Monday, 31 July 2017

Povestiri de groaza si mister

Octavian Soviany - Casa din Strada Sirenelor 

Pe Octavian Soviany - prozatorul l-am citit mereu cu multa bucurie, mai mare in cazul volumelor Viata lui Kostas Venetis si Moartea lui Siegfried, am si scris pe aici despre ele la vremea lecturii. Acum acea bucurie s-a diluat substantial. Cea mai recenta carte, publicata in urma unei campanii de crowdfunding ca prim titlu al nou infiintatei edituri Hyperliteratura, o crestere frumoasa a revistei online, este o schimbare de directie pe drumul literar al autorului, poate si de aceea mi-a fost putin mai greu sa o diger. Ma obisnuisem cu tiparul eroului damnat, bantuit de propriile-i cosmaruri, imi placea, mi se parea ca e un teren pe care scriitorul stie sa se desfasoare, intr-o imbinare eleganta de romantism de secol XIX cu actualitatea. De data aceasta, isi poarta cititorii pe taramul neverosimilului, al superstitiilor si al macabrului. 
Sub pretextul intalnirii in casa unui pasionat de ocultism, profesorul Faustin, cartea urmeaza lunga traditie - de la O mie si una de nopti la Boccaccio si chiar la Sadoveanu, desi Hanu Ancutei nu este conceput propriu-zis ca un roman - a povestirilor in rama, ce aduna laolalta niste personaje, douasprezece (la inceput) in cazul de fata, fiecare nascut sub un alt semn zodiacal, pentru a le face sa dea glas unui sir de istorii legate de un fir comun puternic, ce are capacitatea de a fascina, de a intriga. Oamenii au avut intotdeauna cu necunoscutul de dincolo de viata o relatie duala, de frica atavica fata de manifestarile si simbolurile mortii, dar si de atractie fata de legendele create in jurul ei. In mine exista insa o voce rationala ce ma impiedica sa le privesc altfel decat ca pe niste povesti generate de misticismul sau iluzia celor incapabili sa-si explice fenomene precum moartea aparenta, o coma in care functiile vitale sunt uneori detectate doar cu aparate performante, sau care cred in farmece, reincarnare, spirite si mesaje transmise in vis.
In ciuda materialismului meu, ce m-a facut sa rezonez ca gandire mai degraba cu pragmaticul (si oarecum antipaticul) Lazar Savoiu, Toma Necredinciosul acestei adunari in general evlavioase, ar fi absurd sa resping o carte doar pentru ca ma poarta in lumea fantasmelor, altfel n-as mai fi inceput (si continuat) sa citesc carti fantastice, SF, poate ca nici realismul magic nu l-as fi inghitit. Componenta de supranatural este uneori un factor puternic de atractie in literatura, depinde cum este inglobata si asimilata.
Daca se mizeaza pe mister, cum face Octavian Soviany aici, mi-ar fi placut sa nu fie unul repetitiv, reluat de mai multe intamplari similare care sa accentueze aceeasi manifestare a lui, sa fie invaluit intr-o anumita atmosfera (imi aduc de aminte cat de frumos vorbea, de exemplu, Mateiu Caragiale, despre lucrurile aflate "sub pecetea tainei"), dar e mai greu cand  autorul isi limiteaza personajele naratoare la o discutie in jurul unei mese ce-si grupeaza interventiile in jurul catorva teme majore.
Desi totul pare sa se desfasoare cam in apropierea zilelor noastre, limbajul mi s-a parut fooarte artificial si livresc (cine mai foloseste in vorbirea curenta "amfitrion", "pretuitor de carti", "a raposa", "pegra cartierului"?). Oamenii normali, cand povestesc despre ceva, nu vorbesc despre "acel orasel balnear" si "un orasel din secuime", ci spun de obicei numele locului; nu fac, atunci cand mentioneaza intr-un context irelevant numele Mariei Tanase, precizarea "regina cantecului romanesc", se presupune ca stim cu totii cine a fost. Unul dintre personaje isi incepe relatarea cu "Va rog doar sa ma ascultati cu ingaduinta, caci eu nu am, ca dumneavoastra, daruri de povestitor". Se pare ca le are, vocea lui nu face deloc nota discordanta cu a celor care nu simt nevoia sa faca mentiunea asta. Iar dialogurile, atunci cand nu sunt  trase de par (de obicei personajul-narator e atat de prins in propria-i povestire incat si-o urmeaza imperturbabil, surd la observatiile celor din jur), au o argumentare indoielnica:
"- Domnilor, ma tem ca dupa moarte nu mai urmeaza nimic, reintram in circuitul etern al materiei - spuse cu glasul sau linistit Pius Branzeica. Stiinta n-a confirmat pana in prezent existenta unui suflet nemuritor, desi admit ca exista fapte greu de explicat deocamdata pe baza datelor si a informatiilor de care dispunem.
- Dar nici n-a infirmat-o - surase sarcastic profesorul Faustin."
Asta e ca argumentul apostolilor anti-vaccinarii, carora atunci cand li se spune ca studiile nu confirma efectele negative ale vaccinului raspund senini ca nici nu le infirma, rasucirea premisei fiind doar un artificiu retoric lipsit de logica. Cum dovedesti inexistenta? Vorba lui John Oliver, continuarea rationamentului e savuroasa, va invit sa-i urmariti comentariul aici, daca nu ati facut-o deja, mai ales ca discutia cu vaccinarea e de actualitate si la noi, nu doar in America.
Revenind la carte, sper doar ca pe viitor sa mai am ocazia sa mai citesc volume de genul celor care au facut pentru mine din Octavian Soviany unul din scriitorii contemporani preferati din literatura romana...

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.