Monday, 24 August 2015

Reveriile unui hoinar solitar pe coasta Angliei

W. G. Sebald - Inelele lui Saturn

August, 1992. Cu speranta "ca as putea scapa de golul ce se latea in mine dupe ce terminam o lucrare mai mare", Sebald (sau eul sau narativ, nu mi-am dat seama cat e adevar si cat fictiune, daca realitatea e un pretext pentru fictiune sau invers intr-o carte ce arata a memorii de calatorie dar este subintitulata "roman") facea o calatorie prin Anglia, in comitatul Suffolk, ce avea sa se incheie cu o internare in spital, unde a inceput sa astearna pe hartie meditatiile prilejuite de experienta sa. Si acum eu, care am citit in timpul calatoriei mele consideratiile sale inspirate de calatorie, incerc sa-mi exprim propriile impresii despre impresiile de drumetie ale lui Sebald. 
Cartea are aspectul unui jurnal ilustrat, intesat cu amintiri, aforisme, descrieri, reflectii, episoade istorice, meditatii pornind de la opere de arta sau obiceiuri locale, un document caleidoscopic unde eruditia isi da mana cu talentul literar. Temele se succed firesc, una din cealalta, atingand subiecte fara nici o legatura aparenta intre ele. De la ""Lectia de anatomie..." a lui Rembrandt, tablou asupra caruia arunca o privire noua, ce sugereaza identificarea pictorului cu victima, cu cadavrul, la atacul aerian al Angliei asupra Germaniei in al Doilea Razboi Mondial, de la poluarea apei si particularitatile heringului la batalii navale si multe alte subiecte, Sebald ne pune in fata o enciclopedie a splendorii si decadentei ce se insinueaza firesc in amintirile din calatorie, in descrierile de peisaje si cladiri, alcatuind o carte ce m-a facut sa visez, m-a pus pe ganduri, mi-a oferit informatii sau unghiuri noi de abordare a unor lucruri stiute.
Am vibrat cu aceeasi senzatie de micime, de nimicnicie in fata intinderii temporale si spatiale a lumii, dar si cu aceeasi bucurie de a afla, de a a vedea macar mental, de a ciuguli o firimitura din locurile si timpurile despre care povesteste Sebald. Si am admirat modul in care creeaza legaturile intre prezent si trecut, deloc fortat, chiar daca sunt constituite de pretexte sau detalii secundare: un documentar BBC surprins la o ora tarzie intr-o camera de hotel deschide calea consideratiilor despre eroul Visului celtului lui Llosa, Roger Casement si despre Joseph Conrad, imaginea unui pod se transforma intr-o pagina de istorie a Imperiului Chinez si tot asa, locurile declanseaza meditatia natural, ca si cum fiecare tablou ajuns in fata privirii atente a lui Sebald ar dezvalui un intreg univers, istorii ce asteapta sa fie culese si redate lumii in alta forma, ridicand intrebari si invitand la aprofundare prin cautarea de raspunsuri.
Pana si un subiect banal, cresterea viermilor de matase si prelucrarea pretioasei tesaturi, indeamna la meditatie: "nu ma mira in ce numar mare erau oamenii inchisi, cel putin in unele locuri, aproape o viata intreaga cu trupurile lor in scaunele de tesatori, compuse din barne si corzi de care erau prinse niste greutati, amintind de esafodaje de tortura sau de niste colivii, intr-o ciudata simbioza care pune in evidenta, poate mai bine decat orice alta forma pe care a luat-o apoi industria noastra, ca nu reusim sa ne mentinem pe acest pamant decat prinsi in plasa masinilor pe care le-am inventat."
Inceputul si sfarsitul sunt simetrice, prin evocarea aceluiasi Thomas Browne, autor erudit al secolului XVII, cel ce afirma ca "Studiem ordinea lucrurilor (...) dar ceea ce e asezat in ea nu putem patrunde. De aceea nu avem voie sa ne scriem filozofia decat in litere mici, in abrevierile si stenogramele naturii trecatoare in care nu se regaseste decat reflectia eternitatii." Fidel acestui principiu, Browne consemneaza pattern-urile, modele ce apar in infinita varietate de forme. La Sebald, geometria este inlocuita de istorie, de simbolurile indestructibile si de capacitatea de transformare a naturii ce-si pastreaza esenta, asemenea copacilor plantati de Chateaubriand la inceputul secolului XIX, ce pot fi vazuti si in prezent. Si de speranta ca, in ciuda perisabilitatii, exista intotdeauna capacitatea frumosului de a rezista prin metamorfozare, de a crea din ruine alte splendori.
Am ridicat de cateva ori din spranceana neincrederii la traducere, mai ales cand am vazut unele denumiri netraduse sau traduse intr-un mod nefamiliar limbii romane, precum Den Haag (Haga), Teneriffa (Tenerife) sau Oceanul German (mai cunoscut noua ca Marea Nordului), dar focurile de artificii starnite de autor in jurul unor peisaje dezolante sau terne nu cred ca pot sa lase nepasatori cititorii dornici sa calatoreasca prin carti in spatii si epoci reale.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.