Cum se faureste un monstru

 

Niklas Natt Och Dag - Lupul si strajerul 

 

Am ocolit cartea si autorul mult timp, tocmai din cauza modului in care erau prezentati, ca o carte, respectiv un autor de romane politiste. Nu este genul meu, am mai spus, nu imi place deloc modul in care se scrie acum literatura cu crime si mistere (spun acum pentru ca pe vremea Agathei Christie, a lui Conan Doyle, a lui Simenon era altfel), cu cliseele ei, cu o victima sau mai multe, de obicei cu identitate necunoscuta, detectivi traumatizati de un trecut incarcat, apoi se scot din maneca criminalul si pretextul, fara ca un cititor atent sa-si poata da seama pe parcurs, din detalii subtil strecurate, cine si de ce, pentru ca acele detalii nu exista, e mai usor, mai comod asa, ca totul sa vina treptat si nimic sa nu fi fost acolo deja, sub ochii tai, in nici un punct al cartii. Nordicii mai adauga uneori ceva intriga politica, teme sociale, si gata marele roman politist. 

Lupul si strajerul urmeaza formal aceasta structura, bifeaza cam toate punctele de mai sus: se dau un cadavru bine ciopartit (fara membre, ochi, limba si dinti), un detectiv muribund si un fost veteran de razboi (cum s-ar numi probabil in zilele noastre), betiv si cu o mana de lemn. Incet-incet, cei doi incep sa scotoceasca in jur, pentru a-i reda corpului fara nume identitatea si a-si da seama cine si de ce l-a casapit in halul asta. Evident, avem si coruptie la cel mai inalt nivel. Din fericire, cam la atat se limiteaza partea de roman politist. Dincolo de ea, cartea este o fictiune istorica mai degraba horror ce ne pune in fata un Stockholm nestiut, de sfarsit de secol XVIII, unde razbat ecourile revolutionare din Franta, insa bolile provocate de lipsa de igiena, saracie si de apa contaminata a canalelor pe care plutesc cadavre continua sa secere. Mizeria, cruzimea, duhoarea greu de suportat, nedreptatile si sclavia sunt la ordinea zilei, oamenii dispar si nimanui nu pare sa-i pese. 

In afara lui Cecil Winge, un avocat onest si incoruptibil, ce se stinge incet macinat de tuberculoza, si a lui Mickel Cardell, bantuit de cosmaruri din razboiul in care isi pierduse nu doar mana, ci si bunul prieten, strajer al orasului mai mult cu numele, intr-un oras unde a fi strajer inseamna a spiona, a impune teroarea prin forta, a face propria lege. Cei doi, un lup solitar ce adulmeca prada si o urmareste cu incapatanare si un strajer lipsit de sensul de a trai si bantuit de imaginile cruzimii luptelor, sunt hotarati sa rezolve acest caz, sa afle identitatea victimei, a ucigasului si motivele crimei, intr-o incursiune in lumea colorata si putreda din Suedia anului 1793. 

Daca partea politista nu aduce nimic surprinzator prin constructia sa, tot ceea ce o inconjoara (atmosfera, cutumele, oamenii, tablourile vii ale unei epoci si ale unui loc) ridica acest roman. Pentru ca este in primul rand un roman istoric, al carui creator are maiestria de a zugravi tensiunea unui timp in care nobilii incercau sa se fereasca de raspandirea fervorii revolutionare, rezultand astfel o lume subterana in care Terorii i se opune si mai multa teroare. Mi-a amintit uneori, prin gustul pentru sumbru si macabru, de Poe, insa aici atmosferei i se suprapune si un strat colorat, galagios, ca si cum abia dupa ce dai deoparte pojghita de viata afli ceea ce se ascunde in tenebre. 

Personajele pe care cei doi le intalnesc in drumul lor deschid calea spre aspecte nebanuite la suprafata, existente ce se deruleaza in spatele unor usi inchise fara speranta de evadare sau in umbra intunericului: ne putem trezi intr-o casa a placerilor cu o atmosfera desprinsa parca din scrierile Marchizului de Sade ori intr-o casa de corectie unde femeile aruncate acolo isi torc trista viata cu prea putine sperante de scapare sau intr-o lume stralucitoare si extravaganta, in care tinerii saraci ajunsi in capitala incearca sa patrunda bazandu-se pe o minte ascutita, pe tertipuri si viclenie. 

Nimic nu este insa gratuit, totul conduce la un roman unitar. Poate ca radiografia unei societati aflate in pragul colapsului dupa moartea regelui Gustav, care a aruncat-o intr-o stare de suspiciune vecina cu paranoia, tinde sa eclipseze firul principal, ceea ce din punctul meu de vedere nu este rau deloc. Adica daca va asteptati la un roman politist, nu cred ca Lupul si strajerul v-ar implini neaparat aceasta dorinta, desi avem intriga, societati secrete, o ancheta ce avanseaza incet intr-un cadru corupt, presarata cu piedici, cu suisuri si coborasuri pana in infernul existentei umane, acolo unde apar monstrii. Fiecare raufacator a fost la inceput o victima pe care viata l-a transformat intr-atat incat sa-si piarda orice urma de umanitate. Aceasta fresca istorica a sfarsitului de secol XVIII in Suedia e scrisa in ritmul abrupt si direct al coborarii intr-un infern personal si colectiv, fara menajamente, murdaria si violenta in care se scalda Stockholm-ul fiind atat de departe de imaginea de astazi a capitalei nordice.

Ca fapt divers, am crezut initial ca  Natt och Dag este un pseudonim literar, mi se parea imposibil ca un om chiar sa se numeasca "Noapte si zi", dar cautand un pic am aflat ca este chiar numele lui, unul nobiliar, scriitorul fiind mandru purtator al unui nume consemnat inca din secolele 12-13, descendent al celei mai vechi familii nobiliare din Suedia inca in viata. Romanul acesta a mai aparut intr-o editie, cu titlul "1793. In umbra mortii" (nu stiu de ce editorii romani au tendinta asta oribila de a pune titluri cat mai explicite, mai ieftine, asa cum fac si traducatorii de filme, si nu lasa cartea cu titlul din original, simplu, 1793). Intre timp autorul i-a scris si o continuare care se numeste - nu e greu de ghicit - "1794". Cand se va traduce si la noi (probabil cu un alt subtitlu cringe), o sa vreau sa ma intorc din nou in acea lume intunecata si misterioasa a Stockholm-ului secolului XVIII. Nu este chiar Numele trandafirului, dar este genul acela de lectura, in care vreau sa evadez din cand in cand.