Wednesday, 10 April 2013

Romeo si Julieta in "Twilight"

Warm Bodies (2013)

R. si Julie se iubesc si, ca in orice poveste de dragoste care se respecta, provin din lumi diferite. Ea este vie, el este un zombi care reinvata treptat sa gandeasca si sa vorbeasca, lucru ce-i va provoca o criza existentiala. Pana acum, nimic neobisnuit. Si nici in continuare nu va fi, plotul avand destule scapari si lasandu-te cu multe intrebari legate de modul de rezolvare a situatiilor. La un moment dat, cand lumea se afla in plin razboi, cei doi eroi alearga nici ei nu stiu spre ce si de ce. Si nu e singura, dar nu voi insista asupra lor, fiindca nici nu avem de-a face cu vreo pretentie artistica sau de profunditate. 
Scenariul merge pe drumuri foaaarte batatorite, dar o face cu gratie. Fiindca ceea ce face filmul simpatic si vizionabil este modul in care nu se ia deloc in serios, gasind tonul potrivit, fara sa cada in ridicol sau in (auto)parodierea cliseelor de care nu este strain. Este ceea ce ar fi putut fi "Twilight" daca nu ar fi fost atat de prost: un film cu actori decenti (Nicholas Hoult si Teresa Palmer) care nu joaca precum cei doi bolovani de dincolo, cu replici amuzante pe alocuri (mai ales vocea interioara a lui R. a carui constiinta incepe sa se trezeasca dupa ce s-a hranit toata viata lui de nemort cu creierele celor vii), care nu are pretentia de a iesi din granitele divertismentului de moment pentru a deveni o capodopera (eventual una a prostului gust emfatizat, cum a facut-o confratele adulat de generatii de adolescenti), dedramatizand total povestea. Cand un film iti pune in fata premisa "hei, uita-te la mine, nu-ti voi schimba viata dar o sa incerc sa te amuz cateva minute" tinzi sa-l privesti cu mai multa ingaduinta decat pe unul care-ti promite soarele si luna, toti vampirii sclipitori si varcolacii penibili roind in jurul unei fiinte lipsite de orice expresivitate. 
Sa zicem ca daca ati vazut si v-au placut filme ca Zombieland sau Shaun of the Dead s-ar putea sa aveti fata de filmul asta aceeasi atitudine ca si mine. Este mult sub ele, e o pierdere de timp, dar una placuta, avand ca atu principal simtul umorului, cu multe referinte la povestea clasica a lui Shakespeare, fara sa lipseasca nici faimoasa scena a balconului. Creaturile horror lasa deoparte orice atmosfera dark (ce se regaseste doar in machiajul eroului principal), capatand slabiciuni, pasiuni, preferinte, redevenind umane.
Faptul ca nici povestea de dragoste, nici lumea post-apocaliptica nu sunt luate in serios reduc riscurile unei pomposenii stilistice inadecvate, facandu-ma sa-l consider reusit in ceea ce si-a propus. Singura inovatie dorita - care ii iese bine - e aceea de a ne prezenta lumea din perspectiva "cealalta", care era pana acum vazuta drept una abrutizata, monstruoasa, lipsita de suflet.
In concluzie, a fost neasteptat de bun pentru cat de prost ma asteptam sa fie! De vizionat cand vrei sa dai "shut down" creierului si doar sa te delectezi, fara sa incerci sa cauti nu stiu ce explicatii pretioase si ridicole despre inadecvarea individului la mediu si dorinta lui de integrare, despre evolutie spirituala si puterea dragostei care poate face sa creasca o inima acolo unde lipseste.

No comments:

Post a Comment

Note: only a member of this blog may post a comment.