Thursday, 12 January 2017

Vremuri incerte, barfe si calomnii


Mario Vargas Llosa - Cinci colturi

Sfarsitul regimului Fujimori in Peru a fost caracterizat de instabilitate sociala, nesiguranta personala, atentate, rapiri, asasinate. In conditiile in care oamenii de afaceri, afectati de situatia precara, iau calea exilului american, Quique Cárdenas si sotia sa Marisa se incapataneaza sa creada in posibilitatea unei vieti normale in tara natala si incearca sa-si faca existenta cat mai suportabila. De exemplu, ea isi va descoperi brusc, intr-o singura noapte, atractia pentru acelasi sex, ce se va concretiza intr-o pasiune infocata traita cu cea mai buna prietena. El, insa, va deveni tinta unui santaj al directorului unei publicatii de scandal, pornit tot de la o escapada sexuala. 
Sexul vinde. Scandalul vinde. Telenovelele sunt inca la mare pret in lume. Iar cartea asta nu face decat sa continue panta descendanta a unui scriitor de la care aveam asteptari mai mari... "Cinci colturi" este numele unui cartier decazut al Limei, "Cinci colturi" devine, iata, si emblema decaderii literare a lui Llosa. In ciuda detaliilor de ambianta, de epoca, cartea asta respira asa un aer de telenovela ieftina incat subiectul pare sa fi contaminat scrisul. Minciuni publice si casnice, calomnii, barfe, lesbianism, lupta pentru putere, toate pe fundalul social al unei epoci incepute in 1990 cu infrangerea candidatului Mario Vargas Llosa la alegerile prezidentiale de catre Fujimori. Acelasi Llosa luat in vizor de presa mondena pentru relatiile sale. Tind sa cred ca scriitorul are niste polite de platit, o agenda de bifat, de aceea s-a hotarat sa scrie acest roman minor, in care aura de senzationalism a subiectului parca se disipeaza asupra intregii carti, in ciuda aparentei de thriller in care incearca sa o imbrace de la un punct incolo.
Intr-o capitala aflata permanent in stare de necesitate, cu interdictia de a circula noaptea, violenta, barfele si calomniile sunt la ele acasa. Personajele oscileaza permanent intre dorinta de dreptate, de a face lucrul potrivit, si inclinatia spre compromis si disimulare. Cu o structura simpla, concisa, lipsita de virtuozitati stilistice, de dialogurile incrucisate si schimbarile de planuri temporale ce faceau odinioara deliciul lecturii, cartea asta imi aminteste doar printr-un singur capitol, undeva spre sfarsit, de ce l-am iubit candva pe Llosa. Toata balaceala in haznaua media sustinuta de jocurile politice m-a dus cu gandul cam mult de Antenele autohtone, asa ca la sfarsit nu am putut sa simt altceva decat un gust amar, in ciuda intorsaturii moralizatoare pe care o iau lucrurile, ce nu face decat sa le scada credibilitatea.
Presa poate demola si ridica, este un instrument al puterii, indiferent de partea in care se inclina balanta. Presa poate fabrica istorii care sa distruga cariere sau poate ascunde adevarurile in spatele unui zid opac de informatii false. Llosa nu ne spune aici nimic nou. Iar ceea ce spune nu este nici macar invaluit in tesatura de cuvinte mestesugite de odinioara. Sexul devine refugiu, intr-o bula de lux indepartata de realitate, construita la distanta de casa, la Miami, ce mi-a amintit de motivul invocat de gospodinele care urmaresc cu sufletul la gura telenovele desi le spun de mii de ori aceeasi poveste: realitatea este prea mizera pentru a nu incerca sa evadezi intr-o poveste, una cu toalete scumpe, cu alte standarde de viata, cu printese si printi duplicitari, dar perfecti in aparenta lor fericire, o combinatie de romantism si violenta, cu lovituri de teatru (cum este crima din cartea de fata si consecintele ei asupra celor implicati, de fapt doar un mic efect al directiei in care batea vantul istoriei).
Este o carte despre puterea de manipulare si contradictii, nu doar ale presei, ci mai ales ale sufletului uman, fie el de mare afacerist sau de marunt jurnalist cu ambitii. Insa cea mai interesanta parte mi s-a parut aceea legata de culisele jocurilor politice, acolo unde exista intotdeauna o Eminenta Cenusie, un coordonator al actiunilor.
"Intre cele doua tururi de scrutin, fortele navale au descoperit ca Fujimori nu era peruan, ci japonez. Venise in Peru cu familia lui de imigranti, iar parintii, pentru a-i asigura cat de cat viitorul, i-au falsificat (sau cumparat) un certificat de nastere, asa cum faceau multe familii de asiatici, dandu-i ca zi de nastere data de 28 iulie, adica exact de ziua nationala. I-au facut si un botez fictiv, care aparent ii acredita nationalitatea peruana. Cand a-nceput s-apara in presa, intre cele doua tururi de scrutin, informatia ca Marina Militara avea sa publice in curand datele pe care le detinea, Fujimori s-a ingrozit. Faptul ca era japonez ii anula automat posibilitatea de a candida la presedintie. Si atunci se pare ca a avut loc intalnirea dintre Doctorul inveterat si inspaimantantul candidat. Doctorul s-a miscat repede si genial. In cateva zile au disparut toate datele despre falsificare si sefii Marinei Militare care le descoperisera au fost mituiti sau intimidati ca sa taca si sa distruga dovezile. Ele n-au mai fost niciodata scoase la lumina."
Si iar mi-am adus aminte de kilogramele de dosare ale Securitatii disparute in neant cand s-a facut transferul la noul sediu al Arhivelor. Unele lucruri sunt sortite sa ramana pierdute pe vecie... Sper ca nu si talentul lui Llosa.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.