duminică, 1 octombrie 2017

Aliati sau dusmani


Allied (2016) 
Cu un film a inceput povestea de dragoste dintre Brad si Angelina, cu alt film s-a sfarsit. Tragand cu coada ochiului la rating-ul IMDb, perceptia generala este ca filmul de final e mai bun decat cel de inceput cu 0,6 puncte. Daca e tradare, macar sa fie de calitate! Pentru mine amandoua-s la fel, si anume mediocre. Bine ca nu m-a manat curiozitatea in focul scandalului divortului si al gossip-ului aferent sa ma duc la cinema si sa studiez la cald chimia dintre Brad si Marillon Cotillard, am asteptat cuminte sa vina pe ecranele HBO-ului, sa-l vad cand credeam ca nu aveam altceva mai bun de facut. Sincer?! Exista multe lucruri mai bune de facut decat sa vezi filmul asta...
Acum, dupa ce toata valva cu Brangelina a trecut, curiozitatea nu se mai lega atat de scandalul iscat, cat de un regizor de la care aveam asteptari (Zemeckis are totusi in palmares un Forest Gump) si actori care, dincolo de barfe si zvonuri, si-au dovedit clasa in cateva filme de-a lungul timpului.
Povestea probabil ca o stiti in mare: incepe cu Brad Pitt parasutat in Maroc in calitate de agent secret britanic (doar ca personajul are de fapt radacini canadiene, din partea britanica, dupa cum nu oboseste sa-i repete partenerei sale) unde trebuie sa colaboreze cu o membra a Rezistentei franceze, deja infiltrata, pentru a-l ucide pe ambasadorul german. Cei doi se pretind sot si sotie si reusesc sa fie atat de convingatori incat se conving si pe ei insisi ca se iubesc cu adevarat si, dupa ce isi termina misiunea, se intorc la Londra, unde se casatoresc si au o fiica. Toate bune si frumoase pana cand o pasarica de la serviciul de informatii ii sopteste locotenent-colonelului de aviatie Max (si anume Pitt) ca nevasta nu e chiar cine se pretinde, incepand un joc al suspiciunilor si cautarii de dovezi. 
Ce nu a functionat deloc la filmul asta e ca nu s-a hotarat in ce liga vrea sa joace: bine, in cea siropoasa este evident. Dar care este fundalul? Unul de-ala cliseistic si auto-ironic gen Tarantino cu secvente fierbinti intr-o furtuna de nisip iscata din senin, cu nastere sub bombardamente si avioane cazute pe gazonul de langa casa sau unul de atmosfera, cu rezonante de Casablanca? A iesit o salata lipsita de arome, fara suspans, artificiala ca si punctul de pornire al relatiei lor. Nici chiar in casnicia reala, de dupa plecarea din Maroc, cei doi nu par sa se comporte altfel decat in rolul pe care si l-au atribuit in timpul misiunii. 
In plus, intreaga actiune a unui film care se vrea totusi de actiune pare sa se concentreze in prima jumatate de ora si restul e doar o tragere de timp si de tema. Nu stiu de ce scenariul a vrut atat de mult, si anume sa concentreze un film de dragoste, unul de razboi, unul de spionaj si poate si un thriller in acelasi buget, fiindca nici una dintre directii nu ajunge sa fie aprofundata, totul este tratat foarte superficial, dar flamboaiant vizual. Nu inteleg nici cum s-ar fi putut gandi cineva la o relatie intre protagonisti in afara ecranului cand nici macar pe ecran nu reusesc sa creeze intre ei o pasiune care sa para altceva decat un joc, roluri, asa cum si le-au trasat personajele din primul moment al intalnirii lor. 
Se zice ca tabloidizarea ar fi facut un deserviciu incasarilor, eu cred ca, din punctul asta de vedere, producatorii ar trebui sa spuna "multumesc", pentru ca fara aura creata de barfa nu cred ca ar fi avut nici atatea incasari cate a avut un film pe care il concepusera ca un mare succes si care, asa cum trebuie, dat fiind rezultatul, se va stinge in anonimat.

3 comentarii:

  1. Scena cu furtuna de nisip a fost de-a dreptul penibilă. De fapt, întreg filmul a fost așa fără sare și piper, o aglomerare de teme, dozate inegal, în care jocul actorilor lasă mult de dorit.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.