Creativitatea, la suprafata

  

David Eagleman, Anthony Brandt - Specia rebela 

 

Revin cu o alta carte care patrunde in mintea speciei din care facem parte, de data asta in cautarea resorturilor creativitatii sale. Detest asa-zisele retete universale ce au pretentia de a trage de maneca si a te mobiliza intr-o directie pentru a-ti valorifica potentialul, ca si cum am fi o armata de omuleti trasi la xerox, cu aceleasi nevoi si aceleasi metode de a ni le implini. Probabil ca daca subtitlul ei ar fi fost "despre creativitatea oamenilor si despre CUM sa schimbi lumea" nici nu m-as fi apropiat de ea. Dar este how human creativity remakes the world, o abordare mai degraba la nivelul speciei decat al individului, desi exemplele pe care le propune sunt - cum altfel? - individuale sau de grupuri restranse.  Este o abordare mai potrivita pentru a imi poate activa resursele (alea putine), prin apropierea de ele astfel incat sa ma ajute sa inteleg cum functioneaza, cum se creeaza si se dezvolta, nu printr-un branci intr-o anumita directie. 

La scrierea cartii au colaborat un specialist in neurostiinte (Eagleman) si un compozitor (Brandt), care isi exprima intentia astfel: 

"Vom scormoni prin inventiile societatii umane asa cum scormonesc paleontologii dupa urmele fosile. In combinatie cu cele mai recente descoperiri, legate de functionarea intima a creierului, e un demers care ne va ajuta sa dezvaluim multe fatete ale acestei laturi esentiale. Partea I prezinta nevoia noastra de creativitate, felul in care ne vin ideile noi si in care sunt modelate inovatiile noastre de locul si timpul in care traim. Partea a II-a investigheaza caracteristicile de baza ale mentalitatii creative, de la proliferarea optiunilor la asumarea riscurilor. Partea a III-a se intoarce la companii si la salile de clasa, ilustrand cum ar trebui sa cultivam creativitatea in incubatoarele noastre pentru viitor. Ceea ce urmeaza este o explorare a mintii creative si o celebrare a spiritului uman, precum si o posibila viziune despre cum sa ne remodelam lumea." Am subliniat cuvintele care introduc utopia, cum spune latura mea pesimista, vazand cum - si autorii vorbesc despre sondaje americane care dovedesc asta - creativitatea in scoli continua sa fie inabusita, preferandu-se copiii manierati, cuminti celor "dificili", independenti, creativi, curiosi. Sa nu mai vorbesc ca la noi scoala este mai aproape de o "scoala de dresaj" pentru specia umana decat de incurajarea si descoperirea aptitudinilor si intereselor copiilor.

Nu ma consider o persoana creativa - desi multi din jur spun ca as fi - pentru ca mi se pare ca tot ceea ce incerc sa produc este previzibil si banal, ca nu am capacitatea de a sparge tipare, de a deschide cai noi de perceptie a realitatii, care sa duca la o viziune complet altfel asupra ei. Da, mi se zice si ca am aspiratii prea inalte care ma impiedica sa fac pasii mici. All or nothing. Dar pentru majoritatea omenirii reteta reciclarii creativitatii speciei merge, chiar daca eu o percep ca un esec in momentul cand o recunosc la altii (in sensul ca am mai vazut/auzit/citit asta undeva, ca nu e absolul nimic nou). Si cartea chiar spune ca, prin repetitivitate, noutatea estompandu-se si devenind familiara, creierul cere alti stimuli, vrea sa incorporeze lucruri noi in modelul sau despre realitatea inconjuratoare. Si asta ma ajuta sa pricep de ce sunt atat de greu de multumit, de ce am detestat, de exemplu, Frankisstein (bine, am muult mai multe motive, dincolo de analogia-paralela evidenta, incepand de la modul in care autoarea si-a imaginat ca ar vorbi/gandi o femeie din secolul XIX pana la o unda de transfobie, moment in care am aruncat volumul cat mai departe,  sa nu ma mai polueze emotional) sau unele filme aclamate, cu mare succes de public, care pentru mine sunt de categoria B spre C, pentru ca imi ofera a o mia oara lucruri deja vazute. Presupun ca expunerea individuala are limite de toleranta variabile de la un individ la altul... 

 Ceea ce numim in prezent originalitatea lui Picasso se bazeaza tot pe influente (masti iberice sau africane). Pe mine m-a frapat cand am vazut in Creta cat de mare este asemanarea intre unele capete sculptate apartinand artei cicladice si "Muza adormita" a lui Brancusi, de exemplu. Creierul uman lucreaza intotdeauna cu informatia pe care o detine, nu poate iesi din parametrii ei pentru a produce ceva absolut nou dintr-o data. De la roata la automobil e cale lunga, dar sunt si multe trepte intermediare. Eu continui sa ma intreb unde se trage linia dintre originalitate si imitatie, unde este punctul in care un artist devine el insusi.

Nu am vrut sa dau si alte exemple din carte in afara celui cu Picasso, desi sunt multe, foarte multe. Structura  volumului pare sa fie o demonstratie ce incepe cu concluzia, porneste de la consecinte pentru a broda putin pe marginea modului de gandire, ceea ce mi se pare cam impotriva directiei firesti, care ar trebui sa fie dinspre creier catre ceea ce concepe, dinspre proces spre rezultat. Sunt multe exemple si poze colorate, putina teorie, si aceea foarte light, mai nimic despre partea biologica / neurologica implicata in procesul creativ, pe care speram sa o gasesc, intr-o abordare de genul celei din Mintea tulburata, cu o cercetare a mecanismelor ce conduc la dezvoltarea creativitatii. Nu a fost chiar lectura pe care o speram, dar se pot extrage cateva lucruri interesante, ca de exemplu care ar fi in viziunea autorilor instrumentele creativitatii: deformarea, fragmentarea si mixarea informatiei deja existente, cu multe exemple.

Chiar daca creativitatea se manifesta si in stiinte, nu doar in arta (gasim din abundenta exemple si in directia asta), am preferat sa ma refer la partea care ma intereseaza mai mult. Fara sa fie purtatoare de informatii esentiale, cartea este o lectura placuta, simpluta,  din pacate abordarea extrem de superficiala, exterioara, a creativitatii nu a reusit sa-mi satisfaca prea multe curiozitati si nici sa atinga nuante. Cum ar fi, de exemplu, distinctia dintre creativitate si tupeu. Mi se pare ca in ultimii ani arta a devenit mai mult o chestiune de tupeu si mai putin una de viziune si talent. Daca tu esti suficient de increzator ca produsul tau e un statement artistic, poti sa-i convingi si pe cei mai usor de influentat - si sunt multi - ca este. Pe mine, de exemplu, nimic nu m-ar putea convinge, oricati critici - cu perceptii discutabile, ca tot ce e uman - ar sustine asta, ca o banana lipita cu scotch de un perete este o exprimare a geniului artistic.