In zonele arctice, temperaturile urca tot mai des vara spre 20 de grade si peste. In cele desertice ale Golfului Persic, au inceput sa depaseasca 50 de grade. Se estimeaza ca in scurt timp (cateva zeci de ani) zona va deveni total nelocuibila. Furtunile si uraganele apar unde nici nu te astepti, iar acolo unde ar fi fost unul la cativa ani acum vin 4-5 la rand. Cei care continua sa nege schimbarile climatice si incalzirea globala traiesc intr-o bula in care sper sa mai poata respira... Cand este vorba de prevedere, prea des adoptam, ca si in cazul bolilor, principiul "nu mi s-o intampla tocmai mie" si ne vedem de viata noastra ca si cum totul este in regula, fara sa incercam sa protejam in vreun fel o natura tot mai bolnava. Se fac proteze smart, experimente genetice, unele in scopuri nobile, pentru a salva vieti, altele pentru a suplini nevoile alimentare (carne sintetica, produsa in laborator, organe pentru transplanturi), se cauta moduri de a implanta tehnologia direct in corpul uman. Nevoia de evolutie ne impinge tot mai departe si nu stim pana unde se va ajuge. Poate e bine, poate e rau, dar asta este situatia in prezent, asta este lumea pe care o cunoastem. Margaret Atwood merge mai departe si imagineaza lumea de dupa, una post-apocaliptica, cu un singur supravietuitor uman, numit Snowman, si mai multe entitati artificiale, al caror protector este.
Penduland intre prezentul lui Snowman, intr-un cadru dezolant, populat cu creaturi mutante fioroase si amenintari la tot pasul, si flashback-uri de pe vremea cand se numea Jimmy, descoperim treptat detaliile unui cadru familiar ce se degradeaza treptat, pana la catastrofa. Viitorul imaginat aici este unul in care se traieste intr-o stare de semi-salbaticie, sub permanenta amenintare a rezultatelor experimentelor scapate de sub control: porcani (porcii modificati initial pentru prelevare de organe), lupicani, raconcsi. Incep sa se desluseasca resorturile ce au impins omenirea pe aceasta panta. Cu o mana sigura, autoarea isi construieste romanul lasand mult timp sa pluteasca in incertitudine izbucnirea catastrofei, punctand degradarea treptata a civilizatiei, aviditatea crescanda a omenirii pentru sange si violenta, de la jocurile pe calculator la executii si sinucideri filmate, pentru exhibitionismul site-urilor porno, creeaza un tablou social amplu, un context. Pastreaza curiozitatea cititorilor, intrigand, dozand admirabil detaliile. Vrei sa stii de ce se intampla ceea ce ti se arata (pentru ca este una din acele carti al carei film il "vezi" derulandu-se in minte) si cum a ajuns prietenul din copilarie al lui Jimmy sa fie divinizat, prelungeste suspansul, alternand prezentul post-apocaliptic cu drumul spre el.
Volumul este prima parte a unei trilogii din care abia astept sa se traduca si celelalte volume. Este cartea lui Atwood care m-a prins cel mai mult pana acum. Si tema, una de dureroasa actualitate, care da motive de ingrijorare, si expunerea ei, ce dovedeste intelegerea faptului ca stiinta pura, lipsita de latura umanista, de disciplinele care modeleaza omul in directia comunicarii, altruismului, empatiei si compasiunii in cadrul speciei, poate fi periculoasa. Mi s-a parut mai nuantata aici decat in Povestea slujitoarei, mai inventiva, mai creativa, ramificandu-si in mai multe directii implicatiile si consecintele universului literar construit.
Desi a scris in multe genuri, si ma conving tot mai mult ca primele mele alegeri dintre titlurile ei nu au fost cele mai fericite, autoarea canadiana mi se pare ca straluceste in imaginarea unor distopii pornite de la premise actuale. Stilistic, genul ii vine ca o manusa, are aciditatea necesara, imaginatie, umor negru, "zvac" in condei, simt ascutit de observatie si un ritm sustinut ce-si gaseste tempoul in tensiunea necesara romanului SF. Ca si in Povestea slujitoarei, alterneaza prezentul si trecutul, ofera o imagine precisa a cauzelor si efectelor, ridica intrebari pornind de la un potential scenariu de autodistrugere a rasei umane. Strecoara si referinte biblice, nu intamplator laboratorul unde este creata noua rasa se numeste Paradice.
Si apropo de nume, am apreciat traducerea, neinvaziva, care nu incearca sa gaseasca cu orice pret echivalente ce ar putea fi straine de sensul original, ci explica jocurile de cuvinte in note de subsol si pastreaza numele personajului, intr-o nota de discretie in concordanta cu aceea adoptata de autoare. Intrebarile pe care le ridica textul nu sunt adresate direct, isi lasa cititorii sa reflecteze asupra lor, sa le gaseasca singuri, sa se gandeasca unde ar fi limita intre inventia benefica si punctul in care ea se poate intoarce impotriva noastra, daca putem crea un om perfect ori nu se va transforma si el candva dupa chipul si asemanarea noastra, ce se intampla atunci cand disciplinele stiintifice urmeaza o cale ce nu se mai intersecteaza cu cele umaniste si multe alte puncte de pornire intr-o discutie ce se ramifica in directii variate, precum bioetica, ecologie, limitele morale si derapajele stiintei. Alterneaza discursul serios, in nota grava, cu cel in cheie ironica, satirica, accelereaza evolutia faptelor pentru a sublinia haosul in care aluneca omenirea spre final si nu ofera un sfarsit rotund, clar, ceea ce ma face sa astept cu nerabdare volumul II, pentru ca presimt ca Apocalipsa propriu-zisa abia de-acum se dezlantuie.
O carte minunata.
RăspundețiȘtergere