Efectul Doppler al timpului

 

Wallace Stegner - Unghiul de repaus 

 

Lyman Ward, un barbat cu un picior amputat, imobilizat in scaunul cu rotile, profesor de istorie pensionat, revine la casa parinteasca din California, in apropierea muntilor Sierra Nevada, acolo unde cu 100 de ani in urma locuiau bunicii sai. Astfel  incepe sa le exploreze mai amanuntit existenta, sa-si inteleaga radacinile si mai ales sa inteleaga o femeie care, avand un viitor stralucit pe Coasta de Est, a ales sa isi urmeze sotul in tinuturile salbatice ale Vestului. Daca as fi putut sa privesc cartea initial cu suspiciunea ca am in fata o alta istorie de familie intinsa pe trei generatii cu previzibilele intorsaturi imprevizibile de situatie, marturisiri, iubiri arzatoare, secrete dezvaluite dupa mult timp, tot arsenalul care transforma un roman intr-un bestseller, la o simpla rasfoire am putut sa constat ca nu e deloc vorba despre acel gen de carte. Mi-am dorit sa vad cum se poate scrie si altfel, cum viata unei familii poate captiva si interesa fara sa fie obisnuita istorie senzationalista si incarcata de drama ieftina. 

In a doua jumatate a secolului XIX, cand bunica lui Lyman a ales sa mearga in Vest cu speranta ca este un episod trecator al vietii, pana cand sotul isi va consolida un renume de inginer, abia se terminase Razboiul Civil si goana dupa aur continua inca. Banditii colindau toate drumurile strabatute de carute, executiile faceau parte din existenta cotidiana, vestile ajungeau cu greu in coloniile izolate din comunitatile miniere.

Prezentul cand nepotul porneste pe urmele bunicilor sai printre multele documente de care dispune este mult mai apropiat cititorului de astazi, in ciuda diferentelor de mentalitate si tehnologie, decat ii era personajului nostru vremea lor.

"Anul 1970 nu stie ce inseamna izolarea si tacerea, In clipele noastre cele mai linistite si mai singuratice, aparatul de gheata din frigider cloncane si mai face un cub, masina de spalat vase ofteaza cand isi schimba viteza, un avion vuieste incet pe deasupra, cea mai apropiata autostrada face sa vibreze aerul. Lumini rosii si albe trec pe cer, faruri stralucesc pe strazi si se reflecta in ferestre. Desigur, poti deschide radioul ca sa asculti un post care emite toata noaptea, sau televizorul ca sa transformi lumina lunii in imaginile mereu in miscare ale unei emisiuni tarzii." Acum, cand monitoarele calculatoarelor sau ecranele telefoanelor lumineaza in permanenta, existenta e chiar si mai zgomotoasa, si mai asaltata de informatii. 

Timpurile lui Susan Ward nu cunosteau nici electricitatea, nici mijloacele de comunicare rapida iar singura ei sala de cinema era canionul peste care, cat timp era zi, se rasfrangea lumina soarelui.Tanara dezradacinata de lumea artistica ce-si urmeaza sotul in Vestul inca salbatic pastreaza legaturi stranse cu cei lasati in urma, ii scrie multe scrisori celei mai bune prietene, tine jurnale si continua sa ilustreze carti si sa publice articole, creand o imagine grafica cu valoare de document a unei lumi ce altfel ar fi ramas prea putin cunoscuta, aceea a coloniilor miniere plasate in peisaje salbatice, cu conditiile lor aspre de viata. Deseneaza ceea ce vede, isi exprima sentimentele si emotiile, profunde si contradictorii, prezinta detaliile unei existente cotidiene pe marginea careia nepotul poate broda, completand golurile lasate de pudoarea victoriana.

Contrar mitului, Vestul nu a fost creat doar de oamenii inarmati cu securi si pistoale, ci si de oameni iluminati, ce au incercat sa aduca civilizatia in locurile greu de ajuns. Cartea nu este o saga de familie, ci mai curand o biografie romantata ce porneste de la viata reala a lui Mary Hallock Foote, autoare si ilustratoare de la sfarsitul secolului XIX. Din articolul de la linkul de mai sus am aflat si despre controversa starnita de romanul lui Stegner, castigator al premiului Pulitzer si asta m-a dezamagit un pic.  Dupa ce m-am topit in fata maiestriei autorului (mi-am zis: uite, in sfarsit, cineva care poate "canta" pe doua voci, stiind sa pastreze atat de bine sensibilitatea unui personaj feminin), am aflat ca scrisorile pretinsei bunici sunt de fapt scrisorile reale ale celei care a inspirat personajul... Desi asta ii reduce putin din merite lui Stegner, ele oricum erau suficient de multe pentru a compensa.  Naratiunea ramane una captivanta, personajele sunt interesate si nuantate si, din punctul meu de vedere, a reusit o abordare originala, stiind pe ce sa puna accentul in cartea sa. Sau, cum spune personajul ei: 

"Ceea ce ma intereseaza pe mine in toate aceste documente nu este romanciera si ilustratoarea Susan Burling Ward, si nici inginerul Oliver, nici Vestul in care si-au trait viata. Ce ma intereseaza pe mine cu adevarat este felul in care niste particule atat de diferite s-au agatat una de cealalta si, sub niste presiuni uriase, s-au rostogolit la vale, in viitorul lor, pana au ajuns in unghiul de repaus in care le-am cunoscut eu." 

Avem imaginea unei casnicii atat din perspectiva feminina, a protagonistei cu inzestrari artistice, dar si din cea masculina, a nepotului ce si-a iubit atat de mult bunicul, la randul lui un pionier in domeniul tehnic, ce s-a ocupat de-a lungul vietii cu multe: a facut prospectiuni miniere, a inventat un ciment hidraulic pentru a construi un canal de scurgere pentru o mina de aur, a creat pompe impotriva inundatiilor, canale de irigatii si, nu in ultimul rand, o specie de trandafir ce infloreste foarte putin primavara, ca si fiica lor pierduta in primavara vietii. 

"Bunicul  astepta trenuri care inca nu aparusera, astepta pe peroane care inca nu fusesera construite, langa sine de cale ferata care poate nu aveau sa fie instalate niciodata. Ca multi alti deschizatori de drumuri din Vest, auzise cum bate ceasul istoriei, dar numarase bataile gresit. Speranta era mereu inaintea faptului, posibilitatea estompa contururile realitatii."

Dincolo de toate astea, avem o carte si despre pierderea inocentei, iertare, speranta, dezamagire, insingurare, chiar si dragoste, dar si regasire in experientele inaintasilor ca mod de reflectie asupra posibilului viitor, ca un efect Doppler produs de apropierea si departarea de alte vieti ale unor oameni dragi, o carte cu limbaj inventiv, ce debordeaza de metafore "ingineresti", insusi titlul ei indicand in ingineria mecanica punctul in care materialele ating stabilitatea. 

Cand auzi ca o carte este plasata in Vestul salbatic te astepti sa fie ceea ce s-ar numi o carte page-turning. Daca asta va doriti, nu veti gasi aici. Nu este o carte de intors paginile si uitat dupa aceea de ea, ci una care te face sa reflectezi la frumusetea imaginilor descrise, la tumultul strans intr-un suflet de om, la trecere si evolutie, chiar si la floricelele stilistice ingenioase. Are culori vii, lumini si umbre, schimbari de perspectiva si o patina a timpului ce m-a facut sa-mi doresc foarte mult sa vad un film bazat pe viata celei care a inspirat romanul, imaginatia mea vizuala simte nevoia unor completari...