Vederea patrunzatoare

 

 Ludmila Ulitkaia - Cazul doctorului Kukotki 

Pe la inceputul cartii, aflam cum doctorul Kukotki devine un eminent medic ginecolog inzestrat cu ceea ce el va numi "vederea patrunzatoare", o capacitate supraumana de a vedea in corpul pacientelor sale bolile ascunse, organele interne afectate. Constata ca mesele copioase, excesele bahice si relatiile sexuale ii tulbura aceasta vedere mai profunda si se hotaraste sa nu se casatoareasca, pentru a nu-si pierde darul. Ceea ce ducea spre o incercare de realism magic vireaza brusc si inexplicabil inspre realitatea bruta, in care doctorul se indragosteste, ajunge sa consolideze reputatia vodkofila a rusilor si trece prin viata intr-o lupta permanenta cu morile de vant, ale regimului stalinist (cand avortul devine nu doar in societate un mar al discordiei, dar si in familia medicului), ale existentei de sot si tata adoptiv, de prieten si specialist de renume.

Am regasit in carte placerea autoarei de a crea povesti si a le da personajelor adancime, mergand departe pe firul vietii lor, in trecut sau in viitor, interesul pentru a reconstitui o perioada ampla din istoria tarii sale, cam de o jumatate de secol, de la inceputul si pana spre anii '70 ai secolului XX. Este tabloul unei familii, dar si al unei societati. Ulitkaia are un anume gen de vedere patrunzatoare, trecand prin oameni pana in miezul istoriei, nu ezita sa-si transforme romanul intr-unul de idei, folosindu-si personajele pentru a lansa dezbateri, discutii in jurul unor teme ce tin de existenta umana, de sentimente si credinte, intotdeauna de actualitate, niciodata epuizabile. Incursiunile in timp pe urmele vietilor diverselor personaje (si nu sunt neglijate nici cele secundare, precum umila Vasilisa, credincioasa servitoare/ ajutor al familiei sau fratii gemeni Goldberg, pretendentii la mana Taniei, fiica doctorului) adauga noi straturi si tuse fotografiei unei epoci, alcatuind o imagine colorata si permanent in miscare a Rusiei, dar parca nu atat de captivanta cum am gasit in alte carti. ale autoarei.

Ritmul se dilueaza dupa prima parte, preocuparea parand a se indrepta mai mult spre concepte, chestionand moralitatea, misticismul, iubirea, libertatea de a alege a fiintei umane, tristetea metafizica a sufletului rusesc pe care se spune ca stalinismul l-ar fi mutilat iremediabil, dar mie mi se pare ca provine mai mult din vietile traite de forma, fara continut, fara bucurie. Orice moment de fericire ascunde o noua suferinta, un nou pas spre distrugere. Sunt avansate unele teorii interesante, precum cea privind eugenia: regimul comunist cu deportarile si executiile sale - se spune - a slabit fondul genetic national, privand tara de o parte a elitei sale... 

Ca roman, sunt insa cateva lucruri care l-au situat in preferintele mele destul de jos printre cartile Ludmilei Ulitkaia. M-a nedumerit si m-a intrigat chiar si titlul sec: "cazul"? nu este nici un caz, nici juridic, nici de alta natura, e doar viata in curgerea ei, ca sa nu mai spun ca in a doua jumatate a cartii personajul pretins principal trece la periferia vietii fiicei sale, Tania. Apoi ar fi partea a doua, un interludiu alegoric conceput ca un lung vis cu insertii biblice al Elenei, sotia doctorului, in timp ce mintea i se indreapta spre uitare, vis al carui sens imi scapa, si simbolic, si in economia romanului, in care nu capata ulterior nici un fel de relevanta. Din partea a treia, Tania devine personajul central si, impreuna cu ea, care pleaca sa-si cante muzica propriei vieti, intram putin in boema jazzului rusesc... 

Linia narativa nu este continua, ceea ce ar fi ajutat daca ar fi completat saga familiei, insa supranaturalul pe care il simtim la inceput este doar un parfum trecator de care Ulitkaia uita cu desavarsire, absorbita de idei mai inalte, pe care trebuie neaparat sa le aduca in discutie... Cartea asta pare sa fi vrut prea multe si se pierde pe drum in orice directie ar apuca-o, adie ca o boare pe deasupra propriilor directii de evolutie. Pana la urma, oricat de mult ar fi investit in constructia personajelor sale, vederea patrunzatoare  de scriitoare are mai mult impact cand vine vorba despre fresca sociala, decorul in care ele isi desfasoara trecatoarele existente, Rusia stalinista, ceea ce cumva dezechilibreaza balanta structurii romanului, personajele devenind pretext, facand pasul inapoi in fata masinariei sociale. Cel putin asa am perceput-o eu.