Godine prolaze...

Radu Pavel Gheo - Disco Titanic

Cu Disco Titanic, Radu Pavel Gheo continua reteta cu care m-a incantat in Noapte buna, copii!, ce presupune o dezvoltare ampla in spatiu si timp a personajelor, in paralel cu o radiografie a societatii in continua schimbare, intr-un ton care balanseaza minunat amaraciunea si umorul, duiosia si observarea atenta a lumii in care traiesc eroii, alternand satira, un dram de tristete vesela si nostalgia amintirilor.

In centrul cartii se afla Vlad, un tanar din Timisoara, politehnist devenit director de editura, cu aventurile unei vieti din care, pe langa preocuparile si modul de petrecere a timpului, normale pentru un adolescent de la sfarsitul anilor '80, nu lipseste nici spectaculosul. O intamplare petrecuta intr-o vacanta cu parintii la Split avea sa-i marcheze intreaga existenta, dupa cum avea sa o faca si un moment de inadecvare la epoca in care traia, de imprudenta. Cu o luna inainte de Revolutie, este interceptat de Securitate pentru a deveni informator. Ulterior, in anii de dupa, viata sa va pendula intre cel ce a devenit si partea aceea din sine pierduta, odata cu o unii dintre prietenii din copilarie si cu revenirea in actualitate a secretului pe care credea ca l-a lasat in urma. 

Purtandu-si eroul din Banat pana pe coasta dalmata, cartea aceasta reinvie o atmosfera familiara pentru mine, apasa puternic pe corzile nostalgice ale timpului si ale background-ului comun. Imi amintesc de haosul postdecembrist, de Caritas, de micile invarteli si "donatii" ce au ajuns punct de plecare in crearea unor afaceri, efemere sau de succes. Si atunci cand sunt redate convingator, cu adecvare la registrele limbii (de la cel colocvial pana la cel oficial si argou), cand surprinde esenta stereotipurilor generate de orgoliile regionale (banateni versus olteni sau moldoveni), cand autorul isi urmareste prezentele episodice si dincolo de cadrul temporal al romanului, este deja suficient ca sa ma cucereasca. 

Dar cartea face mult mai mult. Imi trezeste nostalgia unei muzici pe care nu o mai ascultasem de ceva vreme (asa ca acum, cand scriu, ma insotesc cantecele lui Bijelo Dugme) si a amintirilor legate de ea. Din pacate nu stiu sarbeste, sau sarbo-croata cum s-ar numi oficial, si am descoperit rockul iugoslav destul de tarziu, prin facultate, in anii '90, gratie colegilor mai din vestul tarii. Insa o parte din referintele muzicale, din piesele si trupele mentionate in carte imi este familiara. Stiu ce a facut razboiul din membrii Bijelo Dugme, al carei singur supravietuitor pe scena muzicala a ramas - parca simbolic - bosniacul Goran Bregovic, nascut din tata croat si mama sarboaica. Stiu cum acelasi razboi a lasat rani adanci in mentalitatea unei natiuni la care ne uitam cu jind de dupa gardul de sarma ghimpata al comunismului ceausist. A accentuat nationalismele, a destramat prietenii, a aruncat o pata neagra, mediatizata prin viziunea americana, asupra sarbilor, in conditiile in care atrocitati au fost comise de toate partile implicate, dupa cum vedem si in carte. Si imi aduc aminte de un Revelion multinational de acum cativa ani din Austria cand prietenia cu cei vreo doi-trei sarbi s-a legat instantaneu, in momentul cand am pronuntat Bijelo Dugme si ne-am petrecut toata noaptea alaturi de ei, cantand, noi, romanii, mai fredonand, ei rostind clar versurile. 

De ce am amintit de toate astea? Am vrut sa spun ca muzica uneste, este un factor de comunicare spontan ce il pune pe cel din fata brusc intr-o lumina favorabila, este si limbajul comun al cartii, cel care aduce impreuna oameni ce-si vor lega temporar sau definitiv destinele. Uneste chiar si eroul principal cu autorul, coborat in propria-i carte in calitate de personaj, la o lansare literara, moment cei-i prilejuieste cateva pagini in care se prezinta amuzant si autoironic, vorbind despre emigrarea ratata transformata in succes literar, despre prima impresie pe care o produce asupra oamenilor si, evident, despre muzica, legatura cu Vlad, cu care are prea putine altele in comun. 

Mai mult, intreaga carte poate fi citita asa cum ai asculta o caseta (pentru cei mai tineri: suportul de inregistrare de dinaintea cd-ului, nu cutie, nu incerc sa patronize, doar ca am auzit intrebarea "ce e aia o caseta audio?") redescoperita prin cine stie ce sertar, cu muzica pe care o indrageai odinioara. In cazul de fata, rockul sarbesc, o compilatie ce trezeste fiori de nostalgie: Nasturele alb, Ciorba de peste, Paine si sare...  Toate titlurile capitolelor, ce-si gasesc corespondenta in text, in desfasurarea narativa, poarta numele trupelor din fosta Iugoslavie, alcatuind impreuna o opera rock ce strabate timpul, in ritmul istoriei, cu pasajele calme si romantice ale unui solo de chitara ca o iubire de-o vara, cu un urlet inuman de moarte, cu basul istoriei in fundal, cu clapele mangaiate de trecerea timpului, cu descarcarea sarjelor de artilerie sau a salvelor de tun ale tobelor ce marcheaza o revolutie la Timisoara, un razboi la Split. 

Cu Disco Titanic, descoperim o imagine nuantata a unei epoci, cu presiunile si bucuriile ei, cu santaj si acte de inconstienta adolescentina, o frenezie si un entuziasm ce se vor topi iintr-un scrasnet de dinti in fata tavalugului istoriei. Poate unii vor descoperi si o muzica pe placul lor, rockul balcanic, vor intelege cum a aparut la noi o trupa precum Cargo si cand au fost scrise piesele din a caror glorie Bregovic a continuat sa se hraneasca zeci (da, sunt vreo 20-30) de ani dupa aceea. Si titlul postarii sa nu va poarte cu gandul la Bajaga, asa numeam eu A i ti me iznevieri, una din piesele mele preferate Bijelo Dugme, cu regretul ca pana in epoca internetului habar n-aveam ce zice pe-acolo.

 Anii trec, oamenii sunt modelati ca niste bucati de lut de experientele ce-i transforma, de istoria care-i tradeaza,  de alegerile pe care le fac... cred ca, in final, cam despre asta este cartea.Chiar daca nu sunteti familiari cu muzica din ea isi pastreaza impactul, dar daca sunteti - cu atat mai mult!