Wednesday, 10 May 2017

Femeia-flapper


Therese Anne Fowler - Z. Un roman despre Zelda Fitzgerald 

Am citit Blandetea noptii (cred ca am si scris despre ea pe aici), cartea in care Scott Fitzgerald transpune, mai mult decat oriunde, imaginea zbuciumatei sale casnicii cu Zelda. Nu si Acorda-mi acest vals, raspunsul ei literar. Poate pentru ca nu am vrut sa-mi intineze imaginea idolului. Pentru ca, asa cum remarca si autoarea acestei carti, sotii Fitzgerald au starnit de-a lungul timpului, in viata si dupa, pasiuni si dispute la fel de furtunoase ca si acelea dintre ei, divizandu-si admiratorii in echipa Scott si echipa Zelda. Iar eu, recunosc, cam fac parte din echipa Scott, desi am dubii, imi dau seama ca niciodata nu vom sti adevarul, cine pe cine a macinat, cine l-a impins pe celalalt spre exces si autodistrugere.
Imaginea mea despre Zelda, deformata de trecerea timpului, de necunoasterea directa si de subiectivism, de preferinta pentru Scott, era aceea a unei femei capricioase, din care Daisy Buchanan a preluat destul de mult. Dar si a unei femei strivite de celebritatea barbatului de langa ea cu care incearca permanent sa intre in competitie, de schimbarile lui de dispozitie si cuvintele grele spuse dupa multe pahare de alcool. Iar cartea imi confirma destul de bine aceasta imagine. Ce-si dorea de la viata tanara adolescenta rebela din Alabama inceputului de secol XX? "Bucurie si drama, pasiune si vraja", spune autoarea, in aceasta fictiune scrisa la persoana I in care i se substituie protagonistei intr-o incercare literara de-a o apropia de cititori, cu un titlu mult prea explicit pentru aplecarea mea spre subtilitate.
Zelda este creata aici prin prisma constrangerilor sociale ce incorseteaza sotia unei celebritati a epocii, de la care se asteapta o anumita atitudine prin care sa-si puna in valoare mai celebrul sot. De altfel, este o atitudine in perfecta concordanta cu spiritul unei epoci conservatoare si rigide ce plaseaza femeia in centrul caminului dar oarecum in afara preocuparilor spirituale.
Pana la un punct, rolul i se potriveste perfect, fiind genul de femeie pentru care un mantou de blana sau o rochie noua alcatuiesc fericirea de moment. Insa nevoia de a fi in centrul atentiei ajunge sa transforme aceasta mondena superficiala, femeia-obiect, accesoriu al sotului, intr-o ambitioasa ce-si imagineaza ca-si poate gasi locul pe scena cinematografica sau literara, ca poate deveni o pictorita sau o dansatoare de succes. In lipsa unei preocupari constante si a unei pasiuni sau dedicari totale unui domeniu, doamna Fitzgerald se simte neglijata, prinsa la mijloc intre feminismul militant si libertinajul unora dintre prietenele sale pe de o parte si conservatorismul insuflat in familie, tradus in ideea de a fi dedicata sotului si a nu-i contesta deciziile. Isi manifesta nevoia de independenta si afectiune prin momente de rabufnire furtunoasa. Si asa, menajul celor doi devine, dupa ce primii fiori ai indragostirii trec, pasiunea a doi oameni egoisti, fiecare stabilindu-si propriile prioritati, o casnicie furtunoasa, uzata de petreceri si betii, intre New York, Paris, Coasta de Azur, California, macinata de influenta nefasta a lui Hemingway, cel fata de care Scott a nutrit tot timpul un amestec de prietenie si rivalitate.
Cartea imi confirma in mare masura perceptia despre faimosul cuplu si incearca cumva - surprinzator pentru punctul de vedere adoptat - sa ofere o imagine completa a sa, fara sa evite derapajele sentimentale si psihice ale Zeldei. Insa pe alocuri autoarea iese din personaj, imi da senzatia ca face anticipari si plasari in epoca pe care cineva din interior nu le-ar putea percepe ca atare. Dovedeste o buna cunoastere a scenei literare interbelice, in special americana, dar nu are acele "carlige" cu care m-ar fi putut agata. Mi-as fi dorit sa patrunda mai adanc in viata interioara a scriitorului, sa ne faca martori (din perspectiva Zeldei) ai procesului alcatuirii cartilor, al inmuguririi ideii pentru viitorul roman, dar ele doar apar, se publica, aduc bani, mai nimic despre literatura. Toata aceasta goana dupa bani devine de la un punct repetitiva si m-a dezamagit faptul ca singurul lucru pe care-l aflam despre cartile lui Scott se masoara in cifre, in numarul dolarilor incasati. Nici dialogurile, modul de a interactiona al protagonistilor nu m-au convins si nu pot sa nu am in minte cartile lui Scott in care Zelda este transpusa intr-un personaj ce capata mult mai mult mister si ambivalenta decat cel lipsit de adancime prezentat de Fowler, care probabil considera ca-i face o favoare, ca-i restabileste un capital de simpatie in ochii cititorilor. Intentiile au fost bune si dovedesc o documentare solida, insa rezultatul literar este unul mediocru, o distractie de moment pe care o poti uita dupa ce ai inchis cartea.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.