Saturday, 28 January 2017

O voce atat de proasta incat devine cult


Florence Foster Jenkins (2016)

Florence Foster Jenkins imi era cunoscuta. Stiam si eu, ca multi probabil, ca si-a capatat renumele de cea mai proasta soprana a lumii. Sau poate cea mai proasta din cele cu vizibilitate, fiindca doamna a ajuns pana pe scena prestigioasa de la Carnegie Hall. Dar nu am avut niciodata curiozitatea sa-i ascult trilurile inainte de a vedea filmul. Si am facut-o pentru ca am vrut sa vad daca Meryl Streep a exagerat sau nu. Nu, personajul real transpus pe ecran are o voce chiar atat de acuta si atonala cum o face interpretarea sa para, fapt cu atat mai remarcabil cu cat, dupa cum am vazut in Mamma Mia, Ricki and the Flash, Into the Woods, actrita chiar stie sa cante, nu e deloc afona. Florence reprezinta in istoria operei ceea ce ar fi Ed Wood pentru cinematografie, un personaj cult din categoria "so bad it's good".
 Asa a fost perceputa inca din epoca, asa o vedem si noi in episoadele din ultima perioada a vietii - pentru ca nu e propriu zis o biografie, acoepera o etapa scurta a existentei sale - transpusa pe ecran de Stephen Frears, un regizor ce pare sa se fi specializat in biopic-uri unde rolul principal e detinut de prestatii solide ale unor doamne consacrate ale cinematografiei, carora le pune in valoare performanta scenica, cum s-a intamplat cu The Queen (Hellen Mirren), apoi cu Philomena (Judi Dench), cum se intampla si acum cu Meryl Streep, care obtine astfel cea de-a 20-a nominalizare la Oscar. Sau, vorba unui prieten, mai intai se trece pe lista de Oscar pentru actrite numele lui Meryl Streep, apoi se verifica in ce film a jucat in anul respectiv :).
Revenind la Florence, modul in care filmul ii transpune pasiunea pentru o arta la care cei din jur considera ca nu are acces, inabusindu-si cu greu in prezenta sa zambetul ironic m-a facut sa-l percep nu ca pe o comedie, cum a fost prezentat, ci ca pe o drama, starnindu-mi compasiune, dar si apreciere pentru pasiunea pe care eroina o pune in dorinta de a canta. Pe de alta parte, apartenenta sa la inalta societate si un sot devotat ce-i sustine demersurile artistice ii deschid usi care probabil se vor fi trantit in fata unor artiste ceva mai talentate, ii netezesc accesul catre implinirea visului, o protejeaza de deziluzii, asigurandu-i critici complet partinitoare in ziarele vremii.
Intregul film este sustinut de conflictul ireconciliabil dintre pasiune si talent, indreptandu-se cu pasi mici spre apogeul carierei artistice al sopranei, spre implinirea unui vis considerat irealizabil, Meryl Streep fiind sustinuta in prestatia sa cu discretie si eleganta de Hugh Grant (sotul mai tanar, cu care are o relatie deschisa insa bazata pe o mare afectiune) si Simon Helberg (pianistul care ii va insoti trilurile vocale). Insa ei fac parca prea mult spatiu pentru ca in centrul ecranului sa straluceasca prestatia interpretei lui Florence, lipseste o balansare a personajelor, o aprofundare a lor care sa ii dea filmului mai mare greutate si aici cred ca este problema scenariului, care a tinut sa-i lase eroinei spatiul maxim de desfasurare, aproape desprinzand-o de cele doua prezente secundare. Trairile lor sunt doar intuite, invaluite in discretie. Nu neg ca dupa incheierea filmului vocea ei a continuat sa ma bantuie minute bune, ca filmul se priveste cu sentimente impartite, contradictorii, ca ramane o experienta interesanta mai ales pentru interpretarea rolului principal, insa e o productie de plan secundar a carei singura miza pare sa fi fost scoaterea la lumina a vietii lui Florence, urmata fidel, fara derapaje etice si morale. Se incearca ceva legat de servilismul presei, daca va fi avut o miza comica eu am perceput-o mai degraba ca una tragica, dar are un ceva cheesy care m-a tinut oarecum la distanta. E aproape ca un articol despre viata ei, pe care ti-l citeste Meryl Streep in timp ce pe fundal asculti un fragment liric macelarit de o soprana lipsita de talent. O experienta interesanta, dar nu imersiva, cum isi propune cinematografia sa ofere.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.