Din Apuseni in Bucovina si inapoi - Dezastrul din mijlocul Calimanilor si sugestii de valorificare a ramasitelor lui

 

Si in Parcul National Calimani, ca in toate celelalte, constat taieri masive de lemn sanatos, mai mult sau mai putin autorizate - cine sa mai stie?! - desi exista suficiente zone care ar necesita "igienizare", cu copaci atacati de paraziti. Dar nu, asta nu se face in cadrul unei operatiuni de curatare si replantare, ci pentru exploatare. In rest, exista drumuri circulabile pe care sunt semne de interdictie a circulatiei publice desi masinile trec linistite si, paradoxal, la capatul lor, parcari. Nu mai inteleg nimic! Si aici, firescul sunetelor naturii este intrerupt din cand in cand de zumzait de drujbe si, supremul meltenism, de ATV-uri. Chiar am intalnit pe poteca spre 12 Apostoli, in partea de inceput, unul din aceste animale motorizate, condus de un copil de 11-12 ani, sigur nu avea mai mult, care se distra de minune ridicand praful si tulburand tihna vietuitoarelor padurii. Ca un punct pozitiv, Parcul Calimani pare sa fie mult mai curat decat altele, rangerii se ocupa activ de intretinerea lui, traseele sunt bine marcate. Tot mai gasesti din cand in cand un pet sau o cutie de bere, dar sunt rare (si ar trebui sa faca obiectul unei campanii de shaming a marcilor respective, din ce am vazut eu Skol, Neumarkt si Golden Brau, poate asta le-ar face sa-si responsabilizeze cumva consumatorii tinta...). Dar de obicei oamenii stiu sa-si ia inapoi ambalajele aduse pe traseu. 

Insa lucrurile astea fac parte din tristul peisaj obisnuit al drumurilor de munte si sunt totusi prezente in mai mica masura decat in Bucegi, de exemplu. 

In ziua in care aflam ca prognoza meteo anunta inrautatirea accentuata a vremii, renuntam la planurile de trasee de creasta si ne hotaram sa contemplam cu intristare dezastrul ecologic din mijlocul Calimanilor, un loc unde, pana in 1997 a functionat o cariera de sulf. Haldele de steril au mancat un intreg munte, ceea ce a fost candva Negoiu Romanesc. 

Muntii acestia, aflati la confluenta a trei provincii istorice, marcau in trecut granita dintre Tara Romaneasca si Imperiul Austro-Ungar. In timp ce Negoiu Unguresc continua sa vegheze impunator caldera de la inaltimea celor 2081 de metri ai sai (reprezentand al doilea varf ca inaltime din masiv, dupa Pietrosu cu cei 2103 metri),  cel romanesc a fost transformat intr-un peisaj selenar, cu mare impact asupra vegetatiei si vietii din jur.

Au ramas mirosul de sulf adus ocazional de adierea vantului, ploile acide, brazi uscati, sol si ape poluate ce se revarsa in paraul Neagra, cel din prima imagine de mai sus. Iarna zapada capata nuante roscate. Panourile prezente pe circuitul haldei ne prezinta consecintele acestei exploatari, ce ar putea fi sterse abia in vreo 200 de ani. 

Mai intai, hectarele de pietre si praf vor fi colonizate de licheni, apoi de plantele adaptate la conditii grele: papadie, palamida, tufe de fragi. Pe masura ce terenul devine mai fertil, vor aparea arbustii, apoi va creste o padure tanara ce se va dezvolta si va reda muntele vegetatiei.

Un intreg oras locuit de cei care lucrau la mina de sulf a fost ecologizat. Ceea ce o vreme a fost un oras-fantoma face in prezent obiectul reintegrarii in natura, reusita in cea mai mare parte. Doar doua cladiri mai sunt in picioare si nu am ezitat sa le explorez. Poate dintr-o nostalgie legata de o perioada a existentei mele (nu a comunismului, doar a lucrurilor si decoratiunilor familiare), poate dintr-o curiozitate bolnava pe care se bazeaza si turismul promovat in zone precum Cernobil. 

 In lipsa oricaror alte indicatii si explicatii, mi-am creat propria versiune a celor vazute. Am presupus ca in prima cladire, cea din poza de mai sus, erau cazati muncitorii iar cea de-a doua, cu un aspect apropiat de standardele de cabana nomenclaturista, gazduia personalul de conducere, pastrand inca luxul unor anumite dotari, asa cum erau intelese in epoca: gresie, faianta, parchet, tavan zugravit cu turturi de calciu, mocheta, pivnita. 

 Mai jos aveti cateva imagini din interiorul celor doua cladiri, incepand cu prima.

 

 

Pare ca timpul s-a oprit in loc; registrul de pe o masa inca pastreaza inventarul unor utilaje si echipamente necesare activitatii. 

Cea de-a doua cladire avea finisaje mai elaborate:

Nu stiu cum arata structura lor de rezistenta, daca sunt renovabile, dar daca as fi de prin zona si as avea niste bani seriosi pe care as vrea sa ii investesc in turism eu as vedea in aceste doua constructii ramase in urma dezastrului potentialul de spatii de cazare si familiarizare cu natura, de constientizare a impactului omului asupra mediului. Daca tot exista, poate ar fi frumos sa-si gaseasca o utilitate mai buna decat cea de acum 25 de ani. 

Cladirea mai putin pretentioasa as renova-o doar ca un refugiu pentru muntomanii care strabat Via Transilvanica, un traseu de vreo 800 km (amenajati din cei peste 1000 propusi) de Tasuleasa Social prin Carpati, de la Putna pana la Drobeta Turnu Severin. Nu stiu sigur daca se suprapune in aceasta portiune cu Via Maria Theresia, reparat, reamenajat si marcat de aceeasi asociatie Tasuleasa Social, pe un traseu de dimensiunea unui maraton; daca nu, poate fi un mic ocol. In vechime, Via Maria Theresia avea o importanta strategica, trupele Imperiului Austro-Ungar depozitandu-si de-a lungul vechiului drum roman alimente si arme. Astazi ea este traseu de drumetie, mountain bike si maraton.

Pentru cei interesati cu adevarat de aceasta provocare (Via Transilvanica), exista si un ghid al drumetului. Eu nu sunt atat de hardcore incat sa visez ca-l voi parcurge vreodata in intregime, poate doar niste etape. 

Revenind insa la cladire si la experienta parcurgerii traseului, cred ca orice calator ar aprecia un loc unde sa se adaposteasca de ploaie si vant cand nu-si poate intinde cortul, eventual si un dus cald, un ceai, ceva de mancare. Poate deveni un punct de pornire apreciat si de cei care doresc trasee mai scurte. Si presupun ca infrastructura exista deja din moment ce acolo au locuit oameni zeci de ani.

Cladirea mai "de lux" as amenaja-o la subsol cu o sala de degustare de vinuri sau/si un cinematograf in care sa se proiecteze filme documentare avand ca subiect natura si ecologia, cu bune si rele, fie ca este vorba de filme gen Copiii uraniului sau Un film fain ori de reportaje si anchete sociale. 

Parterul l-as transforma in cantina/bar cu un meniu bazat pe nostalgie, in care sa-si gaseasca locul produse specifice anilor '80-'90 si fetele de masa gen musama cu patratele, iar etajele ar fi spatii de cazare cu confortul actual dar pastrand pe cat posibil design-ul epocii. Poate as aloca o incapere unui mic muzeu cu imagini si povesti din perioada exploatarii si obiecte ce ar putea fi salvate din ruine, precum acel caiet-inventar ce pare sa dateze de atunci. Ca activitati, as organiza tururi ghidate ale haldei pe poteca tematica, as avea un punct de inchiriere de biciclete pentru drumetii pe drumul Maria Theresia, as incerca sa colaborez cu scoli pentru tabere, in care sa asigur mici tururi educative prin padure, de recunoastere a plantelor / animalelor, de deprindere a celor mici cu respectul fata de natura si cu viata in mijlocul ei. Pentru sedentari, in "poiana" de langa hotel s-ar putea tine tabere de creatie (pictura, sculptura) la care as invita eventual mesteri populari din zona pentru a le dezvalui celor doritori cateva taine ale meseriei lor (incondeierea oualor, ceramica, sculptura in lemn, pictura de icoane, etc.). 

Cam asa as vedea eu o reabilitare a zonei, desi probabil este ceva ce ar necesita fonduri importante si e mai usor ca totul sa dispara in cadrul proiectului de ecologizare...