Traind in suferinta, visand la libertate

  

Colson Whitehead - Baietii de la Nickel

 

De ceva timp incoace, pe masura ce tot mai multe cadavre ale copiilor indieni "educati" cu forta in scolile catolice din Canada  sunt descoperite in cimitire improvizate, de existenta carora nu s-a vorbit aproape un secol, americanii s-au grabit sa arate cu degetul acuzator spre vecinii din nord, ca si cum revelatiile cruzimilor din Canada le-ar sterge propria vinovatie, ca si cum dovada ca si altii au comis atrocitati le-ar transforma pe-ale lor in ceva firesc intr-un anumit context social, ca si cum ar fi uitat deja de propriile gropi in care aruncau copiii ucisi in scolile de corectie si exterminare americane... Si in timp ce unele cioburi rad de oalele sparte ale vecinilor, urmasii celor disparuti pastreaza amintirea si duc mai departe povestea pana cand ajunge sa fie spusa de o voce cu impact international, cum este aceea a deja premiatului cu Pulitzer Colson Whitehead. 

Romanul are la baza o descoperire reala, petrecuta la o scoala de baieti din Florida, dupa inchiderea sa, in 2012. Pornind de la realitate si preluand elemente din ea, inclusiv temuta "Casa Alba" de unde unii baieti nu se mai intorc, autorul recreeaza in romanul sau o posibila experienta individuala a unui copil din anii '60, perioada cand segregarea rasiala era inca puternica, dandu-le chip celor nevazuti si nestiuti. 

Elwood, un copil crescut de bunici, cu rezultate bune la scoala, in timp ce lucreaza ca spalator de vase la un hotel sau baiat de pravalie la o tutungerie, viseaza la lumile necunoscute; spiritul justitiar si sentimentul demnitatii ii sunt animate de discursurile lui Martin Luther King, sperand ca va veni o vreme cand si copiii negri vor avea acces in parcurile de distractii frecventate de cei albi. In ziua cand urma sa plece la colegiu, o intamplare in mijlocul careia se trezeste fara vina face ca viata sa-i ia un alt curs, trimitandu-l in schimb la Nickel. 

Nickel este un loc unde lumea se imparte in alb si negru si orice culoare intermediara a pielii cu greu isi poate gasi locul intre cei doi poli, unde invatatura este doar pentru albi si muncile fizice pentru negri, considerati a nu avea nici capacitatea, nici nevoie de a primi o educatie. Cat despre dreptate, "dai cu banul si vezi cum pica". Pentru a supravietui in aceasta lume, Elwood are nevoie de un plan, dar si de un aliat, un baiat ce incearca sa-l invete adaptarea, sa-i inoculeze exaltarea si idealurile cu o doza de cinism si cu acel instinct de conservare care ii lipseste lui Elwood intr-un loc unde cine nu se lasa ingenucheat poate fi ucis fara ca nimeni sa-i mai dea apoi de urma. 

"Stabilise o data; acum avea nevoie de o anumita conduita. In primele zile de dupa spitalizare se simti mizerabil - asta pana cand se gandi la un plan ce combina sfatul lui Turner cu ceea ce invatase de la eroii lui activisti. Observa, gandeste, planuieste. De-ar fi lumea intreaga o banda de borfasi - Elwood tot o sa-si croiasca drum prin ea. N-au decat sa-l blesteme, sa-l scuipe si sa-l bumbaceasca, el tot va razbi pana in cealalta parte. Insangerat si istovit, dar va razbi."

Destinele celor doi baieti, Elwood si Turner, se vor impleti pana la identificare intr-un loc ce amplifica cruzimea conditiei negrilor, lipsiti de perspective si sanse in statele din sud ale Americii anilor '60. 

Cred ca v-ati dat seama ca este o carte in care ideea si mesajul social ocupa planul principal. Am avut tot timpul cat am citit-o senzatia ca, in ciuda Pulitzerului primit, acordat probabil pentru valoarea sociala mai mult decat pentru cea literara, ii lipseste ceva, fie chiar si o metafora de tipul rutei subterane. Absenta simbolismului, a substratului, intr-un roman foarte direct, cu limbaj colocvial presarat cu expresii de strada,  m-a descumpanit un pic, in ciuda intorsaturii din final. Ii lipsesc vivacitatea si culoarea, mi s-a parut plata ca naratiune, mai degraba avand tonul obiectiv al unui documentar ce-si lasa din cand in cand protagonistii sa vorbeasca. In ciuda inflacararii resimtite de acel tanar animat de ideile celui ce spunea: Aruncati-ne in inchisori si tot o sa va iubim... cartea duce lipsa de sclipire si pasiune. Este o recuperare a memoriei unei perioade negre pentru America neagra, dar este cam singurul ei merit...