Saturday, 1 October 2016

Dosarele Securitatii

 
Das Leben der Anderen (2006)

Spre deosebire de felul in care s-au derulat lucrurile la noi, in fosta RDG accesul la dosarele STASI a fost mult mai rapid si mai usor. Est-germanii nu doar ca au putut consulta notele informative ce-i vizau, ba chiar au putut sa afle numele si datele celor care i-au urmarit. Dupa reunificarea cu RFG din octombrie 1990, nemtii au votat in 1991 legea privind consultarea dosarelor iar in 1992 au oferit populatiei acces nelimitat la arhiva, cei interesati putand afla si identitatea agentilor. La noi, Securitatea s-a transformat repejor in SRI si abia in 1999 s-a votat legea care dadea acces cetatenilor la consultarea dosarelor. Tot cam atunci s-a infiintat si CNSAS. Odata cu revenirea la putere in 2000, comunistii au blocat din nou procesul si abia in 2005 s-a reusit transferul unei parti a documentelor din arhiva SRI in cea a CNSAS. Bunele intentii au fost sufocate de o birocratie bine unsa de partile interesate asa ca acum, cand se pare ca procesul de dezvaluire a informatiilor s-a mai normalizat, prea putini dintre cei vizati atunci mai vor sau mai cred ca vor putea sa afle ceva nou din dosarele atent sortate inainte de a le fi puse la dispozitie. 
Poate si de aceea interesul pentru reconstituirea propriului trecut este minim pentru un cetatean roman si nu multi s-au inghesuit sa-si consulte dosarele. A trecut prea mult timp, suficient cat unii dintre membrii aparatului represiv de atunci sa plece pe meleaguri unde judecata publica nu-i mai poate atinge. In timp ce est-germanii inca dinainte de reunificare luau cu asalt sediile STASI, romanii isi dormeau blajin somnul derutei post-revolutionare. In timp ce nemtii faceau si un film bun despre asta, oscarizat in 2007, unii romani abia incepeau sa-i redescopere cu surprindere pe oamenii de care fusesera inconjurati o viata intreaga. Multi, majoritatea, au preferat sa nu afle lucruri care le-ar fi zdruncinat din temelii increderea in prieteni sau vecini. La ce bun? Cui mai foloseste dupa 15-20 de ani sa stie daca a fost sau nu filat atunci si de cine? Poate tuturor, poate le-ar destupa putin mintea si celor care nu se mai satura sa intoneze vechiul refren uzat cu "inainte era mai bine", poate copiilor lor, care afla din povesti cat de bine o duceau niste parinti care atunci "se descurcau" si "isi permiteau o vacanta" pentru ca Statul era bun si milostiv cu supusii lui si le dadea de toate... Poate acelora care nu au nici o parere si prefera sa nu-si exercite dreptul si obligatia de a vota. Poate celor care cred ca unii "si-au cautat-o" si de aceea au ajuns in situatia de a fi supravegheati... 
Filmul lui Florian Henckel von Donnersmarck nu este doar o privire asupra unei epoci din trecutul german in  care orice est-european traitor inainte de '89 recunoaste franturi din propria-i realitate, ci ii da episodului asupra caruia se opreste umanitate. Nu incearca sa justifice aparatul represiv, nici sa-i reduca impactul, este pe alocuri nemilos cu protagonistii sai, dar prin asta devine foarte uman si emotionant. Ulrich Mühe, actorul care-l interpreteaza in film pe capitanul Wiesler, nume de cod HGW XX/7, a fost el insusi urmarit de STASI, asa cum se intampla cu multi dintre actorii si oamenii de litere ai vremii. In film, el este reprezentantul sistemului, ce primeste insarcinarea de a urmari un cuplu format dintr-un scriitor si o actrita cu misiunea de a gasi eventual ceva care sa compromita scriitorul, doar pentru ca actrita intrase in vizorul sentimental al unui ministru influent. Filajul se va transforma cu timpul in altceva, pentru ca atunci cand incepi sa traiesti vietile altora este imposibil sa nu te implici. O facem cu totii, cu personajele care ne plac din carti sau filme, tocmai capacitatea de imersie este aceea care ne cucereste la o opera de arta. Iar imersia capitanului STASI este una in care isi taraste si spectatorii, mai ales cand lumea in care ne scufundam ne este destul de familiara, cu bancurile vremii (il stiti pe cel cu "Buna dimineata, Soare? Buna dimineata, tovarase presedinte!"; varianta cu Honecker este mult mai misto), cu privirile suspicioase, cu santaje si abuzuri de putere pe care nimeni nu le putea sanctiona, pentru ca orice incercare de opozitie era repede inabusita, cu sacrificii si frustrari, cu sentimentul ca depinzi de vointa altora, ce-ti pot hotari soarta intr-o clipa. Cei doi supravegheati sunt asemenea unor actori ce-si paseaza replicile la microfonul STASI. La un moment dat, regizorul simte ca trebuie sa intervina, ca este ceva gresit in directia spre care se indreapta cele doua vieti. 
Cel mai impresionant in film este modul in care scenariul marseaza pe istoria recenta, fara ura, fara ranchiuna, fara polite de platit, cu delicatete si cu o tensiune ce mocneste in fundal pe tot parcursul filmului. Este viu si inteligent, completeaza cu elementele de ambianta o poveste de viata ce-si captiveaza atat observatorul primar, aflat in postura de ascultator si spectator al dramelor cuplului, cat si pe cel secundar, spectatorul ce priveste peste umarul capitanului Wiesler si, continuand sa se identifice cu cei urmariti, cu victimele nestiutoare, ajunge sa-i inteleaga motivatiile si reactiile, urmarindu-i pas cu pas transformarea. Nu vreau sa va spun prea multe, pentru ca este cu siguranta unul din filmele de vazut si revazut si de recomandat mai departe, ce a gasit punctul perfect de imbinare al resentimentelor cu iertarea. Atentie, nu cu uitarea!

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.