Literatura copilariei

 

Stefania Mihalache - Copilaria. Reconstituiri literare dupa 1989

 

Am niste puncte slabe si nu ma sfiesc sa le recunosc: imi plac cartile care au in centru copii sau animale, ma straduiesc sa ma atasez de ele chiar si cand nu e cazul si cand partea sentimentala se lupta cu aia rationala. Am fost copil (pe undeva am si ramas), iubesc animalele.  In  cazul copiilor, imi plac mai ales atunci cand nu li se adreseaza neaparat lor, pentru ca am depasit de mult timp varsta lecturii de identificare. Dar cand e vorba de animale, i'm an animal tot timpul, e un regn caruia ii apartinem, in definitiv. Cand autorii au capacitatea de a se transpune convingator in mintea si trairile unui copil, poate rezulta un volum de neuitat. Altfel, prefer persoana a treia, privirea exterioara, distantarea ce nu inseamna intotdeauna detasare emotionala, pentru ca mereu va exista acolo un filtru nostalgic al rememorarii propriei copilarii, voi gasi niste amintiri comune (inca). De aceea ma intereseaza si o carte precum cea de fata, o recuperare a literaturii dedicate copilariei in ultimele cateva (cativa? - acordati va rog fiecare dupa cum va duc convingerile gramaticale mult ravasite dupa '89) zeci de ani. Nu numai pentru a obtine o imagine de ansamblu, dar si pentru a vedea ce volume reprezentative mi-au scapat radarului. Si ar fi vreo cateva. Sper sa am ocazia de a umple lacunele, macar in privinta celor ce mi s-au parut atractive, si anume din cele vreo 7-8 necitite, cam unul-doua...

Spre deosebire de multi critici si teoreticieni literari, poeta, prozatoarea si eseista Stefania Mihalache nu are deloc convingerea ca literatura scrisa in jurul copilariei ar fi una incapabila de teme mari, de conflicte puternice, ori ca nu s-ar putea adresa decat publicului tanar si alternativ. Nici eu nu o am, un roman de talia Orbitor-ului, de exemplu, nu poate fi in nici un (si aici impreunati sau despreunati dupa propriile convingeri) caz etichetat astfel. Mi se pare ca dimpotriva, cateva dintre romanele copilariei de dupa '90 sunt cam printre cele mai bune din perioada asta, recuperand o intreaga epoca a vietilor, trairilor si atmosferei timpului.

Dupa cum marturiseste inca de la inceput autoarea, "Scopul cercetarii (in ceea ce a fost la inceput o teza de doctorat si a devenit volumul de fata) - si, acum, al cartii - este descoperirea unor fire de legatura intre aceste romane, care sa puna in lumina motivatia temei in contextul postcomunist, tinand cont, mai ales, de faptul ca literatura romana de dinainte de 1989, cu putine notabile exceptii, nu a fost preocupata excesiv de personajul-copil si de copilarie. O cauza a acestei lipse de interes ar putea fi faptul ca literatura noastra a avut mereu obsesia (si frustrarea) temelor mari, fantezia - augmentata in special din cauza cenzurii si mai ales odata cu "obsedantul deceniu" - cauzelor sociale si a politicului."

Incercand sa ofere o imagine cat mai cuprinzatoare si mai detaliata, porneste in tratarea temei de la perspective si idei vehiculate de canon, de criticii literari, continuand cu o scurta trecere in revista a literaturii de gen de dinainte de '89. Avand aceasta viziune de ansamblu, putem intelege mai bine contextul si miza volumelor publicate ulterior, abordate in carte dintr-o perspectiva moderna, multidisciplinara, de tip childhood studies, domeniu ce reuneste stiintele medicale si educationale pentru a pune in centru rolul actiunilor copilului la construirea lumii sale. Perspectiva impleteste elemente de psihologie si filozofie, construindu-se in jurul metaforei, in sens filozofic, de instrument explicativ, peste care suprapune grila interpretare (copii interesati de carti, muzica, formare personala) / participare (copii mai fascinati de actiune si aventura). 

Se pot lua ca repere binoame antitetice de tipul fictiune - nonfictiune, memoria individuala - memoria colectiva, persoana I - persoana a III-a, actualitate - recuperare, colaj - unitate, ce modeleaza in literatura de gen realitati si atmosfere diferite. Daca ar fi sa numesc cateva dintre volumele analizate in studiul Stefaniei Mihalache care mi-au placut mult, as spune cu siguranta Orbitor, Exuvii, Pupa russa, Cum mi-am petrecut vacanta de vara, Noapte buna, copii!, Muzici si faze. Se pare ca, dupa incadrarea din carte, ma simt mai aproape de romanele in care copiii interpreteaza lumea in care traiesc si-s interesati de o descoperire a ei in care-i insotesc cartile si muzica, poate si pentru ca asta a fost si natura mea de copil, mai inclinata spre viata interioara decat spre aventura. Uite cum ma contrazic acum, ziceam la inceput ca nu-i lectura de identificare... 

Pentru cei pasionati si de metatextele literaturii copilariei, nu doar de textele propriu-zise, este o lectura foarte interesanta, ce aduce perspective noi asupra eroilor cartilor analizate. Nu este doar o sinteza, ci o invitatie la revizitarea intr-o lumina noua a unor secvente familiare din aceste carti frumoase si, cred eu, si ma bucur ca sunt in asentimentul autoarei, deloc minore in literatura noastra.

E drept ca din momentul scrierii si publicarii sale a mai aparut un gen de literatura a copilariei, neexplorata in carte, cea a traumei emigrarii, perspectiva copiilor ramasi acasa in grija bunicilor, de exemplu romanul lui Dan Lungu Fetita care se juca de-a Dumnezeu sau Kinderland-ul Lilianei Corobca. Din punctul asta de vedere, m-ar interesa si perspectiva inversa, a copilului emigrat, cu toate dificultatile integrarii intr-un mediu strain, sau chiar revenit acasa, intr-o tara si o limba ce i-au devenit straine... Probabil ca acesti viitori autori mai au inca de crescut pana sa-si distileze trairile in propriile romane. 

Dar na, imi dau seama ca tocmai am scris despre o carte care se adreseaza in general oamenilor care-s prea departe de maruntele si insignifiantele mele opinii... nu conteaza, mie mi-a largit orizonturile,  pentru mine e suficient! Nu am citit-o in ultimele 2-3 zile cum ar putea arata data postarii, niciodata nu scriu despre cartile foarte recent citite daca nu ma entuziasmeaza si simt impulsul sa le fac sa "sara randul", ci in ultimele 2-3 saptamani, cu greu, cu pauze, cu cautari... Si asta pentru ca nu este o carte care sa  te "entuziasmeze", ci una care solicita, te duce dincolo de cartile pe care le-ai citit si ti-au placut... nu e o lectura usoara si cu siguranta nu-i va interesa pe cei fara formare filologica. Si mie mi-a luat ceva timp, pentru ca opereaza cu notiuni teoretice care "pe vremea mea, maica" nu prea existau. Nu-mi era familiara abordarea, nu stiam cine este acest Jack A. Meacham la care se raporteaza autoarea cand vorbeste despre cele 4 metafore-radacina (contextualism, mecanism, organism, esenta) pentru a descrie comportamentul copiilor, dar daca o ajuta in demersul de explicare a personajului-copil, am incercat sa urmaresc, sa deslusesc, sa citesc cate ceva pe langa, ceea ce e bine, intotdeauna cand aflu lucruri noi care-mi trezesc interesul in hibernare si curiozitatea ma fac sa ma simt cumva up to date, sa sper apoi ca mai stiu despre ce vorbesc, ca obtin o insertie ceva mai obiectiva in tot subiectivismul meu de cititor.