Thursday, 23 June 2016

Strada de joaca


Street Delivery, editia a XI-a (10-12 iunie) 

De cand tot ziceam ca ar fi frumos sa ajung... si anume de vreo 10 editii! Anul asta n-am mai ratat-o. De 11 ani, Fundatia Carturesti si Ordinul Arhitectilor organizeaza o manifestare prin care transforma o strada (Arthur Verona, in cazul Bucurestiului) intr-un spatiu al ideilor si creativitatii, unde oameni cu profesii diferite, dar uniti de aceeasi pasiune pentru frumos si arta, de aceeasi preocupare pentru un oras curat, verde, cat mai ferit de poluare fac schimb de experienta si idei, isi expun proiectele, se amuza si se relaxeaza. Este o treaba foarte serioasa, dar prezentata intr-un mod ludic, astfel incat sa ii implice nu doar pe cei care-si doresc si sunt capabili sa faca o schimbare in plan concret, ci si pe simplii trecatori, de la gura-casca fascinati de procesul ce se desfasoare sub ochii lor pana la entuziasti ce-si pot descoperi o nestiuta pasiune prin intermediul atelierelor de creatie.
Anul asta, Street Delivery s-a desfasurat in Bucuresti, Iasi, Baia Mare si Timisoara. Ar fi prea mult sa va povestesc tot ceea ce presupune, mai ales ca o mare parte nu o cunosc nici eu, decat din ceea ce scrie in programul de prezentare : de la arta stradala la ateliere de mestesuguri ("Meserie!" a fost tema editiei, fara legatura cu romanul lui Lodge), de la proiecte de arhitectura la proiectii de filme, concerte si spectacole, strada a capatat o alta viata timp de trei zile. Una in care iti dadea senzatia ca ai ajuns intr-o capitala europeana in care grijile oamenilor pentru ziua de maine nu tin de ce pun maine pe masa, ci de ceea ce lasa in urma lor, de patrimoniu, de cum pot sa-i educe pe ceilalti si sa se autoeduce pentru ca normalitatea sa insemne traiul intr-un oras mai curat si mai civilizat. Am vazut chipuri zambitoare si relaxate, dar preocupate si de ce este in jur, nu doar de propriul confort, am vazut copii interesati si de mestesuguri, nu numai de jocurile de pe calculator, am vazut oameni cu idei, care nu doar viseaza, ci vin cu proiecte concrete si ingenioase de schimbare a fetei orasului. Cum ar fi ca Bucurestiul sa fie o gradina verde, o explozie de culori si arome, unde sa-si gaseasca locul si plantele decorative dar si legumele si pomii fructiferi?
Am ajuns doar sambata dupa-amiaza, la o ora cand programul de la scenele de concerte nu incepuse (ce-i drept, nici nu tineam sa vad ceva anume) iar atelierele de creatie erau cam spre inchidere. Adica o ora molcoma, cand oamenii stau mai pe langa casa si-si fac siesta.
Am vrut sa evit aglomeratia, mai ales ca spatiul atribuit manifestarii nu este deloc unul generos. Strada-strada, dar nici chiar bulevard, ci doar o straduta, de unde si senzatia de inghesuiala si improvizatie pe care mi-au lasat-o spatiile de expunere/de desfasurare a atelierelor. Mi-ar fi placut sa fie mai aerisite, sa ia in stapanire nu Arthur Verona ci, de ce nu, macar pentru doua-trei zile, Bd. Magheru. Vise! Multe pareau dedicate exclusiv copiilor, desi tare m-as fi mozolit si eu cu putin lut la roata olarului, as fi vrut sa dau cu dalta si rindeaua in atelierul de tamplarie sau sa ma joc cu ceara de albine.

 
Si asa, tot aveai ce vedea.
Pe de o parte erau atelierele de creatie, unde doritorii (mici) isi exersau talentul la desen, pictura, modelat lumanari din ceara. Apoi cele demonstrative, unde puteai vedea procesul prin care se produce matasea, de la viermi pana la tesatura fina

... sau cum se bate fierul (cat e cald, evident),
cum se produce hartia si se leaga cartile,
cum o masina de cusut transforma cateva bucati de carpa intr-o jucarie,
cum se preschimba sticla dintr-o masa informa intr-un balon si apoi capata contururi fluide si culori translucide. 
Am vazut proiecte cu suflet care-si propun sa ajute copii orfani, animalele, sa aduca o farama de "mai bine"

si pe artistul spaniol desemnat sa acopere in acest an peretele emblematic al festivalului, Sabek, la lucru, cand tocmai isi finaliza opera.
O opera care acum, in lumina unor informatii mai noi, pare sa fi fost cumva premonitorie, cu aripile negre intinzandu-se deasupra strazii, amintindu-ne ca oaza de normalitate urbana este la noi inca o aspiratie, nu o realitate. Realitatea le apartine lor, celorlalti, celor mai preocupati de profitul personal, care considera firesc ca o zona istorica protejata (de cine? de primaria condusa de o persoana cu o pronuntata apetenta pentru kitch?), devenita emblematica pentru cultura urbana, sa se transforme intr-o cladire de birouri.
Cand mi-am propus sa scriu despre Street Delivery, am vrut sa o fac intr-o nota optimista, sa vad in eveniment un motor de promovare a schimbarii unor mentalitati. Intre timp, constat cu amaraciune ca mentalitatea banului e mai puternica decat plapandele incercari de a o transforma intr-una in care sa primeze respectul pentru arhitectura, pentru spatiul comun, pentru simboluri...

No comments:

Post a Comment