Wednesday, 19 August 2015

Prin Apuseni

Muntii Trascaului - Poarta Zmeilor, Vanatarile Ponorului, Huda lui Papara 

Am tot umblat prin Apuseni de-a lungul timpului, insa mai mult partea de nord, muntii Bihorului, zona Padis. Mereu revin la ei cu drag, cu fascinatia descoperirii a noi pesteri, cascade, formatiuni pietroase inedite, cu dorul de pajistile zumzaitoare si parfumate si de casutele izolate pe vreo coama domoala. De data aceasta, am ajuns intr-un loc nou pentru mine, in ramura sudica a masivului.
Din drumul national ce leaga Turda de Campeni, pe valea Ariesului, in centrul comunei Salciua, porneste un drum ce traverseaza raul si duce in satul Sub Piatra, situat chiar in gura Hudei lui Papara, o pestera care, dupa cum spune Wiki, "cumulează toate superlativele pentru această grupă montană și nu numai: cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa, cu cele mai lungi și mai numeroase excentrite, cu cel mai mare depozit de chiropterit din Romania". Voi reveni la ea mai pe larg, incep prin a va spune ca, daca veti cauta cazare prin zona, aveti doua variante excelente:  fie pensiunea Sub Piatra, la 110 lei pe noapte cu mic-dejun inclus (pret 2015, nu stiu ce va fi la anu' sau peste 5 ani, cand veti citi postarea), si cand spun mic dejun ganditi-va la orice va trece prin minte ca ar putea ingurgita cineva de dimineata, de la mezeluri de casa, oua ochiuri, fierte sau omleta, branzeturi, zacusca, legume proaspete, pana la sortimente variate de dulceturi, lapte, ceai, cafea.
E un loc mai potrivita pentru cei care prefera regimul hotelier si familisti (au piscina, tiroliana pentru copii si tot felul de jucarele). A doua este cabana speologilor, la 80 de lei pe noapte, fara mic-dejun inclus, dar cu o bucatarie bine utilata si cu o vedere mai frumoasa, chiar langa pestera.
Am stat la ambele, cea dintai are papa foarte bun, cea de-a doua e mai linistita si mai prietenoasa cu pasionatii de aventura si cu animalele. Lasati la DN orice speranta de semnal de telefon daca sunteti abonati Vodafone (Cosmote si Orange merg), in schimb internetul este brici la cabana, la pensiune e lent si se prinde doar in hol, sporadic. Pe scurt, daca aveti copii si vreti sa ii uitati pe trambulina, pe tobogan sau in leagan si sa va relaxati putin, mergeti la pensiune, daca vreti liniste, munte si activitati cum nu gasiti prea des (canyoning, speologie, etc.), intrebati la oficiul de informatii pentru turisti, cativa pasi mai sus de pensiune, si poate mai gasiti o camera libera la cabana. In plus, nimic nu va impiedica sa mergeti sa luati masa de pranz sau seara la pensiune, unde se poate alege dintr-un meniu variat si apetisant.
Acum, ca am rezolvat cu cazarea si masa, sa pornim pe trasee:
Revenim la bifurcatia drumului forestier ce urca spre pensiune si cabana si alegem drumul de jos,  marcat cu cruce rosie, trecem puntea peste un parau si gasim panoul cu poteca tematica "Pietrele vorbitoare", un traseu pentru copii, ce isi propune sa le explice biodiversitatea si patrimoniul local. Contine 8 panouri informative, intitulate "Informatii generale despre poteca tematica", "Descopera Valea Ariesului", "Plante si animale din padure", "Cascadele de travertin", "Masivul Bedeleu", "Stancariile calcaroase", '"Pajistile montane", "Omul si activitatile montane". Pana spre cel de-al cincilea panou, drumul este comun, prin padure si pe pajisti, o urcare destul de domoala de vreo ora si ceva.
 Ajungem la cascadele de travertin, un calcar poros, asemanator cu tuful, ce orneaza peretele muntos in fel de fel de imagini ce capata aspectul unor creaturi fantastice.
Langa ele gasim si o cascada reala, Sipote, ce se prelinge intr-o ploaie densa pe muschi, ce mi-a amintit oarecum de cascada Beusnita din apropierea Cheilor Nerei.
Apoi incepe urcusul mai serios catre Poarta Zmeilor. Mergi prin padure vreo doua ore si cararea devine tot mai verticala. Stii ca aproape ai ajuns cand, iesind din padure intr-un mic luminis, Valea Ariesului ti se asterne la picioare. Poteca intra din nou in padure si, la un moment dat, observi indicatorul de lemn "spre balcon". Abia atunci ajungi sa contempli in toata splendoarea si linistea peisajul, cu DN75 de la Turda la Campeni mergand paralel cu Ariesul si muntii inverziti ce se intind pana in zare, spre Cheile Turzii. 

Inca vreo cinci minute de coborare si ajungem la Poarta Zmeilor, portalul ramas din intrarea intr-o veche pestera secata ce s-a prabusit. Langa ea, la cativa metri este si intrarea in pestera.
Legenda spune ca "În vremuri de altădată, pe acest munte se ridica un castel al zmeilor. Aceştia nu coborau în sat, însă uneori, sub înfăţişarea omenească, câte unul dintre ei venea la horele săteşti. Dansa cu cea mai mândră dintre fete, iar, la miezul nopţii, o răpea, dispărând în munte. Într-o zi, sătenii au aflat năravul zmeilor, iar flăcăii din satele învecinate au pornit la drum, hotărâţi să se răzbune, dând foc tuturor pădurilor împrejmuitoare şi doborând castelul din munte. Din acesta a mai rămas doar poarta, care mai aşteaptă sfidătoare şi astăzi, doar, doar îi mai calcă pragul vreo fată frumoasă." (sursa aici). Drumul nu este dificil, cum spune site-ul respectiv, poate fi strabatut si de cei mici, e doar obositor cand dai de urcarea continua, faca nici un centimetru de teren plat. Insa peisajul indeamna la opriri dese, asa ca nu e nimic daca se parcurge in trei-patru ore in loc de vreo doua, cum am facut noi de la cascada. 
Pestera Poarta Zmeilor este o pestera fosila de numai 125 de metri lungime, printre cele mai vechi din Muntii Trascaului. Neavand parau interior care sa-si sape meandre prin roca, terenul este plat, fara diferente de nivel si se poate explora lejer, de aceea este bine, daca porniti pe traseu, sa aveti lanterna la voi. Cand intri in ea si indrepti frontala spre tavan, ai senzatia ca privesti un cer instelat, condensul capatand sclipiri argintii. Dupa gura de acces mai ingusta, se largeste in interior si puteti admira in voie stalagmitele, stalactitele si coloanele, bazinele in care se acumuleaza apa scursa de pe pereti, chiar daca in poza de mai jos nu puteti admira prea mare lucru.
Reveniti la lumina, am fi vrut sa facem un circuit si sa ne intoarcem pe saua Bedeleului, din pacate drumul de legatura cu traseul cu banda galbena din sa este nemarcat, poteca de la pestera inexistenta, asa ca nu ne-am hazardat sa o luam la pas prin padurea fara vizibilitate si am revenit in poteca "Pietrelor vorbitoare" de unde am lasat-o, in poiana de la cascada Sipote. 
De acolo, i-am urmat traseul prin padure, ajungand intr-un cadru apocaliptic, cu copaci rupti ce se aplecau deasupra potecii si scartaiau amenintator. Nu am putut sa-i pozam, eram prea ocupati sa fugim din calea lor, abia cand am iesit intr-o zona mai larga am contemplat dezastrul din jur, de origine naturala, dupa cum parea. 
O ultima pajiste cu o stana izolata
si revenim la punctul de plecare. 

Un traseu mai scurt si mai spectaculos ca peisaj este cel pana la Vanatarile Ponorului (fara legatura cu Cetatile, care sunt mult mai la nord),  ce pleaca chiar de la cabana, urca prin padure pe langa Huda lui Papara, iese pe o pajiste de unde admiri satul Sub Piatra 
si ajunge la avenul ce aduna apele Vailor Poienii, Ponorului si Seaca, una dintre ele producand o cascada cu bazin pe la mijlocul caderii de apa,
pentru a se pierde apoi in pestera Dalbina, in avenul adanc de 80 de metri.
Numele "Vanatari" provine de la culoarea fasiilor de pe peretele de calcar, am vazut ca panoul le traducea in franceza de-a dreptul prin "vanatai". 
Pozele nu redau dimensiunea reala, maretia terifianta a imaginii, mai ales cand esti jos, la baza pesterii si ai senzatia ca peretele oblic se va prabusi si te va strivi in micimea ta umana. 
Din aven, cursul de apa isi continua drumul prin munte pentru a iesi la lumina zilei prin Huda lui Papara
Si am lasat pentru final ceea ce pentru mine a fost cea mai frumoasa experienta a sederii la Sub Piatra. Va spun din start ca am o atractie irezistibila pentru pesteri, unde vad o vagauna intunecoasa - si sunt din plin in Apuseni - nu ezit sa iau lanterna si sa vad ce-i inauntru, pana unde pot ajunge. Inca nu m-am intalnit cu ursul... 
Motivul revenirii la Salciua (va spuneam despre naveta intre Retezat si Apuseni) a fost ca am aflat ca in cateva zile urma sa se organizeze o intrare in pestera. Pana prin '86, era vizitabila, fusesera construite niste podete, dar o viitura le-a daramat si accesul nu mai este permis fara autorizatie si fara speolog insotitor. De doua ori au fost prinsi speologi inauntru de viituri, de altfel intr-o incapere a pesterii exista o impresionanta depunere de aluviuni aduse de ploile torentiale sau de zapada topita. In plus, in Huda traiesc multe specii protejate de lilieci si intrarea altfel decat in grup mic si organizat i-ar deranja. Iarna se aduna aici pentru hibernare circa 85.000 de exemplare. 
Asa ca n-am ezitat sa ne inscriem la explorarea pesterii organizata de Bedeleu Adventure, o echipa de oameni inimosi ce isi propune sa ofere amatorilor de descoperiri si aventura momente de neuitat, protejand in acelasi timp mediul.
Echipati cu costume de neopren, coarda si casca, am intrat in pestera 8 aventurieri si 2 speologi, pe firul paraului si am trait cu intensitate fiecare moment: am facut baie in ochiurile de apa linistite, ne-am strecurat prin canioane inguste, am urcat pe coarda cascade, am admirat multimea de lilieci si stalagmitele inclinate de curentii de aer, ne-a fost cald in Sala Minunilor, o incapere unde se urca pana aproape de tavan si temperatura ajunge pana la 20 de grade, ne-am murdarit de chiropterit - daca nu stiti ce este, sper sa nu cautati ;) - ne-am intalnit cu scafandrii ce mergeau sa sape sifonul, acel loc dincolo de care nu se stie daca mai exista ceva, ei spera ca vor descoperi o noua sala sau galerie. In orice caz, sapand cam un metru la fiecare intrare, tot au o rentabilitate mai buna decat cartitele noastre sapatoare la galeria metroului din Drumul Taberei... 
Poze nu am, din pacate, telefonul era imposibil de luat intr-un loc unde erai ud dupa primele 2-3 minute de la intrare. Ud, dar nu si infrigurat, in ciuda temperaturii scazute a apei. Minunile tehnicii neoprenice! Vreo 4 ore a durat expeditia si mi-as fi dorit  sa stau inca pe atat, cel putin, in acel spatiu unde legenda spune ca Zamolxe s-ar fi retras pentru o vreme. 
In ziua urmatoare, era organizat cannyoning pe cascada de la Vanatarile Ponorului dar, din pacate, aveam alte planuri. Clar este un loc unde am de gand sa revin si unde nu cred ca m-as plictisi nici chiar eu, care de obicei nu prea am stare intr-un singur loc. 
Am terminat deocamdata cu cataratul pe munte, dar repriza de Apuseni este cu "va urma", fiindca mai am in buzunar vreo trei chei, doua pesteri si un izbuc.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.