Logan (2017)
Din gloria de odinioara a generatiei de mutanti nu a mai ramas mai nimic. Trei dintre ei, Wolverine, care incepe sa-si piarda capacitatea de regenerare, un Caliban imbatranit si profesorul Charles Xavier, ce-si stapaneste cu greu puterea mintii, fiind mai tot timpul sedat si ingrijit de ceilalti doi, s-au retras undeva in desert, la granita mexicana al carei zid nu a fost inca ridicat... oops, asta-i din alt film SF! Logan/Wolverine a fost intotdeauna un personaj oarecum tenebros, care si-a stapanit cu greu pornirile de furie intr-o lume ce discrimineaza mutantii si frustrarea de a fi devenit ceea ce este in urma unui experiment. Acum, spre batranete, nu doreste decat sa fie lasat in pace, sa-si castige traiul ca sofer de limuzina si, cu putinii bani obtinuti, sa-i poata cumpara lui Charles medicamentele de care are nevoie. In ziua cand o femeie ii cere ajutorul pentru a le duce pe ea si pe fetita pe care o are in grija in apropierea granitei canadiene, refuza, insa intamplarile se vor derula in asa fel incat va ajunge implicat intr-o noua aventura, ultima. Si cel care isi impune sa respinga orice forma de atasament revine pentru scurt timp la viata, inspirat si de relatia parentala ce se creeaza intre profesorul Xavier si micuta Laura, reprezentanta noii generatii X-men.
Poate ca Logan, mai mult decat Wolverine si orice episod din seria X-men, surprinde cel mai bine natura personajului, o combinatie de natura bruta si dezlantuita, de violenta si candoare, de tristete si resemnare privind propria-i conditie, de detasare si implicare. Este cel mai nuantat personaj pe care reuseste sa-l creeze seria, meritul fiind, evident, nu doar al regizorului / scenaristului James Mangold, ci si al lui Hugh Jackman, pe care l-am vazut poate pentru ultima oara intrupandu-l pe omul cu gheare din adamantium.
Cred ca este unul dintre cele mai bune filme din seria cu super-eroi. In ciuda scenelor (nelipsite) de bataie si actiune, isi lasa suficient timp pentru a construi personaje si relatiile dintre ele, lucreaza si la partea emotionala, de nuantare a atitudinii personajelor si intelegere a motivatiilor, fara sa le arunce in your face, incheind frumos si rotund o poveste cinematografica inceputa acum 17 ani, cu primul film din seria X-men. Mi-a placut ca este o lume a super-eroilor imperfecta, in care bateriile de telefon se mai si descarca, masinile nu reusesc intotdeauna sa treaca prin garduri cum si-ar dori si, in general, are un aspect mai cald, mai uman, unde este loc de greseli, gasind tonul si atmosfera potrivite pentru o iesire din scena, pentru diluarea unei lumi intr-alta, in care figurile vechi vor fi inlocuite cu altele, tinere. De altfel, in 2018 se prevad doua noi filme ale seriei (si da, fiecare dintre surorile Stark din GoT joaca in cate unul din ele). Pentru ca eroii sunt nemuritori, doar oamenii sunt trecatori...
Ok, nu va asteptati la ceva nemaivazut. Intriga este subtire, deznodamantul se intuieste din primele 10 minute, dar asta se intampla in toate filmele de gen, ca daca n-ar fi, nu s-ar mai numi un film inspirat de comic books. Insa eroii X-men de aici nu mai salveaza lumea, ci sunt in cautarea unei salvari a sinelui, a unei impacari cu decaderea. Poate aceasta centrare asupra slabiciunii umane, asupra vulnerabilitatii si suferintei proprii, indulceste filmul, in ciuda scenelor sangeroase, il apropie privitorului, creeaza nuantele amarui ale unei pelicule ce se ridica putin deasupra zonei divertismentului de moment. Nu lipsesc obisnuitele efecte vizuale spectaculoase, "gardul vopsit" care poate fura mintea intr-atat incat spectatorul sa nu mai vada "leopardul" ascuns inauntru si sa-si spuna, dezamagit, "doar un alt film cu super-eroi". Am vazut si astfel de reactii ale unor persoane ce blamau previzibilul actiunii. La ce s-ar fi asteptat?? Nu prin povestea propriu-zisa iese filmul in evidenta si din tiparele genului, ci prin atentia pe care o acorda detaliilor care, ce-i drept, conteaza poate mai putin pentru consumatorii de fantezii cu super-eroi, insa m-au facut pe mine sa-l gust si sa-l consider cel mai bun dintre toate Wolverine-le si X-men-ii de pana acum.
Din gloria de odinioara a generatiei de mutanti nu a mai ramas mai nimic. Trei dintre ei, Wolverine, care incepe sa-si piarda capacitatea de regenerare, un Caliban imbatranit si profesorul Charles Xavier, ce-si stapaneste cu greu puterea mintii, fiind mai tot timpul sedat si ingrijit de ceilalti doi, s-au retras undeva in desert, la granita mexicana al carei zid nu a fost inca ridicat... oops, asta-i din alt film SF! Logan/Wolverine a fost intotdeauna un personaj oarecum tenebros, care si-a stapanit cu greu pornirile de furie intr-o lume ce discrimineaza mutantii si frustrarea de a fi devenit ceea ce este in urma unui experiment. Acum, spre batranete, nu doreste decat sa fie lasat in pace, sa-si castige traiul ca sofer de limuzina si, cu putinii bani obtinuti, sa-i poata cumpara lui Charles medicamentele de care are nevoie. In ziua cand o femeie ii cere ajutorul pentru a le duce pe ea si pe fetita pe care o are in grija in apropierea granitei canadiene, refuza, insa intamplarile se vor derula in asa fel incat va ajunge implicat intr-o noua aventura, ultima. Si cel care isi impune sa respinga orice forma de atasament revine pentru scurt timp la viata, inspirat si de relatia parentala ce se creeaza intre profesorul Xavier si micuta Laura, reprezentanta noii generatii X-men.
Poate ca Logan, mai mult decat Wolverine si orice episod din seria X-men, surprinde cel mai bine natura personajului, o combinatie de natura bruta si dezlantuita, de violenta si candoare, de tristete si resemnare privind propria-i conditie, de detasare si implicare. Este cel mai nuantat personaj pe care reuseste sa-l creeze seria, meritul fiind, evident, nu doar al regizorului / scenaristului James Mangold, ci si al lui Hugh Jackman, pe care l-am vazut poate pentru ultima oara intrupandu-l pe omul cu gheare din adamantium.
Cred ca este unul dintre cele mai bune filme din seria cu super-eroi. In ciuda scenelor (nelipsite) de bataie si actiune, isi lasa suficient timp pentru a construi personaje si relatiile dintre ele, lucreaza si la partea emotionala, de nuantare a atitudinii personajelor si intelegere a motivatiilor, fara sa le arunce in your face, incheind frumos si rotund o poveste cinematografica inceputa acum 17 ani, cu primul film din seria X-men. Mi-a placut ca este o lume a super-eroilor imperfecta, in care bateriile de telefon se mai si descarca, masinile nu reusesc intotdeauna sa treaca prin garduri cum si-ar dori si, in general, are un aspect mai cald, mai uman, unde este loc de greseli, gasind tonul si atmosfera potrivite pentru o iesire din scena, pentru diluarea unei lumi intr-alta, in care figurile vechi vor fi inlocuite cu altele, tinere. De altfel, in 2018 se prevad doua noi filme ale seriei (si da, fiecare dintre surorile Stark din GoT joaca in cate unul din ele). Pentru ca eroii sunt nemuritori, doar oamenii sunt trecatori...
Ok, nu va asteptati la ceva nemaivazut. Intriga este subtire, deznodamantul se intuieste din primele 10 minute, dar asta se intampla in toate filmele de gen, ca daca n-ar fi, nu s-ar mai numi un film inspirat de comic books. Insa eroii X-men de aici nu mai salveaza lumea, ci sunt in cautarea unei salvari a sinelui, a unei impacari cu decaderea. Poate aceasta centrare asupra slabiciunii umane, asupra vulnerabilitatii si suferintei proprii, indulceste filmul, in ciuda scenelor sangeroase, il apropie privitorului, creeaza nuantele amarui ale unei pelicule ce se ridica putin deasupra zonei divertismentului de moment. Nu lipsesc obisnuitele efecte vizuale spectaculoase, "gardul vopsit" care poate fura mintea intr-atat incat spectatorul sa nu mai vada "leopardul" ascuns inauntru si sa-si spuna, dezamagit, "doar un alt film cu super-eroi". Am vazut si astfel de reactii ale unor persoane ce blamau previzibilul actiunii. La ce s-ar fi asteptat?? Nu prin povestea propriu-zisa iese filmul in evidenta si din tiparele genului, ci prin atentia pe care o acorda detaliilor care, ce-i drept, conteaza poate mai putin pentru consumatorii de fantezii cu super-eroi, insa m-au facut pe mine sa-l gust si sa-l consider cel mai bun dintre toate Wolverine-le si X-men-ii de pana acum.
Un film exceptional.
RăspundețiȘtergere