Friday, 6 January 2017

Bansko


Ca sa evitam eterna aglomeratie de pe Valea Prahovei din perioada Sarbatorilor, anul asta ne-am hotarat sa ne petrecem vacanta de schi pe meleaguri invecinate. Fiindca tot romanul plimbaret merge vara in Bulgaria si iarna in Austria, noi am preferat, for a change, iarna in Bulgaria. Nu ca nu ar fi fost destui turisti romani (majoritari, impreuna cu grecii si englezoaicele singure cu copii, nu ma intrebati de ce), dar cei care iubesc sporturile de iarna si natura sunt putin de o alta factura decat fauna dubioasa de vara de la malul marii. Asa ca am pornit spre sud, spre Ruse, si dupa vreo sapte ore am ajuns la Bansko, in masivul Pirin, la vreo 100 de kilometri de granita Bulgariei cu Grecia si ceva mai putin de cea cu Macedonia. Fara sa includa cel mai inalt varf din Bulgaria (el se afla in masivul Rila, din apropiere, 2925 m), Pirin se lauda cu urmatoarele cele mai inalte varfuri, Vihren (2914) si Kutelo (2908), iar domeniul schiabil porneste de la altitudinea de 2600 de metri. Insa destul cu geografia, astea sunt informatii pe care le puteti gasi oriunde pe net, ca si cele tehnice, legate de tarife, instalatii, partii. Pentru cei interesati, recomand Banskoski, site-ul unde puteti gasi informatii in timp real privind partiile / instalatiile deschise, imagini live ale partiilor, harti si cam tot ce trebuie sa stie pasionatii sporturilor de iarna. 


 Pe scurt, exista gondolele, care urca vreo 6 km peste vai si dealuri, de la baza, din statiune, pana la 1700 de metri (drumul dureaza vreo douazeci si ceva de minute), de unde pornesc telescaune in diferite directii, cu lungimea cuprinsa intre 1 km si 2,5 km. Doua ponturi, daca vreti sa mergeti sa schiati la Bansko: pentru prima ascensiune, recomand masina personala pana la parcarea de la baza telescaunelor, la poiana Banderitza, unde puteti cumpara ski pass-uri (pe o zi, doua sau cate doriti) evitand coada de la baza gondolei. Al doilea, imbracati-va bine, in telescaun se cam dardaie, mai ales atunci cand mai si bate vantul si e mult de mers, la orice varf de partie de peste 2000 de metri se ajunge numai cu telescaunul.



 Si acum sa trec la comparatii, ca sunt inevitabile, tocmai pentru ca suntem atat de asemanatori ca natii. Pana si mama UE ne priveste ca pe fratii gemeni care trebuie sa-si rezolve problemele la pachet. Si tocmai pentru ca suntem atat de asemanatori, nu avem o mare simpatie reciproca, fiindca ne recunoastem in ei defectele noastre. Daca la capitolul spaga rutiera imi place sa cred ca le-am luat-o inainte si s-a mai facut putina curatenie, in ceea ce priveste partiile da, bulgarii sunt de departe in fata. 
Nu doar pentru ca la ei nu exista porcaria mafiota de la Sinaia (un singur domeniu schiabil cu doi concesionari, fiecare cu tarifele si pass-urile proprii, sa nu cumva sa aluneci pe partia vecina ca trebuie sa-ti iei alt bilet), dar, comparand cu Poiana Brasov, cel mai extins domeniu schiabil de la noi, Bansko este mult mai amplu, cu cei peste 65 de km impartiti in vreo 18 partii, dupa toate gusturile, de la cele aproape plate, moartea snowboardului, pana la cea mai dificila, partia Alberto Tomba, aproape verticala, concesionata de schiorul italian care a amenajat-o (fara pass suplimentar, da?).  Pe trasee, gasiti cabane sau mici chioscuri unde doritorii pot se pot hrani sau incalzi pe interior cu un vin fiert, un ceai sau alte lichide.

Desi cand am fost nu ninsese de ceva timp, nu au fost probleme prea mari, instalatiile de zapada merg tot timpul cand este nevoie, sunt multe si reusesc sa pastreze partiile in stare practicabila, chiar daca pe alocuri portiunile de gheata le dau batai de cap mai ales astora ca mine, cu placa.

Mancarea lor traditionala este destul de asemanatoare cu a noastra, in multe locuri este meniu si in limba romana, unii chelneri chiar o rup binisor pe romaneste. Am mancat foarte bine intr-o taverna din apropierea statiei de gondola, pe nume Veselo Selo. Eu, evident, mi-am comandat ceva cu aluzie, nu m-am putut abtine, ceafa si castraveti. Cartorii copti nu intra la capitolul specialitati locale, dar erau buni si ei.
In seara de Anul Nou am pornit sa cautam un restaurant fara meniu fix (indopatul pana la epuizare nu face parte dintre pasiunile mele, nici cand in loc de sarmale si salata boef meniul ma imbie cu kapama si chomlek) si, intr-un tarziu, cand aproape pierdusem speranta, am gasit unul, unde atmosfera era asigurata de un baiat cu o chitara ce ne-a delectat cu vechi hituri pop-rock. Asta cand era lasat, printre reprizele lungi (prea lungi pentru urechile noastre) de muzici balcanice ce aduceau cu manelele autohtone. Nu va imaginati ceva de genul bulgaroaicelor din corul lui Bregovic, semanau mai mult a tanguieli ordinare, piesa lui Salam, strecurata printre ele (eu n-am stiut, dar prietenul mai avizat intr-ale muzicilor autohtone m-a informat prompt ca ar fi chiar el, mezelul autohton) se incadra perfect in context. La miezul noptii am ascultat, vrand-nevrand, discursul cui o fi fost la televizor, ma indoiesc ca presedintele, ca am inteles ca e filorus, pe cand omul in cauza o tot dadea in sus si-n jos cu Evropeiski soiuz si am iesit sa admiram focurile de artificii.

Cateva imagini si din orasul vechi, ca ar fi pacat sa ajungeti vreodata la Bansko si sa nu faceti o plimbare si prin el, dincolo de zona aglomerata de langa partii, pe stradutele pietruite linistite, cu case fortificate.




E frumos, cu tot obiceiul oarecum inconfortabil pentru privitor al bulgarilor de a-si afisa poze cu mortii pe porti, un fel de memento mori pentru noi, cei care nu i-am cunoscut. Parca se disipa tot aerul de vacanta si ramea in loc doar senzatia de vremelnicie a ceea ce suntem, a ceea ce sunt pana si locurile.
Am vizitat casa Velian, monument considerat reprezentativ pentru inflorirea zonei din secolul XVIII. Apartinand mai intai unui negustor, ea a fost apoi daruita, in semn de multumire, macedoneanului care a pictat biserica locala si acesta, suflet de artist, a simtit nevoia sa-i infrumuseteze interiorul si exteriorul.




Pe 1 ianuarie, inainte de plecare (tot pe drum, pe drum, nu m-as supara de-ar fi tot anul asa), am mai dat o raita prin oras, mai ales ca gazda de la pensiune (medic veterinar, evident ca nu am pierdut ocazia de a ma juca cu patrupedul din dotare cu dor de cel de acasa si cu veselul pacient)  ne spusese sa mergem sa vedem traditiile, un fel de Capra ne-am imaginat, din ce ne povesteau. Nu erau prea multi trecatori pe strada, orasul mi s-a parut chiar mai frumos asa, sub razele blande ale soarelui ce mangaiau blanitele razlete, ca tot am ajuns la animale.
 Insa si putinii turisti care indraznisera sa iasa erau asaltati de cetele de puradei care incepeau sa-i loveasca cu cate o survachka (sorcova), cantand "Haide za mnogo godini". Haide mai bine sa nu! Iata cum un obicei, o traditie, devine un pretext pentru cersit. Nu stiu de unde or fi iesit, ca anul trecut n-am vazut nici unul prin Bansko. Pana la urma, am dat si de kukeri, in cautarea carora plecasem. Am urmat ritmul tobelor si am ajuns intr-o piateta unde un taraf de tobe si clarinete acompania un ansamblu de dansuri populare, printre care se invarteau kukerii.
 Imbracati in blanuri de oaie, cu talangi la brau si masti pe fata, participantii la serbare indeplinesc un dans ritualic de alungare a spiritelor rele ale iernii. M-am minunat din nou si m-am bucurat ca traditiile pagane continua sa se perpetueze, sa tasneasca din stratul de poleiala crestina aruncat deasupra lor, sa celebreze viata cu spirit ludic si bucurie.



Cam atat de la Bansko, dau legatura inapoi acasa. Честита Нова Година! Adica Cestita nova godina! Adica un An Nou cinstit, cum s-ar zice, ca mare nevoie avem.

No comments:

Post a Comment