Friday, 22 September 2017

Adevarul personal


Jonathan Safran Foer - Iata-ma

Fiecare familie are nevoie de ritualuri, de acele mici complicitati si gesturi repetate impreuna care-i asigura soliditatea si durabilitatea. De la un punct, cand relatia se uzeaza si ele incep sa dispara, in centrul familiei se instaleaza un gol pe care fiecare incearca sa-l umple in felul sau, dupa cum se intampla si incazul familiei formate dintr-un cuplu de evrei din New York, Julia si Jacob, si cei trei copii ai lor.
Cea mai recenta carte a lui Jonathan Safran Foer este o radiografie foarte detaliata a modului in care actioneaza uzura asupra sentimentelor, transformand oamenii, fiind inspirata probabil si de destramarea relatiei sale cu scriitoarea Nicole Krauss. Cei care se iubeau candva devin treptat doi straini. In doar o luna si 600 si ceva de pagini, autorul investigheaza un intreg scenariu de viata cu valente universale. Atunci cand in existenta unui cuplu apar copiii, cel mai adesea se intampla ca o parte din intimitate sa se piarda, atentia sa se orienteze spre noul venit iar viata interioara comuna sa se desparta in doua fire, fiecare dintre adulti incepand sa se detaseze involuntar de celalalt. Apar gesturile reprimate, tacerile si conversatiile in gand, nerostite, pastrate sub control. Si apoi intervine conflictul, in momentul cand Julia descopera pe telefonul lui Jacob mesajele erotice adresate unei colege. Dezagregarea cuplului ia forma unui razboi civil si cartea ajunge sa capete ramificatii sociale si politice, sa urmareasca in paralel razboiul unei casnicii si pe cel din Israel.
Presarata cu o multime de referinte ale culturii populare americane, devine un camp de lupta unde se desfasoara confruntari in care nimic nu este prea mult. Cu totii, inclusiv adorabilii copii, au ceva de argumentat si de obiectat, in schimburi de replici intretaiate, cu totii au sentimentul de a se simti prizonieri in propria viata. Unul dintre fiii cuplului, Sam, de exemplu, traieste mai mult in Second Life decat in lumea reala, pentru ca acolo poate sa fie mai putin moral si mai curajos.
Cartea lui Safran Foer este despre curajul de a fi real, de a-ti asuma dorintele si propria identitate, de a nu te pretinde altcineva decat esti. Prizonieratul in propria viata este rodul unor asteptari, recomandari, porunci, este incapacitatea de a le dezvalui si celorlalti adevarul personal, nu cel de fatada, ci acela de dincolo de paravanul social, de a opri haosul ce se rostogoleste asupra fiecaruia, de a nu ceda in fata constrangerilor si a depasi incercarile, testele vietii.
Intr-o epoca ce-si modeleaza traitorii pentru aspiratia spre perfectiune, presiune adesea generatoare de nevroze, Iata-ma este un strigat al imperfectiunii, lansat cu candoarea celui care isi doreste sa fie complet onest. Poate ca, daca autorul nu ar fi evreu, unii s-ar repezi sa spuna ca este un roman anti-evreiesc. Fiindca dorinta de onestitate a lui Foer nu ocoleste nici subiectele sentibile ale identitatii, rostind genul acela de consideratii neplacute pe care doar la Roth l-am mai vazut exprimat atat de fatis. De exemplu:
"Unele religii pun pret pe pacea interioara, altele pe evitarea pacatului, altele pe slava. Iudaismul pune pret pe inteligenta - textual, ritualic si cultural. Totul este invatare, totul este pregatire, o perpetua imbogatire a trusei de instrumente mentale, pana cand vom fi gata pentru orice situatie (iar ea va fi mult prea greu de carat). Evreii reprezinta 0,2% din populatia lumii, dar au castigat 22 de Premii Nobel - 24%, daca nu includem si Premiul pentru Pace. Si cum nu exista un Nobel pentru Persoane Exterminate, a fost un deceniu in care evreii n-au avut cine stie ce sanse, asa ca, practic, procentul e mai mare. De ce? Nu fiindca evreii ar fi mai destepti decat altii; ci fiindca evreii pun pret pe genul de lucruri pe care le recompenseaza comitetul de la Stockholm. Evreii se antreneaza pentru Nobeluri de mii de ani. Dar daca ar exista Nobeluri pentru Multumire, pentru A-te-simti-in-siguranta sau pentru Capacitatea-de-a-renunta, cei 22% - 24%, fara Pace - ar avea nevoie de o parasuta."
Pana si penisul lui Spielberg ajunge sa fie invocat intr-o discutie despre identitate.
Iata-ma este o carte subversiva, plina de aluzii, in care aproape fiecare fraza ajunge sa bata catre altceva, subtila si inteligenta (sa vizeze Nobelul:)?), este cartea lui Foer care mi-a placut cel mai mult din cele trei romane publicate pana acum, scrisa cu umor si tensiune, cu un acut spirit de observatie si un curaj pe care numai apartenenta la cultura ebraica o poate justifica moral in raport cu evreii. Este un volum care se sustine prin el insusi, fara piedestalul emotional implicit al subiectului, cum se intampla mai demult cu Extrem de tare.... Este acel gen de carte care, transformand particularul in universal, isi pastreaza si puternica amprenta culturala locala, dezvoltata pe mai multe planuri (al familiei, al identitatii individului si natiunii, al societatii) ce converg intr-o opera completa, cu un ritm tot mai accelerat, cu spirit ascutit de observatie si ironie fina, o delicatesa literara complexa, pe care mi-e imposibil sa o cuprind in cateva randuri.

1 comment:

Note: only a member of this blog may post a comment.