Prinsi in navod

 Roberto Saviano - Piranha. Copiii Camorrei

What was your childhood in Naples like?

I was born in ’79, and at the end of the 80s there was an incredible Camorra war – 4,000 dead, three or four a day. I saw my first corpse in my first year of secondary school. Since then I’ve seen dozens. They didn’t shock me. As soon as we heard of one, my friends and I would immediately go see it. It was a way of saying, “we’re grownups” – anyone who didn’t look at corpses was still a child. Once we saw a Camorrista drowned in milk, in a mozzarella vat. But for me it was unthinkable to be a Camorrista leader at 15. My family and upbringing protected me. These kids also have an idea of “everything, now” that my generation didn’t have. They live on Facebook and Instagram, boasting about their feats…

Am ales sa-mi incep postul cu un fragment dintr-un interviu al autorului pentru a evidentia faptul ca, oricat de stranie, incredibila si violenta pare lumea din carte, ea este una cat se poate de reala. Parca impactul intamplarilor prin care trec protagonistii este si mai mare cand iti dai seama ca sunt condamnati inca de la nastere sa perpetueze un sistem mafiot ce pare singura optiune intr-o lume unde iesirea din saracie si celebritatea locala bazata pe ceea ce inteleg ei a fi respectul, semanand teama si teroarea, par singurele idealuri si aspiratii. 

La paranza dei bambini se numeste cartea in original, si explicatia o aflam chiar inainte de a ne adanci in tenebrele sale: 

Paranza sunt numite barcile care pleaca dupa pesti, pe care-i prind pacalindu-i cu lumina. Noul soare e electric, lumina cucereste apa, o ia sub stapanire, iar pestii o cauta, i se incredinteaza. Se incredinteaza vietii, se arunca cu gurile cascate, manati de instinct. Si intre timp, navodul care-i inconjoara se deschide rapid; impletitura sta de paza de jur imprejurul bancului de pesti, il impresoara. Cuvantul mai are si un alt sens, un amestec de pestisori mici pane, ceea ce ramane in plase dupa ce pestii cei mari au fost alesi: "Este pestele pe care nu l-a vrut nimeni, rebuturi, doar impreuna capata gust". V-ati dat seama ca, in toata parabola asta, copiii sunt de fapt pestii, prinsi intre nodurile unui sistem fara scapare. Nicolas "Maharajahul" si prietenii sai incep devreme, cu trafic de droguri, extorsiuni si, pe masura ce trece timpul, se amplifica si visele de marire, de creare a unei retele care sa ia in stapanire orasul Napoli. "La Napoli nu se creste treptat: te nasti deja in realitatea cruda, inauntrul ei, nu o descoperi pas cu pas."

Daca titlul original este mai mult despre a fi o victima a Sistemului, in traducere (si am vazut ca nu doar in romana, napolitanul paranza cu diversele sale conotatii le-a cam pus tuturor probleme) el devine mai mult depre pradator, ferocitate, dar se pastreaza conotatia bancului de  pesti mici care isi capata savoarea/puterea doar impreuna.

Inocenta dispare repede in aceasta copilarie construita la periferia societatii, unde succesul in viata este definit de bani si putere iar armele inlocuiesc jucariile mult prea devreme, atunci cand nici nu-ti dai bine seama cat de definitiv este impactul lor si cat de fara intoarcere e drumul pe care pornesti. In lumea lor, pana si inchisoarea poate fi o aspiratie, un motiv de mandrie. Ambitiile sunt modelate de "povestile de succes" din lumea mafiei, dar si de filmele de referinta, ce capata in ochii lor o aura romantica. Se pare ca rolul acestora nu este nicidecum unul educativ sau moralizator, ci inspirational. Asa cum jocurile precum Call of Duty, GTA, Assassin's Creed nu sunt forme de escapism, ca pentru copiii din alte locuri, ci moduri de antrenare, de practica si adaptare la un mediu unde ca sa devii copil ai nevoie de zece ani, dar ca sa impusti pe cineva in fata doar de o secunda, unde fiecare peste mic viseaza sa creasca, sa devina stapan intr-o mare adanca si agitata. 

Desi este un roman, spre deosebire de Gomorra si Zero zero zero, nu este mai putin puternic si autentic, fiind inspirat de realitatea cartierelor periferice napolitane. E direct, incisiv si crud. Aici, la acesti copii de 10-15 ani, se fac primii pasi de inregimentare intr-un Sistem mai puternic decat vointa individuala, ce perpetueaza apoi jocurile sangeroase de putere si influenta. Iar cand dispui de instrumente precum WhatsApp si Facebook, organizarea loviturilor e mult mai usoara decat in anii '80. 

Cartea se parcurge rapid, are ritm, se deruleaza ca un film de actiune, ma si gandeam ca e foarte ecranizabila, ca apoi sa vad ca si ea, ca si Gomorra, a fost deja transformata in film, a luat un Urs de argint. Se vede condeiul unui jurnalist de investigatie care, dupa ce prezinta o scena, simte nevoia sa aduca o concluzie percutanta, strecurata intr-o fraza seaca, ca o sentinta, cu forta si impact, sau incheierea abrupta a scenelor, cu "carlig". Dar se vede si experienta unui fost copil din Napoli. Cunoaste bine orasul si legendele lui, de la momentele de glorie ale fotbalului la cele ale clanurilor rivale ce si-l disputa de zeci de ani. Faptul ca acest copil a depasit obstacolele si tentatiile ivite in cale intr-un oras unde delincventa juvenila continua sa fie la cote alarmante nu l-a facut sa le uite, astfel ca poate sa inteleaga bine motivatiile personajelor, sa redea veridic acel Napoli tenebros, stapanit de omertà si de puterea data de arme si bani. Acelasi Napoli pe care il vedeam  la stirile RAI saptamana trecuta revoltandu-se impotriva masurilor si constrangerilor introduse pentru limitarea pandemiei. Chiar se spunea in stire ca motorul principal al luptelor de strada ar fi clanurile mafiote rivale. Toata lumea stie de existenta lor, dar nimeni nu le poate extermina sau impiedica sa-si dispute orasul ziua in amiaza mare...

Gandindu-ma la cartierele celor lipsiti de sanse si modele, nu am putut sa nu fac o analogie cu anumite parti ale Bucurestiului, de exemplu, sau cu orice alte cartiere ale oraselor mari din tara considerate periculoase. Poate ca Rahova, Ferentari si alte locuri marginale si marginalizate din Romania mai au inca o sansa. Poate ca Valeriu Nicolae si altii ca el pot fi o parte din aceasta sansa. Daca nu-l cunoasteti deja, din articolele sale publicate in Dilema ori din alte surse ce ii prezinta activitatea  neobosita de a transforma Ferentari intr-un loc mai bun, mai civilizat, unde copiii sa aiba acces la educatie, ar fi cazul sa-l cautati pe net. Poate ca la noi Sistemul nu este chiar atat de bine infipt si ramificat, desi exista o retea infractionala ce a facut ca acelasi Valeriu Nicolae sa ajunga la un moment dat intr-un portbagaj... Poate ca mai avem sanse, daca stim sa le apucam bine si sa nu le lasam sa scape printre degete.