Wednesday, 19 July 2017

Pustiul sovietic

Ludmila Ulitkaia - Imago

Cu siguranta, este cea mai buna carte a scriitoarei pe care am citit-o pana acum. Nu sunt chiar atat de multe (punctele mele de referinta fiind Minciunile femeilor,  Fetitele. Rude sarmane si Medeea si copiii ei), insa este prima care-mi atinge pragul de entuziasm. O carte plasata intre doua repere importante ale vietii ruse, moartea unui dictator ("A murit tiranul. A murit titanul. O creatura dintr-o specie foarte veche, iesita din lumea subpamanteana, un monstru cu o suta de brate si o suta de capete. Cu mustati.") si aceea a unui poet ("In noaptea aceea poetul a murit."), ce cuprinde aproape o jumatate de secol de istorie sovietica. 
Pe fundalul ei cresc si se formeaza trei prieteni, pe care ii cunoastem din timpul scolii: Ilia, pasionat de fotografie si implicat apoi in propagarea literaturii clandestine, sensibilul Sania, cel ce visa sa devina muzician si Miha, indragostit de literatura. Alianta lor, Trianonul, se bazeaza la inceput pe diferenta, pe faptul ca ies din comun fata de ceilalti, prin trasaturile delicate, parul rosu sau inaltime. Au norocul (sau nenorocul, date fiind vremurile in care traiesc) sa intalneasca un profesor de literatura ce avea sa le transmita dragostea pentru lectura si sa-i conduca in plimbari prin Moscova, dezvaluindu-le un oras mai putin conoscut, cel marcat de urmele si de spiritul marilor scriitori din trecut. El le calauzeste pasii in incercarea de a-i ajuta la trezirea constiintei, pentru a evolua de la stadiul larvar la acela al unei fiinte complete, si le determina drumul in viata. Caci cei trei, cu totii, vor alege arta, sub o forma sau alta, ca mod de evadare din griul sovietic. Cand cuvintele sunt inabusite, fiecare isi creeaza propria forma de exprimare, de umplere a spatiului gol din viata, o forma de supravietuire si rezistenta gasita dupa indelungi cautari si zbateri, asa cum si profesorul facuse candva, la randul sau: 
"Nu gasea ce cauta. Descoperi insa o expresie valoroasa la Tolstoi, care numea aceasta perioada chinuitoare "pustiul adolescentei". Era mai aproape de ceea ce observa la elevii lui zburliti si dezorientati. Era momentul cand parea ca au pierdut tot ce acumulasera inainte si ca isi incep viata de la zero. Si se vedea ca nu toti reuseau sa iasa din pustiul asta, o mare parte dintre ei ramanand acolo pentru totdeauna."
Nu este doar un roman-fresca al unei societati complexe, in care ni se perinda prin fata ochilor vieti, nasteri, morti, casatorii, divorturi, inmormantari, despartiri si regasiri, exiluri, intorsaturi de situatie, ci si o revizitare a literaturii ruse, de la Tolstoi la Pasternak si Erofeev, a istoriei comunismului si samizdatului din URSS, un roman enciclopedic ce ne poarta din case fastuoase ori garsoniere modeste si cocioabe pana in birourile KGB-ului si aproape ca isi pierde eroii din vedere atunci cand trec granita.
Cu mana sigura, autoarea ne poarta din povestea unui personaj in cea a altuia, dintr-un mediu in altul, fara sincope, fluent, usor de urmarit, intr-un roman unitar, ce inglobeaza multe povestiri individuale, unde fiecare personaj trezeste curiozitatea si nu exista parti plictisitoare, de umplutura. Avem anticipari, incursiuni in viitor si reveniri asupra evenimentelor in trecut, corelatii si intersectari ale eroilor, intre ei si cu puterea, intalniri nefaste sau providentiale. Este o carte plina, bine construita, care se citeste cu sufletul la gura, ca un roman de dragoste si de groaza in acelasi timp, al unei jumatati de secol in care istoria isi poarta traitorii in vartejul sau. Are intamplari ce se tes frumos, are personaje atent sondate, atat de vii si de umane in manifestarile si trairile lor, are un ritm ce te face sa nici nu-ti dai seama cand inghiti paginile, cand ai trecut din istoria lui Ilia in cea a lui Sania, apoi in cele ale altor eroi si eroine cu care drumurile li se intersecteaza sau nu, toate fiind tratate si puse la locul lor in carte cu o usurinta narativa de invidiat.
Tot drumul acesta in zigzag prin viata ii da romanului un ritm alert, ca si cum mai multe lumini ar straluci intr-o noapta ce se coboara pe fundalul moscovit, luminitele acelor spirite ce nu au incetat sa creada in adevar si sa caute moduri de a-l exprima. Sunt duse mai departe de prieteni, de copii, avem chiar si un caine disident, pe nume Hera, sunt acele sclipiri ce dau chip rezistentei in fata totalitarismului, multe chipuri, fiecare cu istoria sa auxiliara, incat ajungi sa nici nu mai stii cine este personaj principal sau secundar. De parca ar mai conta... Sunt oamenii care inteleg ca exista mai multe adevaruri si mai multe raspunsuri la aceeasi intrebare, de la copilul entuziast ce se confrunta cu moartea in noaptea de dupa decesul lui Stalin, noaptea primului sau fotoreportaj, pana la medicul psihiatru care, incercand sa protejeze un pacient, detinut politic, il arunca si mai mult in ghearele torturii.
Si tot acest maraton narativ pe care il sustine Ulitkaia aici ne arata cate destine au fost schimbate, curmate, indreptate spre calea exilului, tot atatea cate istorii personale descopera in fata privirii cititorului. Nu stiu altii cum sunt, dar eu i-am sorbit cuvintele, fara sa ma impiedic de introducerea unor personaje noi, aparute in carte din senin, pentru ca am inteles ca nu este un roman clasic, ce-si urmareste liniar eroii, ci o panorama, ca si cum autoarea ar privi printr-o lupa locuitorii Moscovei si, din cand in cand, ar analiza mai de aproape cate unul, pana cand ii va fi aflat toate tainele, sau poate atentia ii este distrasa de altul, pentru a reveni apoi la cel dintai. E mai putin important atata timp cat firul comun exista, este puternic, se manifesta prin vocile si actiunile personajelor, prezente efemere sau constante, se unifica intr-un strigat de revolta, ce incearca sa reziste, sa iasa din acel "pustiu" despre care vorbea Tolstoi, de data asta fiind cel al unei intregi natiuni.
Ma gandesc daca este intamplator faptul ca actiunea se termina in 1996, anul cand Putin si-a inceput cariera politica la Moscova, intr-o noua ascensiune a sovietizarii, una presarata cu victime ce au indraznit sa ridice glasul impotriva sa, una ce va produce, poate, un nou samizdat. Cine stie?! Traim vremuri interesante, din toate partile, si nu mi-as fi dorit deloc asta.

1 comment:

Note: only a member of this blog may post a comment.