WoW

Warcraft (2016)

Putini  oameni sunt la fel de fericiti zilele astea ca si pesedeii si microbistii... Printre ei, fanii jocului World of Warcraft, care se pot plimba la cinematograf, in 3D, prin Stormwind, Karazan, Deadwind Pass si Blasted Lands. Nu-mi dau seama cum pare filmul pentru cei care nu au si-au petrecut deloc timpul in universul WoW. Probabil un adventure mediocru, banal, cu oameni versus orci, in care ocazional apar elfi si dwarfi (nu asa cum le-a spus traducatorul versiunii romanesti, gnomi, din fericire pentru el gnomii nu apar aici, desi exista si ei in lumea WoW), cu actori pe alocuri slabi spre foarte slabi (Paula Patton, Garona cea jumatate orc si jumatate draenel, care in joc e quest giver printr-o zona de nivel 83-85, bate recordul de platitudine, dar nici regina oamenilor nu e departe) si cativa care salveaza situatia. Probabil cei care urmaresc serialul Vikings au recunoscut deja pe afis privirea lui Ragnar ;). E tot ce are filmul mai bun. Alaturi de el, Ben Schnetzer (magul Khadgar, pe care il vedem la inceputurile sale intr-ale magiei) este sursa de comic a filmului. Avem in rest lupte multe si spectaculoase, locurile cunoscute din joc reproduse cu multa acuratete, o intriga ce urmeaza istoria jocului destul de fidel (este vorba despre deschiderea Portalului, prin care orcii au patruns din Draenor in Azeroth, o istorie anterioara jocului curent, ce tine de primele, care nu erau inca MMORPG) insa se impiedica in amanunte de genul oameni care merg la lupta pe cal, desi stapanesc grifoni, letali pentru masivii orci, si schimbari bruste de atitudini si convingeri. 

Am incercat sa privesc realist si detasat, dar nu pot. De aici incolo, vorbesc doar pentru cei care cunosc jocul, va avertizez ca urmeaza barbarizari si maceluri grave ale limbilor romana si engleza si impresii absolut subiective si marcate de nostalgie! Si nici nu vreau sa-mi inchipui cum ar arata jocul in romana, cand deja doar niste bieti dwarfi au pus in dificultate traducatorii...

Adevarul este ca pentru cineva care a raiduit de la nivelul 70 pana la nivelul 85, adica vreo 5 ani si a facut pauza apoi inca vreo 5, filmul scormoneste ceva din adancuri, o lume familiara pe care o readuce la viata. Efectele speciale, bata-le vina, m-au transportat in locurile cunoscute, a fost ca o revenire intr-un tinut care ma acaparase intr-o vreme cu totul.  Sunt pe-acolo niste geme ascunse pe care numai jucatorii le inteleg: o garda este transformata in oaie si magul precizeaza ca efectul vrajii tine doar un minut. Este spell-ul polymorph: sheep al magilor din joc. In plus, ei nu pot castui tot timpul, orice jucator de WoW stie ca un caster are nevoie de mana break, de recuperare a fortelor.  Il vezi pe Thrall nascandu-se, dar stii asta doar ca jucator. Ii vezi pe cei care au dat numele unor zone de orci din lume prin care ne-am plimbat: Orgrimar, Durotar...  Am vazut zona primului meu raid (Karazhan) si lumea asa cum arata ea inainte sa fie distrusa de invazia orcilor. Mi-ar fi placut poate mai mult sa o vad asa cum am cunoscut-o, dar asta e o alta poveste, una pe care poate o vor spune daca succesul de care s-a bucurat filmul in China ii va convinge pe producatori sa faca sequel-ul. 

Ceea ce nu prea mi-a placut la film, ca jucator si de alianta si de hoarda, care am incercat sa pastrez un echilibru intre factiuni si sa nu urasc niciodata ceilalti playeri doar pentru ca au ales culoarea rosie in loc de albastru sau invers, desi jocul incurajeaza oarecum aceasta rivalitate, a fost faptul cu humanii ies parca mai curati si mai onesti din povestea asta decat orcii, desi chiar si padurea lor are uscatura ei. Evident ca fara antagonisme nu s-ar mai povesti, ca pana sa-si dea seama ca au un dusman comun se macelaresc intre ei, pentru efectul de spectacol, dar cumva filmul mi-a dat senzatia de For the Alliance!

Despre WoW, jocul, va pot spune ca genereaza dependenta. Una foarte placuta, o evadare intr-un univers unde nu exista moarte, ci ressurection, uneori chiar si  in timpul bataii (cu battle ress-ul dat de druizi sau soulstone-ul warlocilor), unde personajele nu sufera, nu se imbolnavesc si nu imbatranesc, ci doar devin mai puternice si sunt supuse unor noi incercari pentru care este nevoie sa se grupeze si sa se sincronizeze cate 10 sau 25 ca sa le faca fata, cu provocari de genul first server kill, cine are shinies mai frumoase, cu statistici mai bune, cine are mai multe puncte de achievement sau mounts sau pets... Pe-astea le-a cam stricat Blizzard-ul in momentul cand a introdus o gramada pe bani, intotdeauna mi s-a parut ca lucrurile frumoase obtinute sunt cele muncite, nu cele platite... Era o vreme cand mergeam la raid cate 5-6 ore pe seara, uneori doar pentru a wipui iar si iar la acelasi boss. Ajunsesem intr-o ghilda care era la un moment dat in top 3 pe server, parca am si avut un first kill in 25, cand abia se introdusese optiunea 10-25, insa cu un grad mai mare de dificultate in 25. 

Si apoi mi-am dat seama ca nu mai aveam viata. Dadusem in sociopatie, orice desprindere de calculator era un chin, cu greu imi gaseam interes in altceva, traiam doar ca sa ma intorc in lumea de unde plecasem. Nu degeaba, printre tip-urile care se succed cand deschizi jocul apare si cel cu bring your friends to Azeroth but don't forget to go outside Azeroth with them as well. Si nu cred ca vrea sa spuna in Outland :). De aceea m-am lasat de WoW, insa filmul mi-a readus microbul si nostalgia. De cateva zile mi-am creat un panderean monk (clasa si rasa pe care nu le-am jucat) pe care vreau sa-l duc la nivelul 100. Ma uit cu jind, cand deschid jocul, si la cele 6 caractere de nivel 85 parasite, la warlock-ul cu care raiduiam Karazan si Black Temple, la death knight-ul cu care raiduiam in Cataclysm. Mai sunt vreo doua luni pana la lansarea noului expansion, cu clasa noua si un alt continent de explorat. Biletul de film continea si un voucher de o luna de joc gratuit... totul ma impinge spre el. Sper sa am intelepciunea de a-mi modera mai bine dependenta de data asta, sa raman casual player. Poate va fi suficient sa nu intru intr-o ghilda de raiding, altfel tentatia ar fi mare...Sau poate, dupa cateva luni, voi vedea cum se repeta, cum nimic nu s-a schimbat de atunci cand am plecat pentru ca totul devenise prea simplu, prea accesibil tuturor, prea lipsit de provocari individuale. Si voi renunta din nou, dupa ce voi vedea si un pic de expansion.