño cu temerile omenirii, cu efemerul, cu disperarea, este dorinta sa ultima de a lasa in urma o opera durabila. M-a ingrozit, m-a facut cu fiecare rand sa-mi simt micimea, dar m-a si entuziasmat si uimit prin constructie, prin densitatea si capacitatea de ancorare a imaginatiei autorului in real, prin modul rascolitor in care ne arunca in prapastia existentei umane, prin ceea ce spune si prin ceea, lasand nespus, sugereaza.
Am scris prea mult? N-o sa citeasca nimeni? Si ce daca? Nu vreau sa ma cititi pe mine, vreau sa cititi 2666!!! Eu oricum raman cu senzatia ca n-am zis mai nimic despre cartea asta uriasa, careia imi vine sa-i recitesc si sa-i analizez fiecare propozitie, fiecare asociere de idei, fiecare imagine proiectata de o minte geniala.

2 comments:

  1. N-o sa citeasca nimeni - tu de colo! Ba uite ca Nimeni sta cu un ochi asupra ta si nimereste la tanc.
    Nu-i nevoie s-o pui deoparte, am s-o cumpar (desi o am, dar nu in traducere romaneasca), ca sa-mi fie la indemana pentru cand oi termina eu Detectivii. Plus ca nu vreau sa car mai mult de un volum, Acela, cand o sa plec de la tine :)) Intr-o buna zi. Undying hope.
    Multumesc pentru recenzie, imi trebuia un declic.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ca sa pleci de la mine cu volumul Acela trebuie mai intai sa ajungi la mine. Si deocamdata Nimeni n-a ajuns inca anul asta :). Aa, stiu, astepti zapezile de altadata! Oricum, nu mai pierde timpul cu prostiile mele, pune mana si citeste 2666! Si Detectivii.

      Delete