Om + caine = love

Lucy Dillon - Catei pierduti si oameni singuri

Dupa saptamani in care am avut sufletul tepos ca un ciulin, ars si apoi ranit de mascarada politica ce a confiscat din nou idealuri, strans in fata corectitudinilor politice si incorectitudinilor religioase, dupa zile in care lecturile mi s-au limitat la ultimele informatii online, aveam nevoie de o carte pufoasa, care sa ma mangaie si sa dea din coada prietenos la mine, sa-mi linga delicat mana, pentru a ma debloca. O carte usor de citit, printre randurile careia gandurile mai pot sa si zboare, dar capabila sa imi atenueze incordarea, tristetea, sa-mi reactiveze sentimentele pozitive. Aveam nevoie de o carte care sa fie, pe plan literar, echivalentul prezentei Pamelei in viata reala, sa-mi ofere starea aceea de liniste si bine data de afectiunea sincera si neconditionata.

Nu e o carte care vrea sa uimeasca prin originalitatate sau calitati literare, ci una care arunca in cititori cu valuri de tandrete si cute-osenie. Intram direct, de la prima pagina, in subiect, alaturi de Rachel, o londoneza proaspat ramasa fara slujba si fara iubit, ce primeste succesiunea unei matusi pricepute in a combina oamenii cu cainii potriviti. Pe langa o casa mare, mostenirea include si un adapost pentru caini, un cadou personal, pe Gem, un border collie ce o fixeaza atent cu ochii lui albastri, si secrete de familie, genul de lucruri pe care oricine le poarta in suflet de-a lungul vietii si nu gaseste niciodata momentul sau persoana careia sa i le impartaseasca, dar erup dupa moarte din dulapuri si sertare, atunci cand urmasii incep sa faca ordine. Evident ca nu are cum sa fie o carte fara cusur din moment ce miza ei e una sentimentala si nu se sfieste sa ingroase cu un marker roz fictiunea. Orasul in care ajunge Rachel este populat doar cu oameni draguti, sufletisti, amabili, bine intentionati, gata sa-si ofere ajutorul. Dar m-a gasit fix in momentul cand aveam nevoie de o carte pozitiva, de vorbe frumoase, de o lume blanda si pasnica, departe de realitatile autohtone in privinta protectiei si ingrijirii animalelor si de conflicte ce ma determina sa-mi doresc sa incetinesc rotatia nebuna a Pamantului, ca sa cobor pe o alta planeta.

 Cu fiecare catel ce-si gaseste stapanul potrivit, cu fiecare stapan ce nu se gandea ca si-ar dori un catel, dar ajunge sa inteleaga cum ii infrumuseteaza viata, ce sprijin ii ofera in momentele de tristete, cate ocazii zilnice de a zambi iti da un ghem de blana, cu toate poznele lui, cand roade incaltarile sau da navala in pungile de cumparaturi, m-am atasam tot mai mult de personajele patrupede. Un cuplu coplesit de tristetea de a nu avea copii, o mama singura cu doi copii, niste batrani care nu-si mai doreau alt caine pentru a nu trece iar prin sfasierile sufletesti lasate de absenta celui dinainte, barbati si femei care se considera prea ocupati, prea egocentrici, prea prinsi de rutina vietii lor pentru a o imparti cu un animal ajung sa-si regaseasca sentimentele pozitive, sa inteleaga ca nu ei sunt cei care salveaza un caine, ci el ii salveaza pe ei, dandu-le ocazia sa-si recapete umanitatea.

Mai mult decat iubitorilor de caini, oricum cuceriti, cartea li se adreseaza celor care nici nu stiu ca-i iubesc ori celor care ezita, din motive practice, sa adopte unul. E drept ca lasa par, ca e un suflet in plus de nevoile si tabieturile caruia trebuie sa se tina cont, si ca timp si ca buget. Dar e greu de inteles pentru cei care nu au avut niciodata caine ce inseamna o iubire mai presus de cea umana, devotamentul si recunostinta unui animal salvat. Si sper sa convinga parinti care inca ezita la rugamintile copiilor de a le lua un catel, gandindu-se ca e o alta sarcina pe langa cele zilnice, persoane singure care-si inchipuie ca un animal le va limita posibilitatile de miscare ori cred ca nu are rost sa-si ia un caine pe care sa-l lase singur toata ziua. E un aspect care conteaza pentru unele rase mai mult decat pentru altele, dar pentru orice catel luat de pe strada sau dintr-un adapost e mult mai important, oricat ar ramane singur, momentul de entuziasm nebun cand stapanul ajunge acasa. Li se adreseaza si celor ce ar dori sa se rezolve problema cainilor vagabonzi dar, adoptand unul, ar contribui ei insisi la rezolvarea ei. Si ar castiga un prieten pe viata, un suflet recunoscator care nu ar sti cum sa se dea peste cap sa le faca pe plac. 

In Anglia, cainii de la adaposturi sunt de rasa, cu trasaturi si temperamente bine imprimate in gene. Maidanezii nostri au avantajele lor: docilitate, adaptabilitate si rezistenta mai mare la boli, flexibilitate fata de cerintele si nevoile stapanilor, generozitate. Sunt la fel de frumosi si la fel de buni ca si cainii cu pedigree, insa mai ascultatori si au unicitatea lor. 

Cainii spun multe despre oameni. Unii seamana fizic, altii isi dezvaluie caracterul prin prisma animalului ales. De exemplu, un barbat care merge la adapost sa-si ia un cocker se intoarce cu un canis. Concluzia ar fi ca niciodata nu stii ce ti se potriveste pana nu iti apare in fata... 

La sfarsit, avem un interviu cu autoarea, in care ne spune cum o ajuta in a-si gasi inspiratia bassetul sau, Violet, un test amuzant, "Ce catel ti-ar alege Dot (matusa priceputa in combinatii umano-canine)?" (mie cica cocker din cele 4 variante, nu multumesc, raman cu rasa unica Pam!), 5 motive pentru a adopta de la un adapost (desi nu regret deloc alegerea de a adopta dintr-o padure, din varf de munte, un catel care s-a dovedit foarte educat si civilizat, le recomand celor nehotarati o vizita la un adapost) si cateva site-uri utile, inclusiv din Romania, pentru cei care vor sa adopte un caine. 

Daca aveti timp, mergeti sambata la lansarea de la Gaudeamus, daca nu, gasiti cartea si in librarii. Cititi-o si poate va va aduce nu doar un zambet, ci si gandul de a va infrumuseta viata oferind iubire. Indiferent cate persoane o primesc, mai e mereu loc si pentru un suflet necajit. Poate cartea viitoare o veti citi, cum fac eu de multi ani, in compania unui prieten canin (care, din pacate, s-a prins ca-i fac poza si s-a ridicat de pe coperta, unde isi latise falcile confortabil). 

Si ce alt semn de carte putea fi mai potrivit?!